Suntem cu toții în cea mai bună formă în acest an, bine condiționați și complet concentrați. La fiecare antrenament, arătăm îmbunătățiri. Câtuși de puțin, avem semifinalele la State rezervate, care cu siguranță vor crește avantajul pentru facultate în toamna viitoare.
Având în vedere că fundașul vedetă al NCU urmează să absolve primăvara viitoare, acest lucru este garantat că mă va pune în cursa pentru slotul lor F-1. Cu ceva noroc, viitorul meu antrenor, antrenorul Wells, o va permite.
"Deci, Pandora a înțeles bine, huh?"
Întrebarea mă scoate din gânduri și, în timp ce mă uit peste umăr, prind fundul băgăcios al lui Austin așteptând un răspuns.
"Ce vrei să spui?" Există o clară lipsă de interes în tonul meu, în timp ce-mi arunc casca în dulap cu restul echipamentului. Cumva, el nu se prinde. Dându-mi jos jerseul, sunt doar în pantaloni și gata să fac duș.
"Spune că tu și tipa aia nouă sunteți interesați unul de celălalt." Clarifică Austin, explicându-mi ce-a avut de spus regina bârfei despre întâlnirile mele cu Sudista.
"Cum o cheamă?" Întreabă Trip. "Blue sau ceva?"
"E ciudat, dar e suficient de fierbinte încât nu-mi pasă cu adevărat." Acum Ryder se implică și el în asta, iar lucrurile se îndreaptă rapid în direcția greșită.
Până în acest moment, doar frații mei, Parker și fetele ei știu că Sudista are o țintă pe spate, dar acum mă gândesc c-ar fi trebuit să arunc o plasă mai largă. Ar fi trebuit să știu că băieții mei n-ar putea privi dincolo de un set de sâni drăguți și un fund din care oricare dintre noi ar mânca cu bucurie.
Dar asta e în afara subiectului.
"Deci, i-ai tras-o sau ce, West?" Austin ajunge în sfârșit la punctul pe care a încercat să-l facă tot timpul.
Această conversație ar putea dura ceva timp, așa că mă fac confortabil, coborându-mă pentru a încăleca banca.
"Depinde." Spun calm. "Există un motiv pentru care pui atâtea întrebări?"
Când mă uit la el, se pare că regretă c-a adus-o în discuție. Numai că, acum, nu mai e nimic de făcut decât să continue.
"Spuneam doar, ar fi logic c-a zburat-o pe Parker în fund azi la sport. Știi, dacă ați avea ceva." Explică.
Faptul că nici măcar n-a fost acolo și totuși știe deja fază cu fază nu este o surpriză. Nu în școala asta. Nu în acest oraș.
Un oftat frustrat îmi părăsește gura. Sunt obosit, plin de sudoare, iar idiotul ăsta vrea să bârfim ca niște bunicuțe care sorb ceaiul pe verandă.
"Vreau să spun, haideți să recunoaștem," Sare din nou Trip. "tipa e sexy ca naiba. Sunt o grămadă de moduri prin care m-aș putea distra cu un astfel de corp." Adaugă. "Știi, dacă nu te-ai cuplat deja cu ea, desigur."
CITEȘTI
Băieții De Aur (Regii Cypress Prep #1)
Novela JuvenilWest Golden - atât de ușor de detestat, dar atât de greu de rezistat. Nu lăsați fața aia drăguță a lui să vă păcălească. Nu e băiatul de alături sau genul în care să aveți încredere cu inima voastră. E diavolul în blugi de designer, cu tot farmecul...