The secret (Vol. I)

24. Concursul.

"Bună dimineața!" Am zis punandu-ma la masa lui Raul și Noah împreună cu Ana.

"Buna dimineața!" Spuseră cei doi și ne-am apucat sa mancam în liniște. Ceva straniu se petrecea pentru ca îi puteam vedea pe toți neliniștiți.

"Se întâmplă azi ceva?" I-am intrebat în șoaptă și Raul si-a ridicat capul spre mine.

"Nu!" Spuse simplu și își lasă capul în jos.

"Se vede după toată lumea ca se întâmplă ceva!" Am zis și l-am vazut pe Raul zâmbind pe sub mustăți.

"Bine , bine îți spun , dar trebuie sa promiți ca niciunul dintre coordonatori nu o sa afle.

"Promit!" Am zis ridicand mâna.

"Aiden organizează o petrecere secreta. Și toată lumea este invitata. Dar dacă afla coordonatorii s-a dus naibii petrecerea lui. Și toată lumea știe ca ultima data când Aiden a fost pârât , pustiul respectiv a fost trimis acasă."Spuse el și se uita prin sala ca sa vadă dacă ne-a auzit cineva.

"Oh...Deci toată lumea e invitata! " am spus fericita.Ultima data când auzim fost la o petrecere a fost la 10 ani de ziua mea de naștere. Părinții mei îmi făcuseră o surpriza.

"Lexi mai ești cu noi?" Întreba Noah fluturând mână prin fata mea.

"Ăăă....da scuze!" Am zis și m-am ridicat de la masa. La naiba când imi aduc aminte de părinții mei simt nevoia sa fiu singura pentru un moment. Mi-am aruncat resturile micului dejun la gunoi și am ieșit din sala de mese lasandu-i pe cei trei confuzi. Chiar am nevoie de putin timp singura. Încerc sa par cât mai tare când de fapt eu nu sunt altceva decât o laşă. Dacă lumea de aici mi-ar cunoaște povestea....

Eram atât de prinsa în gânduri încât nici măcar nu am observat pe unde am ajuns. Eram în pădure unde mă adusese Raul. Am înaintat încă prinsa în gânduri și m-am asezat pe banca în foișor. Era așa de liniște. Exact ce imi trebuia mie în acest moment....sa fiu singura.

Cand eram mica mereu îmi întrebăm mama ce se afla în lumea de dincolo , și ea îmi spunea ca nimeni nu știe exact , dar se spune ca este frumos. Ea a plecat de lângă mine mult prea repede , iar tata a făcut la fel. Numai ca el mi-a provocat mult mai multa durere înainte sa plece invinuindu-ma de moartea mamei.

"Ai de gând sa stai așa toată ziua?" Se auzi o voce lângă mine și mi-am intors capul spre el. Nici măcar nu realizasem ca priveam în gol, și nici când a ajuns el aici.

"Ce faci aici?" L-am intrebat.

"Ei bine...Este timpul pentru prima activitate pe ziua de azi și tu erai singura care lipsea !" Spuse Jake dând din umeri.

"Scuze, doar ca eram prinsa în gânduri! " m-am scuzat ridicandu-ma de pe banca.

"Am stat și te-am privit așa de mai mult de 5 minute. La ce te gândeai așa de intens? Nici măcar nu ai reacționat când mi-am fluturat mana prin fata ochilor. "Spuse el când am început sa mergem spre ieșire.

"La părinții mei!" Am zis scurt."De unde ai știut unde sa mă găsești? " l-am intrebat ieșind din pădure.

"Raul și Jay!" Spuse și el simplu. "Ce s-a intamplat cu părinții tai de nu vrei sa vorbești de ei?" Mă întreba el și m-am intors cu capul spre el.

"Au...murit !" Am zis și mi-am continuat drumul.

"Îmi pare rău! " Spuse el punandu-si mana pe umărul meu.

"Nu e vine ta! Nu tu ai dat cu masina peste mama, facandu-l pe tata sa se sinucidă! " am spus și el s-a uitat trist la mine.

"Ce vârstă aveai?" Mă întreba el. Nu imi place sa vorbesc despre asta.