The secret (Vol. I)

2. Amintiri.

Cand ma văzu se incrunta puțin , după care zambi draceste si porni spre școală. Eu m-am prefăcut ca mi-am uitat ceva în casa , doar ca sa nu merg după el , ca cine știe ce idei mai îndruga pe acolo, dar oricum presimteam ca ceva se va întâmpla azi la scoala mai ales ca m-am întâlnit cu el aici...și acel ceva nu era deloc bine.....

Am tras aer în piept și am început sa pășesc pe aleea care ducea spre școală. După aproximativ 10 minute de mers pe jos am ajuns în curtea liceului care era goala, datorita faptului ca lipsisem de la primele doua ore.

Odată ce am intrat în școală am tras aer în piept și mi-am lăsat capul în jos pt a evita conflictele cu popularii și bogatașii scolii, încercând sa ajung la dulapul meu...dar mereu trebuie sa îmi meargă invers fata de cum îmi doresc eu.

Am știut ca am probleme încă de când mi-am auzit numele pronunțat de către Johnson.

" Hey, orfano! Ce căutai astăzi prin cartierul meu?" Intreba el , dar eu nu i-am răspuns ci mi-am continuat drumul." Vedeți? Nu răspunde ,deoarece nu vrea sa ne spună ca a şefuit casa părăsită acum mult timp de familia Matthews..."
Spuse el și mie îmi venea sa plâng pt ca îmi adusese aminte de părinții mei.

" Esti un prost! Se auzi vocea lui Raul din celălalt capăt al holului." Mi-am făcut puțin curaj și mi-am ridicat capul înlăcrimat ca sa îl privesc doua secunde după care sa îmi aplec iar capu' în pământ.

" Ce te bagi Raul? Mai nou o aperi pe tocilara orfana?" Intreba Johnson apropiindu-se de Raul.

" Dacă ai avea măcar puțin creier ti-ai fi dat seama pana acum ca pe ea o cheamă Lexis Matthews." Spuse Raul privindu-l cu seriozitate pe Johnson.

"Așa și? Ea tot tocilara orfana rămâne!" A spus acesta făcând o fata de dezgust.

"Da prost' te-o făcut ma-ta!" A spus el cu accentul sau romanesc, facandu-i pe ceilalți sa chicoteasca." Tocmai tu ai zis ca aceea casa era a soțiilor Matthews , și numele ei e Lexis Matthews. Nu ți se pare nimic ciudat? " întreba Raul.

"Nu! Pt ca și eu îmi pot schimba numele ca sa mă pot da drept fiica soților Matthews!" A spus acesta. Raul ofta și își dădu ochii peste cap din cauza inteligentei de care dădea dovada Johnson.

"Nu pot sa cred de cata inteligenta dai dovada. Te-ai luat de Lexis ani în toți acești ani fără ca măcar sa știi cum o cheamă s-au trecutul ei. Ești un nimic!" Spuse Raul." Dacă aveai măcar puțin creier te-ai fi interesat de viață soților Matthews, și ai fi aflat ca aceștia au avut o fiică, dar când gândești cu capul din pantaloni si nu cu cel de pe umeri , asta da semne de prostie! "Spuse Raul și se îndrepta spre mine.

Eu mi-am aplecat capul și mai mult și am început sa mă mișc încet spre dulapul meu.

"Esti bine?" Mă întreba Raul prinzandu-mi brațul. Mi-am ridicat încet chipul și l-am privit în ochii de un albastru marin. Acesta se incrunta și mă apuca de mâini tragandu-ma după el în prima clasa care i-a iesit în cale.

"Afară acum! "Spuse el spre copii care se aflau în clasa respectiva. Copii s-au uitat ciudat la început , dar după ce m-au văzut în spatele lui au oftat și au golit clasa imediat. După ce clasa fu goală, acesta închise usa cu cheia și se întoarse spre mine.

Eu mi-am lăsat capul în jos și m-am rezemat cu spatele de băncuța.

" De ce nu spui nimic? " întreba el punânandu-se în fata mea, dar eu nu i-am răspuns.

Inca de la începutul liceului el a încercat sa îmi i-a apărarea în fata nemernicului de Johnson. El mereu a avut ceva cu mine încă din prima clipa în care m-a văzut. Pur și simplu nu i-a plăcut de mine, și după ce a aflat ca sunt orfana și ca trăiesc la orfelinat a fost și mai fericit.

"De ce nu îmi răspunzi la întrebare? " Spuse Raul venind spre mine. Mi-a prins bărbia intre degete și mi-a ridicat chipul umed în sus.

"De ce îl lași mereu sa te supere? De ce nu spui niciodată nimic? " insista el.

"Eu....Nu știu...." am spus și am vrut sa îmi las capul în jos simțit cum lacrimile amenințau sa vina iar, dar Raul își menținuse degetele sub bărbia mea.

"Trebuie sa fii puternica , nu sa plângi! " Spuse el și mă lua intr-o îmbrățișare calda.

Nu am mai stat pe gânduri și am dat frâu lacrimilor amare. Era așa de bine sa am pe cineva lângă mine. Îmi doream enorm sa fi putut da timpul înapoi ca sa repar greșeala făcută și ca părinții mei sa trăiască alături de mine.

După ce m-am mai liniștit puțin Raul îmi dădu drumul îmbrățișării și mă privii intens în ochi. Acei ochi albaștri ca marea.

"Esti mai bine?" Mă întreba el în timp ce eu îmi ștergeam lacrimile de pe obraji.

"Oarecum" am spus și am zâmbit slab."Dar nu intelg ceva..." am spus oarecum reținută.

"Ce?" Întreba el.

"De ce îmi iei apărarea în fata lui Johnson de fiecare data când se i-a de mine?"am întrebat și el a oftat.

"Chiar nu iti mai aduci aminte? "Întreba el și eu m-am incruntat.

"Ce sa îmi aduc aminte?" Am intrebat.

"Ca am fost colegi de grădiniță și în generala clasele 1-4 "Spuse el și eu am căzut pe gânduri.

"Chiar..? " am întrebat în șoaptă gandindu-ma intens la ceea ce am aflat.

"Da! Tu erai fetița cu ochii ciocolatii și parul blond bulbucat cazandu-i peste umeri. La grădiniță stăteai și te jucai cu păpușa singura pt ca iti era frica de ceilalți colegi, dar te-ai împrietenit cu o singura persoană...aceea eram eu." Spuse el și imediat imagini de mult pierdute îmi aparura în cap.

"Ce păpușă ca frumoasa ești!" Am spus eu analizând păpușa ca pe care tocmai o aranjasem. "Esti frumoasa ca și mine" am spus după care am strâns păpușa la piept.

"Hey! Vrei sa te joci cu mine?" Întreba o alta voce , facandu-ma sa tresar. Mi-am ridicat încet capul și am privit persoana din fata mea. Era un băiețel blodut, cu ochii albastrii marin, și avea un zâmbet ciudat întipărit pe față. La început m-am temut , dar el ținea mana întinsă ca sa mă ajute sa ma ridic de jos.

"Sigur!" Am zis și i-am prins mana temătoare.

"Blonduț? " am repetat uimita , aducandu-mi aminte de poreclele noastre:Blodut și Ciocolata.

"Ciocolată! Ti-ai amintit! Si eu care credeam ca mă ignori pt ca sunt popular. "Spuse el și se uita zâmbind la mine.

"Vai !Dar ce bine va sta împreună! " se auzii o voce facandu-ne pe amandoi sa ne întoarcem capul catre sursa zgomotului. Era nimeni altul decât Johnson. "Acum am mai găsit ceva interesant de zis în toată școala! "Zise el după care se întoarse și pleca.