Un dar si o capcana (Volumul 1)

<1>

Se naste in miez de noapte, o fetita cu ceva special de care va stii doar ea mai tarziu. Ea creste ca orice copil, doar ca nu va fi ca restul si se va simti toata viata, cineva de pe alta lume.
Ea crescand, a devenit izolata, cu frica de increderea in altcineva in afara de ea. Iesea noaptea afara si nu ii placea lumina puternica a miezului de zi. Nimeni nu vroia sa-i fie prieten si nici ea nu incerca sa se inteleaga cu altcineva. A ajuns la varsta de 13 ani avand aceleasi obiceiuri, gandind cam la fel, dar cu mai multa complexitate. Incepu sa vada ca are ceva special in ziua in care a vazut ca are colti si in fata sa a aparut un portal. A intrat in portal fara pic de ezitare. Nu stia unde duce dar nu avea frica de ce va urma. Aceea eram eu, Lydia. Cineva imi soptea in minte provocandu-mi dureri, ca pot calatori in timp si repara trecutul spiritelor ce in prezent nu si-au gasit pacea. Eu intreb, deodata speriata:
--- Dar de ce am colti ? Si de ce crezi ca pot face toate astea?
Vocea din minte imi spune ezitand putin:
--- Asta tine de cei pe care ii vei gasi in padurea din apropiere si acolo instinctele tale vor scoate la iveala alte lucruri speciale la tine.
--- Tu cine esti şi cum de ai acces la mintea mea?
--- Nu iti pot raspunde, iti pot spune doar ca sunt la fel ca tine.
--- Cum adica la ...
Si deodata am fost intrerupta de o cadere libera intr-un port, la miezul noptii. Cel care imi vorbeste prin minte imi spune bland:
--- Aici a murit un pescar, ce a divortat de sotia sa si apoi a regretat, luandu-si viata. Sotia lui inca traieste. Trebuie sa gasesti pescarul si sa-i spui ca a gresit prin ce a facut dar mai intai gaseste-i sotia. Timpul este oprit in present, deci oricat ti-ar lua sa faci asta, in prezent nu se va intampla nimic. Totul va fi ca inghetat.
Eu am facut ce mi s-a spus cu greu gasind femeia intr-un parc pustiu,astfel eu intreband-o:
--- De ce plangeti ?
--- Pentru ca sotul meu a divortat de mine ieri si nu inteleg de ce.
--- Uitati, trebuie sa va gasiti sotul si sa vedeti motivul. Haideti, veniti cu mine sa-l gasim !
--- Dar cine esti tu ?
--- Cineva ce trebuie si vrea sa repare lucrurile.
--- Bine dar ultima data cand l-am vazut era in poiana de acolo.
--- Ohh nu ! Trebuie sa ne grabim !
--- De ce ? Ce i se va intampla?
--- Uitati, nu ma intrebati de unde stiu, dar se va spanzura pentru ca a divortat!
In timp ce acestea erau spuse, cele doua ajunsera la timp si il oprisera pescarul de la moartea crunta. Femeia ii ceru explicatii pentru divort si incearca sa inteleaga de ce, pentru ca ea nu facuse nimic gresit, ce l-ar fi putut face sa divorteze. Pescarul defapt nu avea un motiv bine stabilit, era intr-o depresie datorita mortii mamei sale. A divortat pentru a avea nevoie de singuratate, insa si-a dat seama ca e un lucru gresit. El nu s-a gandit ca sotia l-ar ierta pentru marea sa greseala, asa ca vroia sa-si ia viata.
Eu ii conduc la o banca din apropiere şi le spun din inima:
--- E un lucru pe care toti il invatam in primul rand si il intelegem la orice varsta. Uneori il uitam cand avem nevoie de el: Sa nu-ti fie frica sa ceri a doua sansa si sa speri intotdeauna ca o vei avea. Astfel, o vei primi cu siguranta!
Atunci pescarul lua aminte la cuvintele mele si ii spune sotiei:
--- Te rog sa ma ierti pentru divort si imi pare rau ca nu am avut curaj sa-ti cer iertare mai devreme. Daca vei accepta scuzele mele, voi anula divortul pe care nu l-am judecat deloc, atunci cand a trebuit.
--- Bineinteles ca te voi ierta si te rog de acum incolo sa te bazezi pe mine cand ai o problema. De aceea te iubesc de atatia ani si te voi mai iubi pana la sfarsit de acum incolo.
Lydia se intoarce pe picior de plecare dar este oprita de pescar care-i spune:
--- Stai ! As vrea sa-ti multumesc ca mi-ai salvat viata si mi-ai deschis ochii orbiti de durerea mortii. Dar cum ai stiut ca eu voi muri ?
--- Cu placere, si sa spunem ca am fost aici la momentul potrivit, ca sa repar niste lucruri ce valorau foarte mult, cum ar fi iubirea.
--- Multumim din nou !
Si asa am plecat, iar peste un timp vocea din minte ii spuse:
--- Pe acesti doi oameni carora le-ai adus inapoi fericirea ii vei mai vedea.
--- Ma bucur ca am reusit, dar tot vreau sa stiu cine esti si cum imi intri in minte !
--- Vei afla maine in padure, cand vei afla şi de ce ai colti. Vei face mult mai mult decat ce ai de facut deja.
--- Ce ? Mai mult de atat ? Vorbesti de parca nu as fi om !
Surprins de replica mea şi totodata amuzat, imi spune:
--- Nu esti om si vei afla ce esti, dar nu acum.
Imi spun in sine putin obosita: "Nu voi putea dormi asa ca ma duc sa stau in padure toata noaptea pana dimineta."