Un dar si o capcana (Volumul 1)

<49>

Bernard deschise cu calm o sfera, facandu-mi semn sa-l tin de brat; probabil credea ca voi fi doborata de ce voi vedea, poate ca asa şi era...

Sfera ne prezenta un adevar; era Alejandro la tigara cu o fata, umana şi cu siguranta o noua cunostinta nimerita la acelasi liceu cu el. Vorbeau deschis, vorbeau de problemele ei, vorbeau şi probleme de ale lui, tot ce Alejandro nu ar fi vorbit cu mine. Pamantul parca se crapase sub mine, ochii mei se inlacrimasera, eram devastata şi dezamagita; de el, de faptul ca de mine ascundea toate lucrurile care i le spunea ei. Ma insela cu ea sau nu, aspectul asta nu durea mai tare decat increderea care o avea in acea fata iar in mine nu. Dadeam sa lesin, Bernard ma simti şi ma ridica in picioare pentru ca eram cazuta in genunchi.

M-am ridicat şi m-am intors cu spatele fiind pe picior de plecare. Am rupt tacerea care imi ingreuna inima mai rau, pe langa adevarul sferei:

--- Iti multumesc Bernard, am aflat in sfarsit. Acum daca imi dati voie as vrea sa plec, nu stiu unde dar voi afla curand. Cat despre tine, misca-te şi scoate-l afara pe Roin, l-am invatat sa isi faca nevoia ca Serafina, dar asta nu inseamna ca vei fi un ingrat nemernic şi fata de bietul caţel. SPER CA AM FOST CLARA! Nu voi da pe acasa un timp, iar Luan va veni sa puna de mancare celor doi pufosi. O sa ma mai vedeti pe aici. La revedere.

Lasasem liniste in urma mea şi am fugit spre casa; mi-am luat melodiile, caietul de desene, jurnalul şi am scos de la pastrare salteaua bonflabila care se facea şi pat, luand bineinteles şi doua seturi de cearşafuri şi o patura. Mai e o singura luna din vacanta de vara, n-aveam de gand sa ma intorc acasa mai devreme decat in ultima zi de vacanta. Voi sta in capela venetiana, oricum sunt singura care chiar vrea sa stea acolo mai mult de o ora şi chiar daca Alejandro va veni dupa mine, portile vor ramane inchise, ca şi cum nimeni nu ar fi inauntru.

Ii simtisem pe Luan şi Gena ascunsi dupa copaci, stiam ca el n-o sa aiba nimic impotriva sa verifice daca Serafina şi Roin sunt hraniti şi sunt bine. Primesc un telefon, era Bernard:

--- Incerc sa va inteleg pe amandoi dar daca pleci o sa il lasi sa deterioreze tot ce ati cladit pana acum? Nu poti pleca.

--- Deja am plecat, voi lipsi de langa el o luna. Esti liber sa-l spionezi sau sa nu o faci. E problema lui ce isi va dori cand ma voi intoarce. M-am saturat de toate astea. Fi te rog atent; e totusi casa mea, daca vine cu vreo fata in casa, chiar şi cu Gena, pe orice alta fata o dai afara, iar pe Gena o rogi respectuos sa plece. Ai inteles?

--- Da. As fi facut asta chiar daca nu mi-ai fi spus. O sa iti fac vizite, şi cu siguranta la fel va face şi Luan şi chiar şi Aiden. Ai mare grija de tine. Va fi bine, o sa vezi.

--- Multumesc. Ai grija de tine şi nu uita ce ti-am tot zis. Bafta multa, pa.

--- Pa, Lya.

Invatasem toata viata sa fiu independenta şi sa sustin vehement chiar in fata mea principiul individualismului vis-à-vis de dragoste. Dragostea asta reusise sa le contracareze pe ambele, amintindu-mi astfel ca şi Enuit face acelasi lucru ca şi mine acum, reuseste sa echilibreze ambele extreme. Il prefer pe Enuit ca pe un prieten foarte bun, ce uneori se metamorfozeaza intr-un unchi; defapt nu am stiut niciodata la care dintre cele doua sa ma opresc şi cu atat mai putin, nici el nu stia. Il iubesc pe omul asta, care e atat de bun şi de sincer cu mine, care m-a ajutat mereu. Nu l-am mai vazut de cateva zile, iar capela asta minunata ma ajuta sa-mi pun ordine in ganduri.
Eram pe punctul de a incepe sa plang pana ce se auzi o bataie la portile capelei. Am mers in dreptul portilor şi am intrebat cine e. Raspunsul m-a socat: "Sunt eu Abelj." Eram speriata, asa ca am luat sabia elfica şi am strigat:

--- Indeparteaza-te de porţi! Ies eu la tine.

Am iesit in garda, eram deja obisnuita cu lupta, dar lupta corp la corp şi cea sabie la sabie sunt mai mult decat diferite. Am incercat sa stapanesc firea de vampir dar desi ochii au ramas la fel, dintii nu au reusit sa nu se lungeasca.

Ma uitam la el, şi el la mine; ramasesem muta, uluita, şi scapasem sabia pe jos. De cealalta parte a portilor era Sebastian, cu un carneţel cu coperta de piele maronie in mana. Reuseste sa iasa din transa de a ma vedea, probabil nu ma vazuse bine in intunericul din acel club, şi rasfoieste cu repeziciune carnetul pana la un desen pe care mi-l arata: eram eu, desenata ca atunci cand l-am salvat pe Abelj din capela in care stau chiar acum. Parca era o poza, era atat de bine desenat, pana şi partea de bust a rochiei era exact replicata ca cea adevarata de atunci.

Langa desen era scrisa o pagina intreaga pe care chiar voiam sa o citesc, dar mai intai:

--- Ai vrea sa intri? Nu e chiar o casa, dar e un loc frumos.

Nu a spus nimic şi m-a lasat sa-i deschid portile. Era uimit de intreg locul plin de vitraliu colorat, iar tavanul era la fel de frumos. I-am facut semn sa se aseze pe acea canapea, fiind zambitoare şi ospitaliera, apoi m-am asezat langa el şi l-am intrebat:

--- Pot citi ce scrie pe pagina de langa, te rog? Doar daca vrei.

--- Da, uite. spune inmanandu-mi carnetelul.

"Azi am intalnit curajul intr-o forma cel putin spus minunata. O fata, o domnisoara. Dupa ani inchis, am avut ocazia sa vad o frumusete, ea a facut sa mi se arate un motiv pentru care merita sa traiesc in continuare. Nu am niciun motiv sa ma mint singur, as fi vrut sa fie a mea dar se grabea, asa ca n-am cautat-o. Dar tu, nepotul meu care citesti, a oricata generatie ai fi, caut-o, gaseste-o şi ai sa intelegi cand o vezi şi cand o sa-i vorbesti. Vei avea nevoie de harta asta şi de gondola mea. Macar curiozitatea sa te imbie s-o gasesti. Eu stiam ca nu o voi gasi, nu parea sa fie de prin aceste locuri. Te va fascina, va fi retinuta, va fi timida. Te rog fi şi tu la fel de retinut, pentru ca e firava. Bafta multa, dragul meu!"