Un dar si o capcana (Volumul 1)

<29>

Ne-am grabit cat de tare am putut, mai ales eu pantru ca, exact ca orice fata, ma machez pentru o ocazie speciala. Asadar, ne-am urcat pe motocicleta şi a condus Alejandro, eu a trebuit sa stau ca pe cal datorita rochiei. Am ajuns la 12 fara 10 minute. Cei doi oameni dragi noua erau deja acolo. Se vedea ca ne treziseram acum o ora. Scot cheile in graba, fara ezitare şi ...

--- Abia astept! Cred ca vei deschide usa unui paradis!

--- Nu stiu. Tu decizi asta, asa ca va rog, voi doi primii!

Au intrat inauntru, imi batea inima ca o toba de famfara. Anita şi Enuit aveau niste fete asa de mari, uimite şi niste ochi atat de stralucitori incat mi-am dat seama ca totul era chiar peste asteptarile lor! Deodata vad cum Enuit incepe sa spuna cu o incantare extraordinara in glas:

--- Doamne Lya! Arata minunat! Cum se poate asa ceva? Inca o data ne-ai demonstrat ca tot ce este in mana ta si iese din mana ta parca devine magic! E incredibil! Mai frumos ca in schita! Ai pus canapele şi fotolii in loc de scaune. Wow...
--- Sunt şi piele naturala. Asa ca au fost destul de scumpe, dar cu cele cinci sponsorizari, salariul meu pe un an şi bugetul de urgenta, cel de retusuri gasit mai tarziu, am facut totul. La bugetul de urgenta au ramas 5.000.000 de euro.

--- Caaaaat? striga Anita cu glas ce ne zgaria creierele.

--- E mai mult ca inainte, stiu, dar am dat şi salariile tuturor cat timp erati plecati, toti au liber pana decideti voi sa redeschideti. Imi pare rau, va rog sa ma scuzati ca a luat mai mult de o luna, dar totul trebuia sa fie absolutist şi perfect pana la cel mai mic detaliu!

Anita se intoarce spre mine, ma apuca de umeri apoi ma imbratiseaza strans şi spune cu o imensa bucurie:

--- Este mai frumos şi mai stralucitor decat am visat eu! A aparut in ziar multumita tie! Iti multumesc mult şi iti sunt recunoscatoare pentru toata munca şi efortul. Pana la urma suntem o familie, mai ciudata, dar familie. Te iubesc Lydia!

--- Şi eu te iubesc matusic-o! Ma bucur ca iti place asa de mult, sa stii ca şi Ale a ajutat la mutat şi la placi. Asa ca multumeste-i şi lui!

O imbratisare mare de la Anita, a zburat spre Alejandro şi strangea asa de tare ca daca vroia sa zica saracul ceva, nu ieseau toate sunetele, dar i-a dat şi drumul in final. Se uita la coloane şi la canapele. Se vedea ca pusese ochii pe fetele stralucitoare de masa. Era atat de uluita incat parca cazuse de pe alta planeta aici! Ma bucura nespus sa-i vad incantarea pe fata, bucuria in zambet şi mirarea in ochi.

Deci a iesit bine, este mai frumos decat isi inchipuia. Asta imi doream de la inceput! Dar ce ma va face total convinsa, sunt clientii. Dar deocamdata, vreau sa plec in prima mea vacanta! Asa ca...

--- Ei bine, ne bucuram ca va place, dar eu una abia astept sa merg in prima mea vacanta!

--- Ohh, am omis un lucru. Anul viitor veti avea o surpriza mai mare. spuse Enuit.

--- Pana la urma, avem nevoie de o pauza asa lunga asa ca... Plecam azi nu? adauga Alejandro cu entuziasm.

--- Mi Alejandro, aveti in jumatate de ora trenul şi stiu sigur ca ai facut şi bagajul tau şi al Lydiei. Asa ca haideti sa luati geamantanele şi sa mergem!

Au prins toti o viteza, de nu credeam ca e adevarat! Am luat gamantanele şi am ajuns la fix pentru tren. Am urcat in tren, ne-am gasit locurile, ne-am asezat bagajele şi apoi le-am facut cu mana pe geam Anitei şi lui Enuit.

Prima noastra vacanta! Nicunul dintre noi nu a fost niciodata intr-o vacanta! Era minunat! Stateam unul langa altul, ne uitam pe geam, ne minunam de peisajele frumoase, campiile de lavanda sau floarea-soarelui şi cele de grau auriu. Noi vedeam toate astea doar in vise. Intre timp...

Anita isi deschide restaurantul mai la sfarsitul lunii, dar au mers totusi sa dea jos hartia cu care am acoperit geamurile. Enuit se gandea ce sa mai faca, vacanta asta de vara a fost una minunata, mai ales ca niciodata nu şi-a permis una, spre deosebire de Anita care putea merge oriunde, oricand. Dar şi Alejandro putea merge cu ea, dar niciodata nu a facut-o. Eu ma intreb totusi de ce, adica avea mereu ocazia, sau poate era ca mine. Eu muncesc, iar ce vreau sa fac, fac cu banii mei. In ziua in care noi am plecat, cei doi s-au „refugiat" acasa la Enuit.

E un apartament mai mic ca al meu, dar stiti, cand e mic, e intim şi nu te urmareste nimeni ca pe un film. Ca stil, nu era ca al meu. Are mobila din 1998, anul in care m-am nascut. Dar nu din aceea urata. Avea covor, o canapea şi doua fotolii stil vintage loveseat, de culoare visinii. Peretii erau de culoare bleu-prafiut. Imediat ce au intrat cei doi, Anita exclama:

--- Ohh, e minunat de mic şi clasic. Iubesc astfel de locuri!

--- Şi eu care credeam ca n-o sa-ti placa, pentru ca esti obisnuita cu case, iahtul tau şi toate cele.

--- Nu judeca o carte dupa coperta şi in cazul nostru, un om dupa averea sa. Desi sunt multi asa cum m-ai crezut tu adineauri, eu nu sunt ingamfata sau altceva, n-am aruncat bani pe geam sau am imprastiat banii, niciodata.

--- Se vede ca esti diferita, crede-ma. Eu in schimb, nu am avut ce imprastia, familia mea a infiintat barul şi il tinem in picioare din generatie in generatie. Niciodata nu au fost bani in plus pentru renovari sau altele şi cand au fost in plus, am facut reuniuni de familie in vacante, la mare sau la munte. Recunosc ca era frumos şi asa. Stii, sunt curios care e intreaga ta poveste de viata.