Un dar si o capcana (Volumul 1)

<45>

Se vedea ca ii era greu sa-mi dea o explicatie, dar isi ridica privirea din podea, respira adanc şi imi spuse:
--- Am fost mereu doar noi 2. Esti prima lui dragoste, esti prima care l-a primit asa cum este el şi crede-ma ca este constient de sutele de defecte pe care le are. Esti mai mult decat isi dorea, defapt el nu avea nicio pretentie, credea ca va ramane singur. Am vrut sa se integreze, ma crezi sau nu, cu tine nu se comporta ca şi cum ar fi eu. In clan se comporta asa cum l-am invatat, tocmai pentru a ii se oferi respect. Stiu ca ia unele lucruri de la mine şi trebuie sa recunosc ca şi eu mai iau gesturi de la el, dar nu ca el. Speram sa nu observi. Speram sa crezi ca e doar o banuiala de a ta nefondata.
--- Multumesc pentru explicatie. Am auzit destul. Ma bucur ca e el insusi macar cu mine, dar nu intotdeauna. Vreau sa merg in padure, el e acolo de ceva vreme. Vii şi tu?

Nu i-am asteptat raspunsul şi nici el nu spusese vreo vorba, stiam ca va veni dupa mine. A vazut cat de suparata devenisem odata ce imi spusese tot acel adevar. Am inchis usa cu cheia şi ne-am grabit in padure, in partea vampirilor. Imediat ce pasisem pe pamantul acela acoperit de frunze şi iarba, o furie de necontrolat m-a cuprins. Ochii mei s-au inrosit fara a mai putea sa-i opresc, simteam cum fiecare vena, artera şi capilara din mine avea pulsul sau propriu, faceau un cor perfect care imi batea toba chiar in cap. Nu imi puteam stapani muschii fetei, dintii mei se lungisera, parca nu mai puteam inchide gura de ei. Ma intorsesem la Bernard şi el ramasese socat.

Ii simteam pe toti, le auzeam inimile batand, erau unii ascunsi in copaci, altii dupa trunchiuri. Totul parea sa ma imbie la haos, la lupta, iar eu nu aveam intentia sa incep un asemenea dezastru. Instinctul se batea cap in cap literalmente cu personalitatea mea. Am strigat dupa toti atat de tare cat sa se auda in toate colturile:
--- Iesiti afara ! Ce? Va e teama de mine? Nu pot crede asa ceva !

Bernard era inca intepenit şi toti ceilalti se aratara din ascunzatorile lor. Erau cu totii, vampirii şi varcolacii, Luan şi Gena, iar Aiden nu stia daca sa se apropie de mine sau nu. Vazandu-l atat de speriat, ma calmasem brusc. Incepusem sa respir normal din nou.
--- Iarta-ma, Lydia ! spuse el indurerat.
--- Nu ai niciun motiv sa-ti ceri scuze, mie imi pare rau ca a trebuit sa ma vezi asa, Aiden.

Am alergat la el sa-l imbratisez, simteam ca tradasem o parte din mine in momentul in care am vazut reactia lui la chipul meu hidos, la ochii rosii şi la figura mea inspaimantatoare. Simtisem cum o lacrima de a lui cazuse pe parul meu. Am inceput sa plang in hohote, nu ma puteam stapani, as fi tipat dar nu puteam scoate un sunet, parca cineva imi luase vocea. Alejandro se uita la mine, Gena şi Luan erau chiar langa el, toti 3 aveau niste fete indurerate.

Nu voi uita niciodata, devenisem un monstru, iar toti cei din jurul meu priveau frica in ochi pentru cateva clipe. Am pasit in mijlocul tuturor şi am incercat sa-i linistesc, sa-i lamuresc:
--- O creatura ranita va sari sa se apere pentru a nu muri. Aceea a fost reactia unei creaturi ranite in interior, care a cazut grav şi cand v-a vazut fetele, a inteles ca trebuie sa se ridice, sa se vindece singura sau poate sa aiba ajutor. Imi pare rau ca am parut un monstru, aceea nu va fi niciodata fata mea adevarata !

Aiden devenise cineva extrem de important pentru mine, parte din familie, doar ca eu nu aveam in mod oficial asa ceva. Enuit era familia mea, Anita devenise şi ea parte din familie. Ei doi par niste parinti, Aiden putea fi asemanat cu fratele mai mare, nu unul care mi-ar fi facut viata un calvar ci un frate care mi-ar vrea binele şi m-ar ajuta, un frate care este in acelasi timp cel mai bun prieten pe care il puteam avea. Eram confuza şi nu voiam sa imi recunosc mie insumi acest lucru.

Am fugit de printre ei, parca am vrut sa uite toti de tot ce se intamplase mai devreme. Alejandro fugise dupa mine, dar nu voiam sa-l las sa ma operasca sau sa ma prinda. In schimb, m-a prins de mana şi a sarit cu mine sus pe o creanga mare a unui copac. Stateam unul in fata celuilalt şi niciunul nu stia ce sa spuna. Ma privea exact ca atunci cand ne-am intalnit prima data şi imi era teama de ce va urma sa spuna. Nu imi puteam lua privirea din ochii lui, pe care ii indrageam enorm in toate nuantele lor.

Alejandro se intoarse la mine şi spuse cu privirea stransa:
--- Eu sunt de vina pentru ce s-a intamplat acolo. Eu sunt cel care a facut posibila transformarea ta intr-un monstru. Imi pare atat de rau. Ti-am facut numai rau de cand am aparut. Speram sa nu fac posibil momentul ce abia a trecut. Chiar daca tu ma vei ierta, eu nu o sa-mi iert ceea ce am facut.
--- Daca ar fi adevarat faptul ca mi-ai facut numai rau de cand ai aparut in viata mea, iti spun un lucru; tu esti raul care imi face bine şi te iubesc foarte mult. Poate ca avem de rezolvat multe lucruri, dar timpul imi pare parca prea putin. Te iert.

Cand spusesem "Te iert", el intoarse capul brusc şi zambi, iar eu nu puteam sa ma abtin din a ii zambi şi imi salta inima de bucurie cand il vedeam atat de fericit. I-am sarit in brate şi l-am sarutat, puteam sa alunecam de pe creanga aceea in orice clipa, dar aspectul asta n-a contat atunci. A sarit cu mine inapoi jos, m-a luat pe sus şi m-a dus acasa.

Era deja seara, iar acea iertare care i-am oferit-o este partial. Cand am intrat in casa, i-am zis:
--- Vreau sa te odhinesti, cine stie cata munca a fost ca sa-i faci pe toti sa inteleaga ca iti pare rau. Eu am o melodie noua şi ma duc s-o incerc la restaurant.
--- Ok, ai grija.