Un dar si o capcana (Volumul 1)

<60>

Nu am mai stat desi el m-ar fi oprit sa mai stam de vorba. Am ajuns acasa şi mi-am deschis telefonul. Plin de mesaje, plin de apeluri ratate, plin de notificari lipsite de importanta. Aveam multe mesaje de la Charlotte, mesaje la care am raspuns mai mult sau mai putin sincer, avand in vedere ca pe mine ma durea plecarea ei, dar voiam sa nu o doara şi pe ea ca sa nu-şi piarda speranta. Bineinteles ca ramanem prietene şi vom avea convorbiri video şi vom vorbi la telefon, dar nu va mai fi nimic la fel.

Multe imi stau pe cap, deja nu mai stiu ce sa fac şi gandindu-ma ca o sa ma pierd de tot primesc un mesaj de la Aiden:

"Sunt afara la usa ta. Ai vrea sa vorbim? Amandoi avem nevoie de sprijin."

Am mers la usa şi i-am deschis, nu am stat sa ma gandesc. L-am invitat inauntru, i-am luat haina sa o pun in cuier şi l-am intrebat ce vrea de baut şi a zis suc, in timp ce eu m-am facut o cafea tare. Ne-am asezat pe canapea şi l-am intrebat ce a patit, raspunsul fiind:

--- Sunt dezamagit şi distrus. Nu pot dormi, nu pot bea, nu pot manca şi am oboist groaznic de toata viata asta.

--- Vei face eforturi şi vei respecta cererile existentiale ale corpului tau, mancarea in special. Fericirea e trecatoare, nici eu sunt asa de incantata de ce se tot intampla. Tocmai de asta stii foarte bine ca iti sunt mereu alaturi. Vrei sa mergem la restaurant ca sa mananci ceva cu adevarat bun? O sa-ti prinda bine putin aer şi niste contact minimal cu societatea.

--- Chiar crezi ca ar fi bine sa ies? Imi e frica sa nu am vreo reactie urata, sau sa imi pierd mintile panicandu-ma.

I-am luat paharul din mana şi am iesit in grab ape usa, luandu-i haina in cealalta mana. Mergand pe strada am inceput o discutie mai fericita:

--- Deci, hai sa ne plimbam putin. Daca nu e prea dureros, imi poti spune despre acea fata? Nu stiu prea multe, as vrea sa-mi povestesti daca te tine sufletul. Stiu cat de dureros poate fi.

--- Numele ei era Emily. Avea un par blond foarte stralucitor şi niste minunati ochi albastri. Era fiica prietenei mamei mele, umana şi ea. Am petrecut mult timp impreuna şi mi-am exprimat fericirea in fata lui Bernard crezand ca va fi bucuros pentru mine. Ea era o mare descoperire pentru mine, era un suflet mai curat ca mine, era o frumusete lumeasca pentru mine. Inocenta ei a fost cel mai frumos lucru la ea. Stia sa fie copil, stia sa fie adult, stia sa se plieze pe orice situatie. Ce e cel mai important este ca fusese ranita de sute de ori, de relatii distruse, de parintii ei stricti şi groaznici. Se bucura de fiecare moment in care avea ocazia de a fi fericita, pentru ca nu putea fi fericita cu viata pe care o avea. Am fost amici cateva zile, pana am avut curajul sa ii spun ca o iubesc şi ca mi-o doresc in viata mea ca sa o fac fericita. Am avut aproape jumatate de an in care ne-am iubit unul pe altul şi am reusit sa fim fericiti asa cum meritam, pana s-a intamplat tragedia.

--- Era minunata. Imi pare rau ca nu am apucat s-o cunosc. O sa fie bine, s-a dus intr-un loc mai frumos şi mai fericit decat acesta. Sta acolo sus şi te vegheaza, te admira şi te va iubi mereu.

--- Vreau şi tu sa-l ajuti pe Alejandro. Nici lui nu-i e usor. Bernard insemna ceva pentru el.

--- Nu-mi spune mie de Lumos şi problemele lui! S-a transformat in cea mai rece fiinta ieri dupa ce a primit un telefon. Asa ca nu ma mai intereseaza. Nu-mi raspunde la niciun fel de mesaj sau apel. Deocamdata, ma lasa rece, altii nu se gandesc la mine. Multumesc oricum pentru sfat. Te rog mergi la restaurant şi cauta-l pe Arthur. Ii spui ca esti prietenul meu cel mai bun şi ii spui ce vrei din meniu. Rezolv eu plata. Scuza-ma ca plec.

Nu l-am lasat sa ma opreasca şi am alergat cu ochii rosii pana in mijlocul padurii unde am strigat:

--- Volturi ! Arata-te, vreau sa vorbesc cu tine !

--- Buna, draga mea. Vino cu mine.

Am ajuns pe un fel de hol intunecat şi infinit. Era pentru prima data cand i-am vazut picioarele lui Volturi, imbracat la costum total negru şi niste pantofi de lac la fel de negri. Nu vedeam decat negru, pana ce ochii s-au mai obisnuit cu intunericul şi am reusit sa vad gratii de-o parte şi de alta a peretilor holului. Ma cuprinsera toti fiorii posibili şi pielea mi se facuse ca de gaina. Ma aflam de-a lungul incaperilor celor mai periculoase creaturi.

--- Ia-ma de mana, avem un drum destul de lung şi vreau sa fii in siguranta. Nu-ti fie teama, sunt chiar aici langa tine. Haide sa păşim inainte.

Am tot mers de-a lungul holului, il strangeam pe Volturi de mana şi cu cat treceam de fiecare celula in parte, cu atat vedeam mai multe specii: mostrii, creaturi, dragoni cu capacitatea de a lua forma umana, toti avand aura aceea de rau şi corupt. Se uitau urat la mine, aveam impresia ca stiu cine sunt, iar Volturi a vazand expresia banuitoare de pe fata mea imi spuse bland:

--- Toata lumea stie cine esti, daca asta te intrebi. Mai avem putin şi ajungem la celula lui Bernard. Pregateste-te sa-l vezi cum nu l-ai mai vazut.

Am ajuns in fata celulei lui Bernard, arata groaznic, fata ii era palida, parul ciufulit, facuse barba ce arata foarte neingrijita şi ochii lui nu mai exprimau niciun semn de viata cand se uita la mine. Volturi mi-a aratat ca inelul care il am de la clan cum lumineaza şi mi-a explicat ca imi va face un scut de protectie ca un ou din lumina pala rosie.