Un dar si o capcana (Volumul 1)

<56>

Toata lumea aceea umpluse intreg restaurantul, ma cuprinsese o bucurie extraordinara, nu stiam ce urma sa fac. Nicolas imi facu semn sa urc pe scena şi apoi imi spuse sa tin un mic discurs de bun venit. Normal ca asta am şi facut:

--- Buna dimineata oameni dragi! Va multumesc ca sunteti aici pentru a incepe ziua mai frumos ca niciodata. Azi eu va voi fi gazda şi ma numesc Lydia. Vă voi incanta cu muzica ce vă va acompania gandurile bune de dimineata! Multumesc ca sunteti aici şi faceti acest loc sa straluceasca! am spus zambitoare şi vesela.

Pianistul canta extraordinar de frumos, imi ungea sufletul prafuit. Aud telefonul din birou sunand asa ca ma duc repede sa raspund:

--- Da?

--- Tu nu esti Anita, nu-i asa?

--- Nu, sunt Lydia, o inlocuiesc azi. De obicei doar cant. Tu esti...

--- Jeff, m-am imbolnavit groaznic şi nu pot ajunge astazi. As fi fost incantat sa vad cum merge restaurantul sub indrumarea ta.

--- E ok, stai acasa şi insanatoseste-te. Ma descurc eu pe ziua de azi. Ai grija, paa!

--- Iti multumesc din nou, paa.

Alejandro ar fi fost azi omul in plus, acum nu mai este. Am iesit din birou şi simteam cu picioarele mele nu ma mai tin. Nu mai puteam vedea, ma durea capul groaznic, auzul mi se infundase şi incercam sa-mi revin dar pana la urma cazusem jos. Cedasem durerii şi Arthur veni la mine in graba in timp ce Alejandro era obligat sa-i tina locul, desi era foarte ingrijorat şi ar fi alergat la mine imediat ce m-a vazut cazand moale ca o molusca.

Arthur era speriat, ma duse pana pe holul din spate şi tinandu-ma de maini spuse speriat:

--- Lya, ma vezi? Te rog spune ceva! Ai mainile groaznic de reci, pupiele mai au putin şi iti acopera tot irisul! Spune-mi ce sa fac... Te rog!

--- Vreau o cana mare de apa şi adu borcanul mic cu zahar din bucatarie. Apoi te intorci repede la mine.

Arthur facuse ce i-am spus, se grabi cat putu, doar ca la intoarcere alta voce imi vorbi. Era vocea lui Alejandro pe care as putea-o recunoaste şi cu auzul infundat:

--- Iarta-ma ca nu am fost langa tine sa iti spun sa mananci. Nu ma goni, te rog. Nu ma vezi dar eu vreau sa te vad, pentru ca fie ca ma crezi sau nu, imi e foarte dor de tine, ai luat totul cu tine odata ce ai plecat. Ai lasat un loc gol pentru un om parasit ce a ramas gol pe dinauntru de orice fericire.

Mi-a dat cana cu apa şi am dat-o pe gat in 5 secunde şi Alejandro mi-a tot dat pana bausem un litru. Zaharul mancat cu liguruţa in proportii destul de catastrofale imi redadu-se vederea şi reusisem sa ma ridic in sfarsit, fara sa fiu prea apta sa merg insa.

Arthur veni la mine, il trimise pe Alejandro inapoi la bauturi şi apoi imi spuse bland:

--- Ar trebui sa mananci ceva; ii spun lui Pierre sa-ti faca Crispy Strips-urile lui şi niste piure cu mici bucatele de morcov prin el, e bine?

--- Cum de ai stiut ca asta imi place?

--- Te-am vazut pe plaja mancand KFC de una singura şi la restaurant cereai mereu piure, il auzeam pe Alejandro cum te intreba mereu daca nu te-ai saturat de aceeasi mancare. Era amuzant sa va privesc cum va intelegeti şi va enervati din prostii ce pe urma devin jocuri. O sa iei loc chiar in sala, la masa apropiata de barul meu ca sa fiu pe faza in caz de ceva. Nu-ti face griji, o sa fie bine. Totul va fi bine.

Nimic nu era bine, nici macar un lucru nu era cum ar fi trebuit. Arthur mi-a adus mancarea şi mi-a zambit de fiecare data cand ma intorceam la el cu chipul plin de ingrijorare. E un om bun care nu se razbuna pe cei din jurul lui pentru ce i se intampla negativ in viata, asa cum fac majoritatea celorlalti membrii ai societatii. Imi era foarte foame şi imi placuse enorm mancarea, Pierre facea de toate, nu puteai sa nu-l iubesti pentru ce face, pentru ca e ca un zeu in bucatarie.

M-am ridicat sa-mi duc farfuria, se facuse deja 12 şi clientii sunt acum altii in toata sala. Sunt mandra sa vad asta, sa stiu ca nu sunt aducatoare de ghinion, pentru ca uneori am impresia asta. Am reusit sa intru in bucatarie şi sa las farfuria in chiuveta, dar Pierre ma vazu şi se repezi la mine fericit sa ma imbratiseze:

--- In sfarsit de vad şi eu! Anita imi povesteste foarte multe despre tine şi esti superba.

--- Ohh, multumesc! Multumesc enorm şi pentru mancare, a fost extraordinara!

--- Comanda speciala cu Crispy Strips-urile mele şi piure?

--- Da, exact! A fost absolut mirific, imi era dor sa simt gusturile astea.

--- Ma bucur ca ti-a placut, ma duc inapoi la treaba. Foarte incantat de cunostiinta, Lya!

--- Şi eu, Pierre!

Acum inteleg de ce Anita e mereu binevoitoare şi neobosita. Nu face nimic in restaurant, se ocupa de acte şi alte aranjamente administrative. Pierre era un bucatar fericit cu un accent autentic franţuzesc, un om special care nu te lasa sa vezi ca are probleme, e atat de prietenos şi fericit ca nici nu ai cum sa te gandesti ca a avut vreodata vreo problema in viata. Nu puteam sa stau numai in birou, am servit şi eu la mese, am dus bauturi, am ajutat la maruntisuri. Sistemul colegial era mai mult decat perfect, intarzieri 0 şi nimeni nu astepta sa se elibereze o masa mai mult de 10 minute.

La 4 dupa-amiaza mi-am permis sa plec, cantasem deja cateva ore şi parca imi doream sa schimb privelistea. M-am dus in birou sa ma schimb de rochie şi am plecat spre padure. Ma gandeam ca poate sau din nou de Lycanienii de data trecuta, sau de oricine altcineva, numai necunoscut sa fie.