Un dar si o capcana (Volumul 1)

<24>

Intre timp, Enuit il pregatea deja pe Alejandro de intalnirea in patru, cerandu-i scuze pentru iesirea Anitei:

--- Incearca sa o ierti pe matusa ta pentru iesirea sa dar realizati şi tu şi Lya ca amandoi va vrem binele, şi iti multumesc mult ca ai acceptat sa vii la intalnire.

--- Nicio problema, mi amigo. Dar Aleja nu se pregateste si ea? Ohh, asa spun eu, e combinatie intre numele meu şi al ei.
--- Da, am observat, foarte interesant şi adorabil. Nu-s obisnuit inca.

Asadar, eu ma machiasem simplist, ma dusesem sa imbrac, luasem rochia mea alba putin bulfanta, cu niste tocuri medii cu danteala; doar era o intalnire jumatate rafinata jumatate normala, m-am imbracat asa incat sa incerc sa le prind pe amandoua, dar costumul lui Alejandro era prea elegant, asa ca vom gasi o pauza in care sa-i lasam pe cei doi in parcul din apropiere şi eu sa ma duc cu Ale sa se schimbe in ceva mai casual. Se facuse deja vreo 3 jumatate, Anita purta o rochie rosie cu maneci scurte şi incretite, cu decolteu nu foarte generos, mulata pe corp, lunga pana la genunchi, iar dragul meu Enuit, un costum gri, cu pantofi negri lacuiti şi o cravata visinie. Gustul lui la imbracaminte se schimbase considerabil de la aparitia Anitei in viata lui.

In sfarsit plecasem de acasa, peste jumatate de ora ajunsesem la restaurant. Dupa ce toti se aseaza la masa, eu ma duc la terasa de la etajul 1 al restaurantului şi alta viziune imi macina inima: Acum 15 ani, pe aceasta terasa canta o minunata solista. Intr-o seara in timp ce canta, o torta a cazut peste ea şi a ars de vie. Pompierii ajunsesera prea tarziu, si nimieni nu a reusit sa se apropie sa o salveze.

Atunci telepaticul meu prieten incepe a vorbi:

--- Trebuie sa fii acolo şi sa opresti asta! Nu se poate ca lucrurile sa ramana asa. Era minunata, desi daca traia, cariera sa se incheia de mult. Oricum salveaz-o, merita o viata frumoasa!

--- E superba, imi aminteste de cineva, sau nu stiu. Opreste timpul aici! Deschide vortexul! Acum!

Asa vortexul ma ia şi ma aduce in 1998, restaurantul acesta era cel mai frumos de pe atunci, imi aduc aminte ca Enuit imi zicea ca aici s-a chinuit tata sa aiba cu mama, prima intalnire, şi aici a fost. Am luat masa cea mai apropiata de scena şi de torta care urma sa cada pe solista. Comandasem doar un pahar de vin şi unul de apa cu lamaie. Torta incepuse sa cada cand ea canta un vers despre moarte şi iubire eterna, ma fascina, dar eu am iesit repede dim tranda şi am oprit repede torta in mod delicat şi nu prea observabil şi i-am facut semn sa continue sa cante chiar daca se speriase de moarte, iar fata sa ii exprima tema, se vedea ca era inca marcata, dar isi revenise şi continua.

Aiden, soptitorul, avea niste sentimente pentru ea, se pare. Cand imi spusese sa o salvez, parea sa aiba foc in voce şi sa fie destul de agitat. Dupa ce termina cantecul, imi multumi la microfon, in fata tuturor, pentru ca am salvat-o, am primit cateva aplauze şi am spus ca a fost o placere sa salvez un asemenea talent uimitor. Apoi, paharele fiind terminate, am plecat de la restaurant şi mi-a aparut un vortex pe o strada laturalnica din apropiere.

Am revenit in prezent, pe terasa, stateam ganditoare exact ca inainte de intamplare. Soptitorul din mintea mea imi spune:

--- Cantareata traieste acum, desi are 50 de ani, a trecut printr-o viata reusita, multumita tie. Felicitari!

--- Pana la urma de asta sunt aici, sa fac vieti sa continue, sa ajut sa fie mai bine. Parea importanta pentru tine, nu? Era cineva special, dar nu ai avut cum sa faci in asa fel incat sa o poti iubi. Stiu.

Am simtit ca m-a auzit şi nici nu ma asteptam sa-mi raspunda. Stiu cum e sa fii in locul lui, fie ca era o simpla prietena, fie ca era o iubire pierduta demult. Asa, ma intorc la „familia" mea. Ca pana la urma toti ne iubim ca şi cum am fi o familie. Doar noi intre noi ne avem. Enuit şi Anita luara o masa mai retrasa, separat de noi, iar noi una destul de apropiata de ei, in caz ca vreunul o da in bara cu ceva. Proaspat indragostitii platisera toata consumatia, a lor şi a noastra.

Eu şi Alejandro am inceput sa discutam intr-un mod relaxat şi calm, cum nu am mai facut inaite:

--- Uite-te la ei. Nici noi nu eram asa cand eram la inceput, sa fim atenti. Propun o intelegere, fara ca ei sa stie, aceasta fiind esentiala ca ei sa nu-şi piarda capetele sau afacerile. De acord?

--- Da normal, chiar imi place intiativa ta şi tonul tau siret. Intelegerea e ca noi sa devenim patroni temporari partiali nu? La cum isi pierd capetele cand sunt unul cu altul, e posibil sa-şi piarda şi averile. Foarte perspicace. Clar, s-a facut! Nu vreau sa-i vad ruinati, am simtit pe pielea mea.

--- Au trecut vremurile alea, acum un an chiar, asa ca traieste in prezent. Suntem la o masa, nu avem apetit decat unul de altul, şi macar astazi nu cant. Asa ca am şi eu o zi mai libera desi e o zi din timpul saptamanii. Pe terasa asta, m-a luat Aiden sa salvez o cantareata care murise arsa de vie, cazuse pe ea o torta. Dar pana la urma, eu fiind acolo, acum traieste, are 50 de ani. Asa ca, pana la urma, totul e bine şi tot nu inteleg de ce esti suparat.

--- La bar ma gandesc, e inchis de 3 ore şi ar trebui sa merg sa-l deschid. Adica pot sa ma ocup eu de tot fara nicio problema şi totusi as vrea sa vii sa canti acolo. Doar azi, te rog.

--- Anita nu a deschis deloc restaurantul azi, sper ca isi permite pauza. Hai sa mergem sa ii ceri cheia ca sa deschizi barul. Vin cu tine.