Un dar si o capcana (Volumul 1)

<25>

Alejandro se duce la Enuit sa ia cheia şi mergem pana la bar cu un taxi, deschidem şi il vad cum pune pe geam un fel de afis pe care scria „Canta Lydia Eveglot de la 18:00 la 20:00". Vazand asemenea grozavie, ma duc, iau afisul de pe geam şi dezamagita ii spun lui Alejandro:

--- Iti aduci aminte ca am zis „zi libera"? O sa cant pentru cine vine fara sa stie ca sunt aici! Voi canta doar cateva melodii, nu cant doua ore, jumatate de ora şi nu e asigurata, asa ca termina.
--- Bine, imi pare rau dar... Stii de ce sunt asa entuziast şi sar calul. Iarta-ma.
--- Bun, acum te rog sa ma scuzi, merg pana in padure. Şi da, voi avea grija. Tu ai grija de locul asta, sa nu-l pierdem!

Acestea fiind spuse, am mers pe jos vreo cativa km şi ajunsa in padure, ma ia in primire dragul de Bernard, cu ochii aia albastri şi parul ala blond prafuit:
--- Ce mai faci dragut-o? Trebuie sa-ti spun ca ai ales bine, ti-se potriveste. Pune impreuna toate calitatile tale, curajul, bunatatea, sensibilitatea şi esti foarte hotarata pe fiecare decizie pe care o faci. Esti o combinatie a binelui şi a raului, folosindu-le pe toate spre şi pentru bine.
--- Poti sa incetezi cu atatea caracterizari, te rog? Am avut destule la examen, nu imi place sa ma supraestimati cu voci sarcastice. Nu mi le mai insira pe toate ca margelele. Bine?
--- Bine, am inteles. Ei bine, multe ai schimbat. Ai putut sa faci ceva ce nimeni nu a putut. Esti cu adevarat speciala şi Alejandro e norocos, adica, frumoasa esti, il iubesti cu toata inima, ai o voce minunata, s-a laudat atat de mult cu tine in primele zile. Ca, de desenat, desenezi, de scris poezii scrii, de cantat, canti, esti cu adevarat ceva special, mai ales pentru el.
--- Iar el este foarte special pentru mine, pentru lucrurile marunte pe care le face, felul lui de a fi. Pe altcineva nu as vrea, nici daca ar fi de sute de ori mai „perfect", pentru mine el e perfectul meu. Ar fi de prisos sa ma auda acum. Sa auda tot, pentru ca mereu se subestimeaza şi crede ca nu e special, inedit, unicat, dar defapt chiar este, absolut original.

Bernard avea o privire de parca aveam vorbeam despre altcineva şi poate el il cunoaste evident altfel pe Alejandro. M-am plimbat in padure cu Bernard toata noaptea, acesta e cel mai bun prieten al lui Alejandro.
Niciodata nu i-am facut o descriere a infatisarii. Nu ma puteam uita prea mult la fata lui, mi se parea amenintator. Are un par blond, ochi albastri, relativ inalt, cu un comportament foarte frumos, respectuos şi uneori destul de oficial.

Daca incepi sa-l cunosti ca pe un prieten foarte bun, a fost alaturi de mine in situatiile grele prin care am mai trecut cu Alejandro, fiecare cearta minora, a fost acolo sa ne impace, am şi plans la pieptul lui cand chiar ma credeam la capatul puterilor. E sensibil, dar aceasta sensibilitate este ascunsa de felul sau de a fi cu o mica amprenta de duritate, ca aparenta. Trebuie sa recunosc ca, stau cu el mai mult decat sta Alejandro şi pana la urma se presupunea ca ei sunt cei mai buni prieteni. Asa a fost lucrurile sa fie, banuiesc. Alejandro nu il pretuieste pentru adevarata lui valoare asa cum incerc sa fac eu. Trebuie sa recunosc ca soarta nu i-a dat povesti de dragoste frumoase, a suferit mult, am fost alaturi de el la fiecare rana a inimii sale. Oricat de dur şi fara inima ar parea, e un suflet absolut impresionant dupa aceasta aparenta. Face tot ce poate sa-i mai ajute pe cei din jur, sa salveze prietenii şi in cazul meu, chiar relatii. Imi pare rau ca e judecat mai mereu de aproape toata lumea, chiar şi printre clanuri, comparat cu fratele sau care nu este unic la fel ca Bernard.

M-am mai plimbat cu el prin padure, ne-am intalnit cu Luan şi Gena, faceau o tura de padure care parea sa-i apropie destul de mult. Am stat un pic de vorba sa mai vedem ce mai face fiecare. Toate bune, frumoase şi ne continuam cu totii drumurile.

Imi placea sa-i vad cat de mult tineau unul la altul, cum Luan o tinea de mana pe Gena şi toate astea, acum eu prefer sa ma bucur pentru altii. Prioritatea mea e defapt sufletul pereche al lui Bernard, trebuie sa gasesc repede pe acel cineva care este practic, facut pentru el.

Acestea fiind spuse, timpul scurzandu-se, se facuse vreo 8 seara, e inca lumina pentru ca e vara. Asa ca imi iau la revedere de la Bernard:
--- Pa Bernard! Ne vedem! Nu uita, nimic nu e imposibil, toate la timpul lor, ce-ti doresti se poate intampla, niciodata sa nu te pierzi pe tine, bine?
--- Sigur, poate ai dreptate! La revedere Lya! Ai grija de tine şi de nataraul ala!

Trebuie sa recunosc ca avea ceva dreptate cand a zis ca Alejandro e un natarau. Isi pierde capul destul de usor, face totul pe dos şi prea solicitant pentru el, exact cum zicea jocul „The other life". Ei bine, nu mai aveam de gand sa ma intorc la restaurant pana am vazut pe telefonul meu, mesajul de la Enuit: „Scump-o? Haide şi tu la film. Eu te astept in fata cinematografului, Anita şi Ale sunt deja inauntru. Vino te rog."

Bineinteles ca am luat-o la goana in graba spre „Felar". Enuit era chiar in fata. Ajunsa, l-am imbratisat şi am spus:
--- Multumesc ca m-ai asteptat. Scuza-ma de intarziere, am avut ceva de facut. Te iubesc.
--- Şi eu fireste ! Vreau sa vezi ca sunt aici pentru tine, cum esti tu pentru mine. Acum haide la cei doi nebuni adevarati. Tocmai am fost intrecuti!
--- Nea, nici pe departe, nimeni nu mananca ca noi, ciocolata cu sunca, sau pufuleti cu suc de portocale, sau chiar biscuiti cu maioneza. Asa ca tot noi ramanem nebunii pamantului. Sa fii sigur Enuit.