Un dar si o capcana (Volumul 1)

<26>

Asa, am intrat şi noi in sala. Am stat nu prea aproape de ecran, eu şi Alejandro mai in spate, iar Anita cu Enuit au stat in fata noastra. Le-am vazut fiecare miscare. Sunt chiar norocosi ca s-au gasit, dar discrepanta era uriasa, eu şi Enuit eram modesti, saraci, restransi, nepretentiosi şi generosi, iar pe Anita şi Alejandro se vedea ca erau bogati, mandri, dar norocosi ca ne-au gasit pe noi şi mai ales, sunt fericiti. Oricum e minunat ca ne-am gasit, suntem impreuna mai mereu şi cine stie ce sa va mai intampla in continare...

Filmul era o animatie care o adoram, fabulosul „Despicable Me 2". Eu şi Alejandro eram innebuniti dupa acei dragalasi şi incredibili minioni. Avem şi figurine cu minioni acasa. Suntem foarte copilarosi cand ne place asa ceva. Enuit avea un ras atat de colorat incat cand incercam sa termin de ras, radeam pe urma şi de la rasul lui. Au fost cele mai frumoase 3 ore, in care ma bucuram enorm ca Enuit e in sfarsit intr-adevar fericit. Pentru Anita era prima comedie şi prima animatie pe care a vazut-o in viata sa. Nu a avut copilarie, cum nici eu nu am avut. Deci stiu cum e sa munesti din greu şi sa nu stii ce e joaca sau distractia.

Macar sa se distreze acum, toata lumea are in interior o inima de copil, e timpul sa o mai trezim, sa bata macar acum, o data dupa multa vreme. Enuit a fost mereu un om destul de sumbru, serios, greu de „patruns", organizat, muncitor, cu suflet bun şi foarte judecat de cei din jur.

Imi povestea mereu cum copilaria sa a fost frumoasa dar masurata şi de la varsta mea incolo nu a mai avut nici un moment de distractie sau extaz.

Pana la urma toti suntem speciali, avem propriile povesti, fiecare are o viata originala. Lumea de azi judeca dupa aparente dar a fost o vreme in care nu era asa, in care eram toti impacati. In zilele de azi, un asa fel de lume e visul celor ce sufera pentru ca sunt umiliti, jicniti şi barfiti. Acesti oameni vor invata sa treaca peste aceste aberatii, nu vor mai suferi, vor simti o mandrie imensa ca sunt subiect de discutie şi vor pune punct. Asa, increderea de sine creste şi daca ti-se pare ca nu poti, te asigur eu ca, doar ti-se pare.

Ziua de ieri fusese destul de frumoasa, m-am bucurat mult sa-l vad pe Enuit ca se distreaza. Cand eram mica il mai rugam din cand in cand sa ma duca la teatru, dar niciodata nu spusese da. Asa ca ziua de ieri ne-a umplut inimile amandurora. A doua zi, ma trezeste un telefon. Era al lui Alejadro, eu raspunzand pentru ca el era plecat:

--- Da Enuit. Ce mai faci?

--- Ohh, Lya! Am vrut sa va spun sa inchideti restaurantele. Mergem pe Insula Borakaii acum, cu iahtul Anitei, sa ne petrecem o parte din vacanta. In plus, in biroul Anitei, in ultimul sertar, e un compartiment secret mai mic. Acolo vei gasii banii pentru tren, cazare şi mancare la Hotel Magnifing de 4 stele, v-am rezervat deja camera speciala! Meritati toata vacanta pe care o veti avea.

--- Dar ideea era sa muncim pentru banii cu care mergeam in vacanta!

--- Ai rearanjat toate contractele restaurantului Anitei, le-ai renoit, ai semnat cu noi sponsori, ca sa nu mai zic ca am gasit planurile de renovare. Aveai de gand sa-l transformi in sala de bal a unui palat medieval! Mai ales ca unele materiale erau salariul tau de jumatate de an, tu nevrand sa strici bugetul restaurantului. Asa ca, daca vrei, pentru ca esti incapatanata şi vrei sa fie pe merit, meriti deja vacanta aia, dar vreau sa pui in aplicare renovarea. Am facut o copie şi i-am aratat-o Anitei. Ii place la nebunie! Asa ca ai nevoie de o luna maxim, abia a inceput luna iulie, pana in august termini nu-i asa?

--- Pai bineinteles, termin cred ca şi mai devreme! Ma duc sa-i duc telefonul lui Alejandro sa-i spui chiar tu sa inchida da?

--- Foarte bine, astept 5 minute.

Asa am luat motocicleta sa ajung la „Le Charge" şi sa-i dau telefonul lui Alejandro ca sa ii spuna Enuit personal ca trebuie sa inchida barul. Alejandro asa a şi facut imediat ce Enuit a inchis. Barul era gol, ceea ce initial mi se parea ciudat, pana ce am vazut placuta de "deschis"-"inchis". Alejandro ma intreaba imediat ce inchisese usa principala:

--- Tie nu ti-a zis Anita sa inchizi restaurantul? Sau ai cumva planuri mari pentru el?

--- Defapt chiar am, sarcasticule, fiind cel mai luxos restaurant din oras, il renovez eu. Anita a vazut planul, schita mea şi chiar ii place. Ohh şi ne-au facut rezervare la un hotel de 4 stele, ne-au lasat bani pentru tren şi tot tacamul! Plecam dupa renovare. E dorinta lor, mai ales ca ei pleaca azi pe Insula Borakaii, chiar acum, cu iahtul Anitei! Asa ca te rog sa ma scuzi ca nu vin acasa dar ma duc sa aranjez locul ca sa inceapa renovarea. Abia astept! O sa fie de vis, o sa va placa tuturor!