Cinci milioane de motive

Capitolul 3

Intuiţia nu o lasă la greu. Kristen a avut dreptate în legătură cu proprietarul cabanei, e un muntean ciudat care mă face să fiu puţin sceptic în privinţa lui. Aspectul său şi modul răstit în care i se adresează lui Dean mă face să stau la o distanţă considerabilă. Are o barbă colosală şi hainele murdare, iar pe cap poartă o căciulă găurită sub care ascunde cel mai probabil un păr unsuros. Pare a fi dintr-o bucată şi cam iute la mânie.

Dar ce mă deranjează cel mai mult la el e faptul că îşi înfige privirea în Nikki o dată la cinci minute, analizând-o într-un mod direct şi stânjenitor. O bagă în sperieţi pe făptura care acum stă în spatele meu şi mă strânge puternic de degete.

Nu-mi dau seama care e problema lui cu ea. Pe Kristen n-a privit-o nici măcar o clipită, iar la Nikki practic se holbează.

― Dacă stricaţi ceva, plătiţi! se răsteşte la Dean.

Îi întinde cheile de la cabana situată lângă lacul Lost, apoi porneşte cu paşi mari spre maşina lui de teren. Îl aud pe Dean pufnind şi bolborosind o întreagă serie de înjurături la adresa lui, însă nu-l ascult prea mult. Privirea mea se ţine după proprietar, nedorind să-l scap din ochi. Nici el nu o scapă din ochi pe Nikki. Se uită la ea peste umăr, nepăsându-i pe unde calcă. Şi nu se lasă până când nu mă postez în faţa brunetei ca un paravan.

― Seth, mă sperie, mormăie Nikki în spatele meu, strângându-mi şi mai tare degetele.

― Ignoră-l, îi cere Kristen, venind lângă noi. V-am spus eu că e un ciudat! Uneori chiar aş prefera să n-am dreptate.

Clătinând din cap, şatena trece pe lângă noi si se îndreaptă ţintă spre portbagajul maşinii lui Connor pentru a-şi recupara bagajul.

Rămân pe poziţii, cu ochii încă pe proprietar. N-am nici cea mai vagă idee ce naiba vrea şi de ce o fixează atât de obsesiv pe Nikki, dar cert e că prezenţa mea pare să-l întărâte. Se opreşte lângă jeep şi rămâne complet nemişcat, scanându-mă cu o intensitate care mă face să-mi strâng pumnii pe lângă corp, nervos.

Nu se uită la ea ca şi când i-ar fi stârnit pofta trupească. Nu. O priveşte... ei bine, nici eu nu ştiu cum o priveşte. Nu ştiu cum să interpretez obsesia asta a lui, dar mă calcă teribil pe nervi.

Cine naiba i-a spus că are voie să se uite la ea?

― Hei!

Oliver îşi pocneşte degetele în faţa mea, atrăgându-mi atenţia.

― Dacă nu te grăbeşti, puşlamalele astea or să ia cele mai bune dormitoare!

I-aş spune că puţin îmi pasă de dormitoarele lor, dar tac şi o apuc pe Nikki de braţ, începând să o trag după mine spre pick-up-ul camionetei noastre. Dacă nu aş fi cedat primul, proprietarul nu s-ar fi urcat acum în jeep-ul lui şi ar fi plecat. Cel mai probabil ne-ar fi prins noaptea aici sau mi-aş fi luat inima în dinţi şi l-aş fi întrebat care naiba e problema lui.

― Deci ne-am înțeles, nu? întreabă Kristen curioasă. Eu dorm cu Connor, Nikki cu Seth și Dean și Oliver dorm împreună.

― Grozav! exclamă Oliver ironic.

― Să nu crezi vreo clipă că eu aș fi mai bucuros, bombăne Dean la fel de nemulțumit.

Până la urmă ei sunt cei care sunt nevoiți să împartă un pat.