Cinci milioane de motive

Capitolul 21

Doamna Cohan se uită pentru o clipă scurtă la Mitchell, care clatină dezaprobator din cap. Eu continui să o privesc uluit. Asemănarea dintre ea şi Nikki mă debusolează, mă face să vreau să pun multe întrebări.

― Am avut o fiică, începe ea să vorbească pe un ton bland. Gabriella. La vârsta de şase luni, a dispărut din cărucior când eram în parc. O secundă mi-am luat privirea de la ea şi nu mai era. Am căutat-o. Autorităţile au spus că...

― Opreşte-te, îi cer, întrerupând-o când vocea ei începe să tremure. Tu crezi că Nikki e fiica ta?

Încerc să fiu calm, să o menajez, pentru că e clar că încă nu s-a împăcat cu ideea că fiica ei a dispărut. Totuşi, în sinea mea fierb de furie. Chiar dacă Nikki seamănă cu ea, nu e Gabriella. Nu e fiica de mult pierdută a soţilor Cohan.

― Gabriella ar avea douăzeci de ani acum, spune ea cu glasul încă tremurând.

Şi Nikki are douăzeci de ani.

― Ar putea fi o coincidenţă, replic.

― Nikki e bucată ruptă din doamna Cohan, intervine Mitchell în discuţie, căutând să susţină punctul ei de vedere.

― Ai măcar idee câte persoane seamănă între ele? Da, într-adevăr seamănă cu doamna Cohan, însă asta ar putea să nu însemne nimic. Nicole s-a născut în Massachusetts. Prietenul meu a locuit vis-à-vis de ea încă dinainte ca aceasta să se fi născut. De aceea cred că e o pură coincidenţă.

Noah mi-ar fi spus dacă Nikki ar fi apărut miraculos în sânul familiei Kimble. Tot ce se petrece în capul doamnei Cohan e mânat de un set măreţ de speranţe. Crede că şi-a găsit copilul după aproape douăzeci de ani de la dispariţie. Are nevoie să creadă asta pentru că, la cum se prezintă situaţia, femeia din faţa mea e pe punctul de a-şi pierde minţile.

Aş vrea să le pot spune mai tăios că Nikki nu e Gabriella, însă durerea din ochii doamnei Cohan nu mă lasă să fiu atât de brutal.

― Am putea trece peste aceste îndoieli dacă ne-ai permite să facem un test ADN, propune ea.

― Glumeşti, nu-i aşa? pufnesc. Doamnă Cohan, îmi pare rău pentru pierderea ta, dar nu o să-ţi alimentez speranţele. Nu o să permit să faceţi un test ADN pornind de la baza unor presupuneri.

― Ar putea decide Nikki, intervine Mitchell iar, călcându-mă pe bătături.

Mă uit urât la el. Discuţia asta îmi lasă un sentiment ciudat. Mă simt de parcă cei doi ar încerca să atenteze la ceea ce-i al meu. Ca şi când ar încerca să mi-l ia.

Sunt gata să-mi scot colţii la ei. Întreaga poveste e o porcărie de-a dreptul.

― Nikki se află sub tutela mea de când avea zece ani, i-o retez. Să nu crezi vreo clipă că ar face ceva din ce nu vreau. De fapt, nici nu vreau ca Nikki să afle ce prostii vă trec prin cap. Până să se afle pe mâinile mele, a avut o copilărie pe care nu i-o doresc niciunui copil. Nu o să vă permit să o zăpăciţi cu presupunerile voastre.

Doamna Cohan îşi apleacă spăşită privirea, arătând ruşinată de întâmplare. În schimb, Mitchell îşi mijeşte ochii la mine, vrând probabil să mă avertizeze de ceva.

― Înţeleg că treceţi prin momente grele, însă Nikki nu e cine credeţi că este.

― Îmi cer scuze pentru neplăceri.