Cinci milioane de motive

Capitolul 33

Noah se foiește pe scaunul din dreapta, puțin agitat.

― Ce ai, idiotule? Limbrici? îl întreb într-un final, nedumerit.

― Niciodată nu mi-a plăcut să stau pe locul mortului, strâmbă din nas. E ca și când aș privi Moartea fix în ochi!

― Stai liniștit. N-am de gând să te omor... încă. Dar, dacă mai faci vreo glumă nesărată despre viața mea sexuală, s-ar putea să mă răzgândesc.

Acesta flutură din mână, deloc impresionat. Stă legat fedeleș cu centura, într-o poziție înțepată, cu spatele drept și lipit de spătarul scaunului. Mă face să chicotesc, cu toate că am emoții încă de când am plecat de acasă.

― Oricum, unde mergem? mă întreabă la un moment dat, încruntat.

― La pescuit, mormăi.

― Fără undiță?

Îmi întorc încet capul spre el, trăgându-i o privire din categoria celor răutăcioase. E atât de prost uneori, încât mă șochează.

― Și de ce am luat camioneta veche? se încruntă și mai tare. De ce n-am luat mașina ta cea nouă sau mașina mea?

― Pentru că mașina asta e specială, zâmbesc. Atrage ticăloși ca cei din spatele nostru, care se țin după noi de vreo zece minute.

Noah se răsucește în scaun și aruncă o privire spre „coada" cu care m-am ales de ceva timp.

― Să-mi trag palme! Asta e mașina lui Kimble.

Știam că, dacă scot camioneta veche pe drumurile din Parker, o să-i găsesc pe soții Kimble. Ăsta a fost planul de la bun început, oricum. Camioneta mea ruginită e ca un semn luminos pentru ei, așa cum s-a întâmplat și în seara în care i-am întâlnit în supermarket. Diferența este că, de data asta, nu ezit să-i învârt puțin, înainte să-i confrunt. Au de dat niște explicații serioase.

― De-asta ne-am tot învârtit în jurul cozii timp de o jumătate de oră, nu-i așa? rânjește.

― De ce întrebi? Aveai cumva vreo idee mai bună de a-i face să iasă din ascunzătoare?

Cohan își drege glasul pe bancheta din spate și întreabă, după un timp îndelungat în care n-a scos niciun sunet:

― Ei sunt cei care au luat-o pe Gabr... Nikki?

― Da, răspund prompt. Ești gata să dai nas în nas cu ei?

― Depinde, plescăie din buze. Dacă îi omor, există șanse mari să fac închisoare pe viață?

Noah mă privește puțin speriat, în timp ce eu mă înec în hohote isterice.

― De fapt, nici nu contează, adaugă serios. Ar fi un târg corect.

― Ești pregătit să faci închisoare pe viață pentru niște bețivi notorii? pufnesc oripilat.

― Din cauza bețivilor notorii nu mi-am văzut singurul copil crescând, argumentează. Deci, ce crezi? Închisoarea nu o să mai pară atât de înspăimântătoare, odată ce pun mâna pe ticăloșii ăștia!

Îl cred în stare să-i omoare. La naiba, și eu aș fi fost în stare să-i omor, dacă aș fi trecut prin ce a trecut el, doar că nu-l pot lăsa să o facă. I-am promis lui Nikki că îl voi duce înapoi acasă viu, nevătămat și în stare de libertate.

În plus, soții Kimble nu merită atâta osteneală din partea lui.

― Ce ai de gând să faci? mă întreabă Noah, încă panicat.