Cinci milioane de motive

Capitolul 16

Mă apropii de fereastră, gânditor. Nikki şi Noah par să se cicălească pe ponton. O face să râdă atât de tare, încât o aud până aici, la etaj, în dormitorul nostru. Se aruncă asupra ei. O gâdilă. O ia în braţe şi se preface că o aruncă în lac, făcând-o totodată să ţipe printre hohote.

Iar eu stau aici, înăuntru, întrebându-mă cum o voi scoate la capăt. Nikki vrea din ce în ce mai multe de la mine şi nu ştiu dacă voi fi capabil să îi ofer. Ba mai mult, toată chestia asta a ajuns să mă macine şi să mă consume atât de tare, încât am început să mă lupt cu mine însumi, nu doar cu ea. Încerc să mă opresc de fiecare dată şi nu mai merge. Lucrurile au început s-o ia la vale cu viteză şi sunt imposibil de oprit.

Şi nu-mi vine să cred că am ajuns să iau în calcul soluţia de a-i frânge inima cu bunăştiinţă. Singurul lucru pe care îl mai pot face în stadiul ăsta este să-i tai creanga de sub picioare într-un mod cât se poate de delicat, dar oricum o să fie brutal. Oricât de blând aş încerca să fiu, o s-o doară ca naiba. În concluzie, o să mă doară şi pe mine ca naiba.

Ies din dormitor, clătinând din cap. Îmi promit mie însumi că e ultima oară când voi mai pune gura pe alcool. Nu doar că îmi întunecă raţiunea, dar îmi scoate la iveală dorinţe pe care nu le pot ţine sub control atâta timp cât nu judec cu întregul creier.

Ajung afară şi hotărârea mea rămâne la fel de intactă. Mă aştept să-mi schimb decizia cu fiecare pas pe care îl fac spre ea, însă nu se întâmplă deşi pe o parte mi-aş dori.

Nu vreau să o rănesc.

Nu vreau să-i frâng inima.

Nu vreau să o fac să nu mă mai poată privi.

Şi totuşi rămâne cea mai corectă alegere.

Ajung pe ponton, unde Nikki şi Noah se opresc din joacă. Zâmbetul ei frumos dispare când îmi vede expresia, iar prietenul meu se retrage în linişte, lăsându-ne singuri.

Mă apropii. Deschid gura, iar ochii ei se măresc de frică, pesemne că ştie că n-o să-i placă ce o să audă.

― Nu, Seth!

― Dumnezeu mi-e martor că nu vreau să-ţi fac asta, iubito. Ştii cât de mult te iubesc şi ultimul lucru pe care l-aş face cu intenţie este să te rănesc, dar nu-mi dai de ales. Chestia asta trebuie să se oprească. Aseară nu judecam la rece, aşa cum o fac acum, şi lucrurile au degenerat. Una este să te sărut, alta este să mă laşi să te ating.

― Seth...

Face un pas spre mine şi dau înapoi din instinct. Nu suport să se apropie de mine când situaţia e atât de tensionată. Aş da înapoi nu doar cu paşii şi aş amâna inevitabilul.

― Alta e să vrei să te culci cu mine, Nicole. Nu e sănătos deloc. Nu se va întâmpla niciodată. Te-am crescut. Te-am şters la nas de muci atunci când erai răcită, te-am spălat ca pe un copil mic când veneai murdară de la joacă. M-am jucat cu tine cu păpuşile, la naiba! Mă uit la tine şi îmi amintesc de toate astea. Nu pot să te privesc altfel. Chiar nu pot. Aşa că toată treaba asta trebuie să înceteze. Trebuie să încetezi să mai ai sentimente atât de profunde pentru mine şi să-ţi revii, căci nu o să te iubesc niciodată la fel. M-am lăsat târât în asta pentru că voiam să te fac fericită. Numai eu ştiu cât încerc să te fac fericită.

Restul discursului mi se opreşte în gât. Ochii ei sunt plini de lacrimi şi nu mai găseşte curajul să mă privească direct. Se uită în gol la pieptul meu şi ştiu că se străduieşte să se abţină. Braţele îi tremură pe lângă corp, inerte. Umerii săi sunt lăsaţi. Toate sunt semne ale durerii.