Cinci milioane de motive

Capitolul 23

            Lumina farurilor ce ne scot din beznă, toarnă apă rece peste noi și distruge tot momentul pe care îl avem pe bancheta din spate a camionetei noastre. Nikki se desprinde din sărut și oftează, apoi se încruntă.

― Vine din spate, spune confuză. De la cabană.

Clătinând dezaprobator din cap, caut cu priviirea tricoul ei și îi cer să se îmbrace. Norocul nostru că nu am ajuns prea departe, căci nu am fi avut deloc timp să ne îmbrăcăm complet. Nikki abia apucă să-și tragă tricoul pe cap, că și aud o portieră trântindu-se. Oricine ar fi, nu poate trece de noi. Camioneta e oprită în mijlocul drumului.

Înțeleg că nu vrea să treacă de noi abia când Oliver ajunge în dreptul mașinii mele și așteaptă să ieșim. Și, chiar dacă suntem îmbrăcați și totul e la locul lui, faptul că ne găsește pe bancheta din spate ne trădează.

― Acum ce? Mă urmărești? întreb iritat, trântind la rândul meu portiera.

O fac intenționat. Îi trântesc lui Nikki portiera în nas dinadins și mă postez în fața ei, forțând-o astfel să rămână înăuntru.

Oliver își strânge brațele la piept. Are o expresie greu de descifrat. O combinație între dezamăgire, surprindere și nepăsare. E o expresie bulversantă.

― Kristen m-a atenționat în privința voastră, însă credeam că minte, mormăie. Credeam că e doar invidioasă și că prietenul meu nu mi-ar ascunde o asemenea chestie, mai ales când știe ce simt.

Sincer să fiu, nu mă așteptam ca Kristen să-i spună lui Oliver despre mine și Nikki. Am înțeles că vrea să se răzbune pe Connor, însă nu văd cum o ajută asta. Cum l-ar putea răni pe Connor astfel?

Îmi strâng și eu brațele la piept. Chiar dacă am trădat un prieten, nu mă simt vinovat de nimic. I-am lăsat lui Nikki dreptul la alegere, iar ea m-a ales pe mine în defavoarea lui Oliver. Conștiința mea e împăcată.

Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu-mi pare rău pentru Oliver. În ciuda a ceea ce am spus cândva, nu aveam de gând niciodată să o las pe Nikki să fie cu el și nu pentru că asta m-ar fi făcut să fiu gelos, ci pentru că Oliver nu e bun pentru ea nici pe departe.

― Ce vrei să-ți spun, Oliver? îl întreb calm. Că îmi pare rău? Da, îmi pare rău că trebuie să treci prin asta, dar nu-mi pare rău că sunt cu Nikki.

― Nu-mi pasă de părerile tale de rău, mi-o retează nervos. Mă așteptam să vii la mine și să-mi spui!

― Eu nu am ce să-ți spun, i-o retez la rândul meu. Ar fi trebuit să-ți dai seama singur. Nikki nu te-a dorit niciodată, iar tu ai continuat să insiști și să o pui în tot felul de situații jenante. Ar fi trebuit să înțelegi că nu vrea nimic de la tine, în afară de prietenie. Așadar, nu-ți vărsa nervii pe mine.

― Ești prietenul meu, Seth! zbiară scos din sărite. Trebuia să vii la mine și să-mi spui că ți-o tragi cu fata pe care o plac! Așa ar fi fost normal.

Mă abțin, deși îmi vine să-mi dau ochii peste cap în fața lui. Da, poate că ar fi trebuit să-l informez eu, dacă Nikki tot nu e capabilă să o facă, însă tot tind să cred că nu e treaba lui ce se întâmplă în viața mea. Nici acum, când Oliver stă în fața mea și îmi cere explicații, nu sunt de părere că ar trebui să i le ofer. Lui sau altcuiva.

― Nu e doar atât, mormăi, vrând să pun capăt acestei situații penibile. Nu doar mi-o trag cu ea. Sunt logodit cu ea. Urmează să mă însor cu ea. Și nu mai e cazul să te prefaci că asta poate surprinde pe cineva.