Cinci milioane de motive

Capitolul 29

*Capitol necorectat

Cum deschid ochii, primul lucru pe care îl fac este să o caut pe Nikki lângă mine, dar aceasta lipsește cu desăvârșire. Cearceaful e șifonat, iar perna e întoarsă, dovadă că a dormit aici. Mă întorc încet pe spate, inspirând adânc. Îmi simt mușchii încordați, iar pilota de pe jos și faptul că sunt complet dezbrăcat îmi amintește de seara trecută. Eu și Nikki ne-am exteriorizat furia în sex. Oasele mele înțepenite aprobă.

Am făcut-o lată. De mai multe ori! Aș râde, dar până și mușchii facial mă dor.

― Nikki!

Sar din pat și arunc pe mine prima pereche de pantaloni pe care pun mâna. Nikki intră în dormitor chiar la timp, având un zâmbet straniu pe buze. Știu exact ce fel de zâmbet e ăsta. E zâmbetul care mă anunță din timp că a făcut o boacănă din cauza cărei, mai mult ca sigur, o să-mi ies din minți.

― Nicole, ce ai făcut? întreb suspicios, pregătindu-mă de veste.

― Îți spun, dacă promiți să nu te enervezi, mormăie încet, stând la o distanță considerabilă de mine.

Deja încep să-mi fac griji. O scanez rapid, ca să mă asigur că nu e rănită. Nu mi-ar fi mare surpriza, totuși. E Nikki, până la urmă.

Imediat ce constat că nu sângerează de nicăieri, îmi înclin ușor capul, devenind puțin confuz. Nimic din ce ar fi putut face nu m-ar enerva. Nu ar fi prima oară când ar sparge, ar rupe sau ar strica ceva prin casă.

― O să încerc, o asigur. Spune-mi.

― Știi că te iubesc și că sunt de acord cu aproape orice îmi ceri, nu-i așa?

Devin și mai suspicios.

― Vrei să mor de inimă, Nicole? Spune-mi odată! Încep să-mi pierd răbdarea.

Și într-adevăr încep s-o pierd. Acum sunt sigur că a făcut ceva care o să mă scoată din sărite, indiferent de cât de dulce face introducerea. În plus, începe să-mi fie din ce în ce mai greu să mă concentrez la ce spune, când e îmbrăcată doar în tricoul meu. Picioarele ei sunt distragerea perfectă.

― Am cumpărat ceva din banii de colegiu.

Turuie atât de repede, încât nici n-am timp să reacționez. Își strânge pleoapele și toarnă totul dintr-o suflare, așteptând apoi să-i spun ceva. Doar că nu știu ce să spun. Când îmi dă vestea într-un mod ca ăsta, îmi piere tot cheful să urlu la ea. În schimb, îmi vine să o sărut, ca să înțeleagă că n-am de gând să fac ca toți dracii.

La naiba, nici nu pot să mă enervez.Cu toate că este vorba despre banii pentru colegiu, nu pot să-mi ies din fire.

― Ajută-mă să înțeleg, îi cer. De câte perechi de pantofi vorbim?

― Aici e chestia, Seth. Nu mi-am cumpărat pantofi.

― Bluze? întreb cu speranță, simțind că încep să intru în panică.

― Nu, zâmbește strâmb.

― Fuste mini?! aproape icnesc.

― Nu, Seth! pufnește. Nu mi-am cumpărat nicio haină. Am cumpărat... altceva. Altceva mai mare, care nu intră pe ușă.

Altceva care nu intră pe ușă... Posibilitățile sunt infinite. La cât de bine o cunosc, ar fi în stare să cumpere o fântână, deci nu pot exclude nimic.

― Dă-mi un indiciu, că nu mă prind. Ai cumpărat Statuia Libertății?

Deja aiurez.

― Răspunsul ar fi fost „da", dacă Statuia Libertății ar fi avut patru roți și un claxon.