Kristen dă buzna în bucătărie, surprinzându-mă cu braţul în aer. Dau drumul feliei de lămâie să cadă în paharul cu apă şi mă încrunt când văd expresia ei îmbufnată.
― Nikki are o nucă de cocos pe deget, mormăie.
― Nu înţeleg, mărturisesc. E o întrebare sau o afirmaţie?
― Tu ai pus-o acolo?
Îmi dau seama că face referire la inelul de logodnă a mamei, cu care am cerut-o pe Nikki, însă ce nu pricep este de ce Kristen pare să mă acuze.
― Vreau să ştiu dacă tu ai pus-o acolo, insistă.
― Da, spun prompt.
Kristen îşi aruncă braţele în aer cu exasperare, iar sprâncenele mele se arcuiesc de curiozitate.
― La naiba!
― Ce s-a întâmplat? întreb calm.
― Connor s-a întâmplat. Ştii că nemernicul m-a înşelat?
Îmi aplec privirea spre paharul cu apă cu lămâie pe care l-am pregătit pentru Nikki. Ştiam de aventura lui Connor de acum câteva luni, însă nu a fost niciodată treaba mea să o informez pe Kristen de aceasta.
― Ştiai! exclamă stupefiată. Ce e în neregulă cu voi, oameni buni? E dreptul meu să ştiu că iubitul mă înşeală!
― Ce legătură are asta cu Nikki şi cu inelul ei?
Mă uit urât la ea. Presimt că o să se transforme într-o căţea. E mai mult decât vizibil faptul că e rănită şi acum probabil că o să caute să se răzbune.
― Nu voiam să mi-o trag cu Oliver sau cu Dean, bombăne supărată. Tu erai cea mai bună soluţie, dar se pare că am ajuns prea târziu.
Sunt îngrozit de ceea ce i-a trecut prin cap. Ştiam că o să vrea să i-o întoarcă lui Connor, însă nu mă aşteptam să vrea să mă folosească pe mine. Sper totuşi ca asta să nu mă afecteze pe mine şi pe Nikki. Dacă cea din urmă ar şti ce prostii îi trec prin cap lui Kristen, ar şoca-o. E prietena ei cea mai bună şi singura.
― Spune-mi că glumeşti şi că nu te-ai gândit într-adevăr la asta, îi cer iritat, pronunţând cuvintele printre dinţii încleştaţi.
― Vreau să i-o plătesc, mârâie în apărarea ei.
― Şi te-ai gândit să mă foloseşti pe mine ca să te răzbuni pe Connor? pufnesc. Nu sunt idiot, Kristen. Iubitul tău e prietenul meu şi nici dacă nu ar fi existat ceva între mine şi Nikki, nu te-aş fi băgat în seamă. Ai impresia că vrei să faci asta doar pentru că eşti rănită.
― Serios, Seth? Connor m-a înşelat şi voi ştiaţi!
Mă întreb de unde ştie ea.
― Nu e treaba mea să-ţi spun! A fost de datoria lui să-şi recunoască greşeala.
― Oh, da? Dacă Nikki te-ar înşela, nu ai vrea să ştii?
La naiba, are dreptate. Aş fi la fel de supărat ca ea dacă prietenii mei ar fi ştiut că Nikki e infidelă şi mi-ar fi ascuns asta. Însă nu e cazul. Sunt ferm convins că Nikki nu ar călca strâmb şi am o încredere oarbă în ea. În concluzie, habar nu am prin ce trece Kristen acum.
CITEȘTI
Cinci milioane de motive
Romance― Eu nu te înţeleg, sincer să fiu, continuă să bombăne. Ai dădăcit-o pe fetiţa aia. Practic, ai şters-o la nas de muci. Iar acum vrei să-mi spui că nu simţi nimic pentru ea? Toate drepturile rezervate.