Cinci milioane de motive

Capitolul 27

Mă retrag de lângă mașină când Nikki iese din casă cu o cană cu cafea. Mi-o întinde zâmbitoare și nu pot să nu mă uit sceptic la ea.

― Ofrandă de pace, spune cu un aer nevinovat.

Apuc cârpa aruncată neglijent pe marginea capotei ridicate și îmi șterg mâinile de ulei, înainte să apuc cana la fel de sceptic.

― Crezi că asta te salvează de colegiu, domnișoară? întreb dojenitor. Încă nu mi-ai spus ce alegere ai făcut.

Oftând, scoate o hârtie împăturită din buzunarul de la spate al blugilor săi scurți și mi-o întinde cam indecisă. O prind cu degetele și o desfac cu o singură mână, curios să aflu la care Universitate vrea să meargă din toamnă. Țin minte să-i fi dat o grămăjoară consistentă de aplicații, chiar și aplicații la Universități la care nu-mi permit să plătesc o taxă.

― Universitatea din Parker, Nikki? pufnesc iritat.

― Da, mormăie spășită, legănându-se încet pe călcâie. E chiar în oraș și voi fi aproape de casă.

― Nu, i-o retez. Nu o să mergi la Universitatea din Parker.

Îi înapoiez hârtia, ca să înțeleagă clar că ăsta e un răspuns cât se poate de negativ.

― De ce nu? întreabă și mai spășită, neputând să mă mai privească în ochi. E în drum spre locul tău de muncă, așa că mă poți duce cu mașina în fiecare dimineață. Înapoi voi veni cu autobuzul.

― Nu vreau să mergi la Universitatea din oraș, Nicole. Poți merge la oricare altă facultate din cele pe care ți le-am prezentat.

― Fii serios, Seth, chicotește prudent. La unele dintre ele nu ne permitem taxa.

― Asta nu e problema ta, spun prompt. Mă voi ocupa eu de plătitul taxelor și de chirie. Tu trebuie doar să înveți la fel de bine cum ai făcut-o în liceu.

Expresia ei se schimbă. Se uită la mine descumpănită, frământându-și mâinile stresată și aflându-se pe punctul de a izbucni în plâns.

― Vrei să mă mut, o spune ca pe o constatare, deși văd întrebarea în ochii ei cât farfuriile. Nu vrei să merg la Universitatea locală pentru că e prea aproape de casă.

Bufnesc, nevenindu-mi să cred ce prostii îi trec prin cap. Nu mă așteptam să înțeleagă tocmai asta din tot ceea ce i-am spus.

― Nu fi idioată, Nicole. Ți-am mai spus. În cazul în care alegi o Universitate departe de casă, voi veni cu tine. Tot ce vreau este să nu te limitezi la cea de aici doar pentru că e la îndemână. Cât despre taxe, nu te gândi la asta. E problema mea.

― E și problema mea, Seth! mă contrazice înfocată. Nu crezi că te-ai zbătut cam mult?

― E treaba mea cât mă zbat, i-o retez.

― Condiția ta a fost să îmi continui studiile. Poftim, o fac! În ce circumstanțe depinde doar de mine, iar eu vreau să mă înscriu la Universitatea din Parker.

Flutur din mână, deja enervat de discuția asta. Nu știu dacă și-a pus în gând să mă scoată din sărite, dar aproape că îi reușește.

― Vom vorbi despre asta mai târziu, Nicole, mârâi printre dinți. Să nu crezi vreo clipă că mă poți duce de nas! Nu o să faci ce vrei tu.

― Am completat deja aplicația, mi-o trântește enervată. O să merg la Rocky Vista din toamnă, indiferent câte spume faci!

Se răsucește brusc pe călcâie și intră înapoi în casă, lăsându-mă cu gura larg căscată. Mă tentează să o urmez și să continui discuția, eventual să o pedepsesc puțin, însă decid să o las pe mai târziu. Încă sunt nervos și cel mai sigur aș încinge spiritele și mai tare.