Cinci milioane de motive

Capitolul 10

Dean se apropie de mine cu o expresie posacă, prinzându-mă cu mâna întinsă spre o sticlă cu tărie.

― Îţi vine să crezi că oraşul ăsta minuscul are şi un sex-shop? mă întreabă, ridicând pachetul cu lenjerie comestibilă şi fluturându-l pe sub nasul meu. Tipul care vindea acolo mai că m-a obligat să cumpăr şi un vibrator!

― Şi ai cumpărat? chicotesc. Nu de alta, dar aşa nu te-ai mai plânge că eşti mereu singur. L-ai avea pe B. O. B. drept companie.

Acesta se uită urât la mine, dar nu pare cu adevărat deranjat de replicile mele. Ba din contră, arată ca şi când s-ar abţine să nu râdă.

Trag de pe raftul burduşit de băuturi cu mult alcool o sticlă pe care am de gând să o beau de unul singur.

― Dar tu ce mai ai? mă întreabă curios, aruncând şi el o privire asupra ispitelor de pe raft. Nu eşti în apele tale astăzi.

― Nikki m-a pălmuit seara trecută, apoi m-a dat dracu', mărturisesc.

Răsucesc sticla în mâini, ca să citesc eticheta de pe spate. Tot ce mă interesează este să aibă atât de mult alcool încât să mă trezesc în comă alcoolică. Poate doar astfel reuşesc să-mi alung starea de rahat pe care o am.

― Uau! exclamă Dean surprins. Nikki a noastră a făcut toate astea?

― Mda.

― De ce? Are legătură cu ce a obligat-o Kristen să recunoască?

― Oarecum, spun sec. Nu prea contează. Ideea e că acum suntem certaţi. E atât de supărată pe mine încât nu mi-a vorbit tot drumul.

Dean îşi strânge buzele într-o linie dreaptă.

― Priveşte partea bună a lucrurilor, îmi cere. Nu a vorbit cu tine, dar vorbeşte cu casierul. Tipul încearcă să se dea la ea.

Vestea mă face să-mi ridic privirea de pe eticheta albastră şi să mă zgâiesc la el uimit. Nu ceea ce îmi spune mă împinge să reacţionez astfel, ci tonul cu care o face. Parcă ar încerca să mă întărâte. Să mă stârnească.

Şi îi reuşeşte de minune!

Plec grăbit de lângă raftul cu băuturi, ocolindu-l în direcţia indicată de el. Îi găsesc pe cei doi lângă dulciuri. Casierul şi-a abandonat postul şi acum se gudură pe lângă ea ca un câine în călduri.

Dar ceea ce mă deranjează de-a dreptul este că şi Nikki flirtează cu el. Chicoteşte la orice naiba i-ar spune, ferindu-şi des părul după ureche.

Mă apropii prin spatele lui şi prind chiar cireaşa de pe tort, când casierul o întreabă pe cel mai ispititor ton al lui:

― Aşadar, îmi dai numărul tău?

Nikki deschide gura, cel mai probabil pentru a-i da numărul său de telefon, însă sunt mai rapid şi îi propun senin:

― Ţi-l pot da pe al meu, dacă vrei.

Dacă noi am fi în desene animate, iar asta n-ar fi imposibil, casierul ar sări la cincizeci de metri distanţă de mine, la cât de tare îl surprind cu prezenţa mea. Se trage lângă Nikki speriat, scanându-mă la foc rapid.

― Tu cine mai eşti?

Îl ignor şi îmi înfig privirea în bruneta care astăzi se dovedeşte a fi ca o durere în fund.