Cinci milioane de motive

Capitolul 18

Vâr ţigara în gură, deşi m-am lăsat. O aprind. Trag din ea cu sete, necutezând să mă clintesc de lângă fereastră. O urmăresc pe Nikki de minute bune, poate de ore. E înţepenită pe ponton şi nu pare că ar vrea să plece de acolo prea curând, deşi e târziu şi ar trebui să doarmă.

Dean îmi întinde o bere, dar o refuz.

― Când ai de gând să pleci de acolo? mă întreabă posac şi somnoros.

― Dar tu când ai de gând să pleci de aici şi să nu-mi mai stai pe cap?

― Nu plec nicăieri, mă asigură. Ştiu că ai nevoie să vorbeşti cu cineva, aşa că sunt aici. Te ascult.

Îmi mut privirea pe el. Nu ştiu ce anume a trădat faptul că am nevoie să vorbesc cu cineva despre ce s-a întâmplat, dar chiar am. Doar că nu cu Dean simt nevoia să vorbesc. Vreau să vorbesc cu Nikki, căci ea mi-a fost mereu confidenta. Problema e că Nikki nu vrea să vorbească cu mine.

― Ce vrei, Dean? Lasă-mă în pace.

― Te las... după ce torni tot. Haide! Dă-i bice! Ştiu că vrei.

Flutură din mână, căutând să mă îndemne să spun ceea ce mă macină. Oh, şi cât de multe mă macină! Nu aş mai termina de vorbit, iar Dean ar regreta imediat că mi-a promis că o să mă asculte.

Oftez.

― O iubesc, mormăi, cu ochii din nou fixaţi pe Nikki.

― Ştiu.

― Nu. O iubesc. Şi totodată nu pot înceta să o privesc ca pe un copil.

― E ceva normal, mă asigură. Nu v-aţi întâlnit în circumstanţele în care s-au întâlnit Connor şi Kristen, de exemplu. Ai avut grijă de ea.

― Atunci, cum naiba aş putea să-mi dau seama în ce fel o iubesc mai mult? întreb iritat.

Dean îşi scarpină încurcat ceafa. Deja l-am pus în dificultate şi abia dacă am deschis gura. Aşadar, încă tind să cred că discuţia asta nu-şi are rostul. Dean nu mă poate ajuta să descâlcesc ceea ce se află în capul meu.

― Nu ştiu ce să spun, Seth. E complicată treaba. Nu ar trebui să fie important doar faptul că o iubeşti şi atât?

Îl privesc urât. Dacă ar fi fost atât de simplu... Nu aş mai simţi că mă încurc în propriile gânduri şi acţiuni. Poate că ar trebui să-mi ascult doar inima. Ea nu pare să fie atât de complicată. Să las la voia întâmplării. Să risc. Să-i ofer lui Nikki tot ce mai am şi să aştept să aflu unde ne va duce asta.

Da, ar fi mult mai simplu.

― Nu te înţeleg, Seth. Nu ştiu ce anume vrei.

― În primul rând, aş vrea să înceteze tot ce face cu Oliver. Nu vreau să o văd pe lângă el deloc pentru că... nu ştiu. Sunt gelos, cred.

Asta probabil ar explica de ce mă simt atât de încărcat de o agitaţie stranie. Sunt gelos. Mi-e teamă ca orice e între Oliver şi Nikki să nu devină mai serios, iar gândurile legate de cei doi mă fac să scrâşnesc din dinţi şi să vreau să lovesc ceva. Dacă în capul meu e aşa, cum ar fi dacă într-adevăr i-aş privi împreună?

― Despre ce dracu' vorbeşti? mă întreabă Dean încruntat. Oliver şi Nikki nu sunt împreună.

― Noah mi-a spus că i-a văzut ţinându-se de mână şi pe cale să se sărute.