Cinci milioane de motive

Capitolul 37

Când intru în casă, nu mă întâmpină nimeni, așa că o pun rapid pe seama faptului că Nikki e în continuare supărată pe mine. Însă, când mă apropii de ușa dormitorului, îmi dau seama că Nikki nu e acolo unde este de fiecare dată când mă întorc de la servici, pentru că e mai mult decât abătută. Plânge. O aud smiorcăindu-se încă din prag și se oprește de îndată ce mă observă, ștergându-și nasul cu dosul palmei.

― Ce s-a întâmplat, fetițo?

Mă apropii de ea și mă așez pe pat, întinzând brațul pentru a-i șterge lacrima care i se rostogolește pe obraz. Și știu că nu plânge din cauza mea. Chiar dacă am dat dovadă că încă nu sunt pregătit să ia singură propriile decizii, nu ăsta e motivul pentru care acum i se îneacă corăbiile.

Am știut de la început că soții Cohan o să ne aducă probleme. Pentru o clipă am avut speranța că doamna Cohan va aborda lucrurile altfel, dar m-am înșelat. Niciunul dintre ei nu e pregătit pentru Nikki, așa cum nici Nikki nu e pregătită pentru ei.

― Părinții mei sunt o adevărată dezamăgire, mormăie ea, trăgându-și zgomotos nasul.

Și totuși, iată-mă aici, încercând să le caut scuze.

― Mai lasă-le un timp, îi cer. Probabil că nu se așteptau să te găsească în situația asta.

― Timp pentru ce, Seth? Tatăl meu i-a omorât pe... și ea... ea nu știa cum să mă convingă să mă mut în Nederland. Niciunul dintre ei nu m-a întrebat ce vreau eu.

― Ce vrei? zâmbesc.

Scapă un chicot și se apropie de mine, așezându-mi-se fix în poală.

― Vreau să mă căsătoresc cu tine.

― Altceva?

― Mai vreau copii, zâmbește.

― Copii? mă prefac uimit. Câți copii?

― Mulți copii. Maxim doi.

Izbucnesc în râs.

― Și eu care mă gândeam la o armată. Știi, iubito, nu vom putea face copii, atâta timp cât eu dorm pe canapea.

Zâmbetul ei se transformă într-unul ironic și ajunge să-mi aranjeze meditativ părul, înainte să se ridice în picioare.

― Bună încercare, Seth! Dar putem face copii după ce îți ispășești pedeapsa.

Se apropie de șifonier și scoate din el un rând de haine, în timp ce eu o urmăresc posac.

― Nu putem uita de asta? întreb cu speranță.

― Nu, mi-o retează prompt, cu o seriozitate de neegalat. Poate că săptămâna pe care o s-o petreci pe canapea o să te ajute să îți dai seama cât de josnic a fost ceea ce ai făcut. Nu m-ai mai spionat până acum, Seth. Ce te-a apucat?

Greu de spus. Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajung s-o fac, dar am făcut-o, iar acum Nikki e foc și pară din cauza asta.

― Nu putem negocia? Pot spăla vasele o săptămână.

Își mijește ochii, neîncrezătoare.

― O lună? întreb nesigur.

― Două, negociază.

― O lună, insist.

― O lună și jumătate.

― O lună și pregătesc eu cina în seara asta, rânjesc.