Cinci milioane de motive

Capitolul 6

Nikki se uită îngrijorată spre cerul din ce în ce mai întunecat. Plimbarea noastră prin împrejurimi s-ar putea să se scurteze, iar prima ei lecţie de înot să se anuleze. Atât norii fioroşi, cât şi vântul rece, prevesteşte o ploaie ca la carte, aşa că toate planurile noastre se duc pe Apa Sâmbetei.

Însă nu ne grăbim. Păşim alene pe potecă, atent fiind la fiecare mişcare pe care o face. Chiar şi un drum aparent fără prea multe accidentări poate fi o întreagă aventură pentru picioarele stângi ale lui Nikki.

― Sper să nu plouă toată vacanţa, mormăie ea la un moment dat, cu o atitudine pleoştită. Chiar vreau să învăţ să înot.

― Mda, referitor la asta... tot nu cred că e o idee bună, mă strâmb. Sunt un înotător destul de bun, dar asta presimt că nu o să mă ajute prea mult în faţa ghinionului care pare să se ţină de tine.

― Ce vrei să spui?

Îşi ridică privirea spre mine, analizându-mă curioasă.

― Şi cea mai scurtă lecţie de înot s-ar putea termina catastrofal când vine vorba despre tine, mărturisesc. Iartă-mă că ţi-o spun astfel, scumpo, dar eşti ghinionistă şi înspăimântător de aeriană. Aşadar, cea mai bună idee este să nu te apropii prea mult de lac.

Umerii ei cad în semn de înfrângere. Ştiu că hotărârea mea o dezamăgeşte, însă tot tind să cred că e alegerea corectă. Între Nikki şi lac sigur rezultă un dezastru.

― Tu chiar ştii să-mi strici tot cheful, bombăne nemulţumită.

― Ăsta e adevărul, argumentez în apărarea mea. Dacă vrei să te bălăceşti, o poţi face de pe ponton.

Ideea mea nu o înveseleşte nici măcar puţin. Totuşi, pare să renunţe la gândul de a învăţa să înoate. Nu caută să mă contrazică sau să aducă argumente pro în discuţie.

― Nu e corect, să ştii! mă informează. Eu o să fiu singura care o să asiste la distracţie doar cu privirea.

Ochii ei mari se fixează în ochii mei şi se uită la mine lung şi intens. Deja simt cum mă ia durerea de cap. Mereu mă doare capul când mă priveşte astfel, descumpănită şi rugătoare, ca şi când m-ar implora cu irişii ei de un albastru electrizant.

― Nu te mai uita aşa la mine, îi cer, mutându-mi privirea în altă parte. Nu încerca să mă manipulezi cu ochii ăia! Nu-ţi merge.

Ba da, îi merge perfect. Întotdeauna a reuşit să mă manipuleze cu o astfel de privire. Trebuie să recunosc că „mutra de căţeluş plouat" îi merge de minune.

― Nikki! mârâi frustrat.

Ajung să mă zgâiesc la ea, simţind cum încetul cu încetul pierd bătălia cu ochii ei. Fir-ar să fie! Poate că nu e conştientă de asta, dar e cu adevărat o maestră în manipulare.

― Chiar era necesar să cobori milităria din pod? întreb iritat.

― Păi, se pare că la tine nu merge altfel, se scuză, strâmbând scurt din nas. Dacă mă înveţi să înot sau cel puţin încerci să o faci, promit să fiu cuminte tot anul!

― Asta mi-ai promis şi când ai vrut un telefon nou şi tot n-ai fost prea cuminte, îi reamintesc ţâfnos. Încă am fost nevoit să mă cert cu tine să-ţi faci temele.