Cinci milioane de motive

Capitolul 5

Nu simt nimic pentru Nikki. Adică, nu simt nimic deplasat pentru Nikki. Afirmaţia asta ar trebui să mă ajute să mă împac cu ideea că aceasta a crescut şi că e timpul să nu-i mai port de grijă. Cel puţin nu atât de mult.

Poate că ar trebui să-i permit lui Oliver să facă o mişcare. Poate că Nikki îl place la rândul ei, doar că nu ştie cum s-o arate sau îi este frică să se manifeste.

Sau poate că bat câmpii. Da, sigur bat câmpii. Nici bine nu deschid ochii, că întregul trup începe să urle după cofeină. E prea devreme să-mi pun astfel de întrebări.

Cobor în bucătărie, unde Oliver şi Dean par să aibă o dispută în privinţa dormitului împreună. Încerc să-i ignor şi mă îndrept direct spre cafetiera medievală din colţ. Inspir adânc, în timp ce îmi torn o ceaşcă plină.

Connor ni se alătură la scurt timp. Oliver şi Dean încă n-au terminat de împărtăşit injurii, iar eu încă nu mi-am terminat cafeaua ca să fiu complet treaz.

― Aţi văzut-o pe Kristen? întreabă Connor somnoros.

Cei doi certăreţi se opresc şi ambii îl privesc amuzaţi.

Eu mă trezesc brusc.

― Dar pe Nikki?

― Se poate să le fi văzut, mormăie Oliver, purtând pe buze un rânjet pervers.

Îmi arcuiesc curios o sprânceană. Acesta îmi evită privirea şi face semn din cap spre fereastră, aşa că mă ridic de pe scaun şi mă apropii să arunc o privire afară.

Nikki şi Kristen stau lungite pe şezlongurile pliabile şi fac plajă lângă lac.

― Aşa, şi de ce dracu râdeţi ca proştii? întreabă Connor iritat, imediat ce aruncă şi el o privire spre cele două. N-aţi mai văzut femei la plajă, perverşilor?

― Am văzut, comentează Dean senin. Dar malul lacului nostru s-a transformat brusc în plajă de nudişti!

― Ce?! urlăm eu şi Connor la unison.

Nici nu ştim cum ne înghesuim pe uşă, dar ne întrecem până la şezlonguri. În timp ce Connor înhaţă de nicăieri un prosop, eu îmi dau tricoul jos din fugă, pregătit să o acopăr pe Nikki şi pe goliciunea ei.

Însă abia când ajungem în dreptul lor, ne dăm seama că Dean şi Oliver au chef de glume în dimineaţa asta. Atât eu, cât şi Connor ne blocăm în dreptul lor şi ne zgâim lung la cele două, care poartă câte un costum din două piese.

Nimic prea obscen.

Niciun sân la vedere sau un fund gol.

Doar doi proşti.

Kristen îşi lasă ochelarii de soare pe nas şi ne priveşte pe deasupra lor ca pe două ciudăţenii.

― Ce aveţi, oameni buni? Connor, te-ai pus fix în soare!

Şatena flutură din mână ca să-l facă pe iubitul ei să se mute. În schimb, Nikki doar îmi zâmbeşte amuzată înainte să arunce o privire strâmbă asupra tricoului pe care îl strâng în pumn.

― Te simţi bine? mă întreabă nedumerită.

Îmi las umerii să cadă. Încă e prea dimineaţă să gust gluma aparent nevinovată a celor doi idioţi, care acum stau în pragul uşii şi râd copios pe seama noastră.