Cinci milioane de motive

Capitolul 30

― Seth?

Când îi aud vocea, primul lucru pe care îl fac este să mă pocnesc peste frunte. N-am nici cea mai vagă idee ce urmează să-i spun sau cum să-i spun. Indiferent de modul în care o s-o fac, o s-o doară. Rău.

― Nicole...

― Am auzit ce a spus domnul Cohan, mă întrerupe. Vorbește prostii, nu-i așa? N-are nicio logică ce spune.

Mă uit la Noah. El trebuie să aibă explicația perfectă pentru asta, dat fiind faptul că a crescut cu Nikki sub ochii lui. O cunoaște de mică.

― Nu te uita așa la mine, amice! se grăbește să spună. Habar nu am ce naiba se întâmplă aici. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine, sunt de părere că domnul Cohan ne vinde gogoși.

Aș vrea eu să fie atât de simplu, dar nu e. Domnul Cohan e complet sigur că Nikki e fiica lui și, chiar dacă nu-mi convine, îl cred. Făptura din fața mea e bucată ruptă din soția acestuia.

― Nu știu ce să-ți spun, Nicole, mormăi într-un final. Nici pentru mine nu are prea multă logică.

Noah se trântește pe canapeaua noastră, în timp ce Nikki se încruntă nedumerită. Bucuria mea este că nu pare prea afectată de cele auzite. Din contră, pare să pună la îndoială vorbele domnului Cohan din start.

― Asta ar fi avut vreo logică, dacă mama nu mi-ar fi spus despre doamna Kimble, replică Noah, confuz. Ea e cea care o supraveghea pe doamna Kimble, pe timpul sarcinii. Avea tendința să uite că e gravidă și să tragă la măsea.

Așadar, doamna Kimble chiar a fost însărcinată cândva. Logic că a fost. Dacă Nikki ar fi apărut de nicăieri în sânul familiei, vecinii și-ar fi dat seama de asta.

Dar tocmai asta mă încurcă să fac o legătură între Nikki și Cohan. Dacă e, într-adevăr, fiica lor, cum a ajuns în familia Kimble fără ca nimeni să-și dea seama? Doar mă gândesc la asta și simt deja cum mi se încurcă mintea.

― Ceva e putred în Danemarca, bombăn buimac.

Mă trântesc lângă Noah, care îmi aruncă o ocheadă scurtă.

― Eu zic să te calmezi, mă sfătuiește. Oricare ar fi deznodământul la toată povestea asta stranie, nu o va lua nimeni pe Nikki.

Mă uit la creatura cu ochii cât farfuriile, care nu mai spune nimic. Noah cel imbecil are dreptate. Nikki va pleca din casa asta doar dacă o să vrea să o facă și mă îndoiesc că, după zece ani petrecuți împreună, își va dori să mă părăsească. Cel puțin, așa sper.

― Suntem într-o mare încurcătură, dulceață, o informez amuzat.

― Nu o să depun plângere împotriva ta, să știi! mă asigură, ridicându-și serioasă bărbia. Doar așa vei putea fi acuzat de ceva.

Nu mă pot abține să nu izbucnesc în râs. Nikki cea serioasă e amuzantă.

― Mulțumesc, iubito.

― Ia stați așa! intervine Noah, arătând ca băgat în priză. Voi chiar v-ați logodit sau n-am auzit eu bine?

Când mă umflă râsul din nou, îmi maschez amuzamentul printr-o tuse seacă, lăsând-o intenționat pe Nikki să răspundă pentru amândoi.

Bruneta încuviințează din cap, cu un zâmbet larg pe buze. Momentan, pare să fi uitat de tot incidentul cu Cohan.

― Să fiu al naibii! exclamă amicul meu, șocat. Parcă acum câteva zile erați în război. Ce am ratat?