Cinci milioane de motive

Capitolul 4

― Oo!

Connor începe să zdrăngăne la chitară pentru a mia oară. Cineva trebuie neapărat să-l oprească, căci timpanele mele nu o mai duc mult. Şi dacă mă iau după expresiile celorlalţi, nici ale lor.

Nikki îşi acoperă urechile cu palmele, crispându-se.

― Connor! urlă Dean, scos din sărite. Connor, opreşte-te, la naiba!

Însă Connor nici măcar nu-l aude. Continuă să zdrăngăne şi să cânte, având pe faţă o expresie care denotă că lui îi sună bine toată gălăgia asta.

― Unde dracu a găsit porcăria aia? întreabă Oliver.

Connor se opreşte brusc şi spune:

― Era în pod, ascunsă sub trei degete de praf. Mi s-a făcut milă de ea, aşa că am salvat-o!

― Eroule! pufneşte Kristen, aflată la o distanţă considerabilă de el. Mai bine o lăsa-i acolo. Aşa nu ne mai chinuiai pe toţi.

Acesta îi trage o privire scurtă şi începe din nou să cânte, mai tare decât data trecută. Dean e cel care nu mai rezistă, îşi iese din fire şi smulge chitara din mâinile lui, urmând să o arunce în foc.

Toţi răsuflăm uşuraţi.

― Doamne, am crezut că o să-mi sângereze urechile! mormăie Oliver mai calm.

În schimb, Connor îşi priveşte chitara în flăcări, arătând de parcă Dean i-ar fi aruncat iubita în foc.

― Rămas bun, Susanne!

Îşi sărută două degete şi le ridică în aer, iar Kristen îşi dă discret ochii peste cap înainte să se retragă lângă el.

Acum că gălăgia a încetat, mă aplec după berea mea şi sorb încet, privind-o printre gene pe Nikki, care se uită lung la mine.

― Vrei şi tu, scumpo? o întreb amuzat.

― Da, sigur! intervine Kristen. De parcă chiar ai lăsa-o să bea, Hitler!

― Hitler era copil mic pe lângă teroristul ăsta, comentează Oliver, de pe partea cealaltă a focului.

S-a găsit tocmai el să deschidă gura. Dacă Nikki ar fi fost în grija lui, aceasta ar fi băut bere în loc de lapte. Cele trei sticle goale de la picioarele lui nu fac decât să mă aprobe.

― Ia mai ţineţi-vă gura! mă răstesc la ei. N-aveţi niciun drept să comentaţi.

În ciuda a ceea ce spun despre ce aş face sau ce nu, îmi întind sticla cu bere spre Nikki. Aceasta o prinde ezitant şi o duce la gură, sorbind puţin înainte să se strâmbe şi să mi-o înapoieze.

Chicotesc.

― Cred că rămân la shake-urile mele, mormăie ea, îmbujorându-se uşor.

― Ce idee bună! o aprob. Aşa să faci.

Îl aud pe Oliver pufnind dispreţuitor. Nu de puţine ori şi-a exprimat clar părerea despre comportamentul meu în privinţa lui Nicole. După părerea lui, o ţin prea din scurt. Nu-i las deloc libertate sau dreptul la alegere. Îi înăbuş liberul arbitru.

Ei bine, mă doare fix în cot de ce crede el. Tocmai din pricina comportamentului meu, Nikki a stat departe de necazuri. Chiar dacă i-am înăbuşit liberul arbitru, i-am insuflat abilitatea de a înţelege ce e bine pentru ea şi ce nu.