Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 4

            Alba - 17 ani

       Viața?
  Asta scria pe tablă. Ce credem noi despre viață?
   Am bătut cu pixul în bancă și mi-am mușcat buza.
  Pentru mine viața era un concept atât de complicat pe cât de simplu .
  Pentru mine nu a existat niciodată, Oare ce o să fac după liceu?Poate medicina? Sau nu, poate un arhitect ?
   Acestea nu au fost niciodată probleme cu care să mă confrunt. Singurul lucru cu care să îmi bat capul e să adun cât de mulți bani posibili și după ce o să absolv să pot să dispar.
   Să fug de tot ce înseamnă viața mea. Să fug de mama care nu e cu adevărată o mamă, adică în afară de faptul că mi-a dat viață. Să fug de ea și de lista ei lungă de iubiți care se schimbă atât de repede că abea dacă pot să le țin socoteala. Dar oricum, toți au ceva in comun. Ori sunt alcoolici ori sunt drogați.
  Iar mama se droghează împreună cu ei, la noi in bucătărie sau în sufragerie si nu ii pasă dacă eu sunt acolo. De fapt nu ii pasă de loc de mine.
    Vreau să fug, să las viața asta mizerabilă pe care o am în momentul de față și să nu mă mai uit înapoi.
 
  ***
    Clopoțelul sună și toți elevii se ridică din bănci. Mă ridic și eu, îmi pun caietul și pixul in geanta ponosită și mă grăbesc să ies din clasă trecând printre grupurile de elevi care prălavrăgesc in jurul meu.
   În parcare, cu un zâmbet larg pe buzele sale groase și sprijindindu-se de motorul său, mă așteaptă Cole.
  Nu pot să nu zâmbesc și eu atunci când îl văd.
-Hei, prințeso!
   Mă incrunt iar el râde deoarece știe cât de mult mă enervează când îmi spune așa.
  Se urcă pe motocicletă și îmi face semn din cap:
-Urci odată sau vrei să mergi pe jos ?
  Imi dau ochii peste cap dar mă urc în spatele lui. Imi pun brațele în jurul corpului său și el pornește.
   Ador senzația de fluturi in stomac pe care o am de fiecare dată când merg cu Cole pe motocicletă.
   Mă agăț mai strâns de el și îmi sprijin capul pe spatele său. Inispiar adânc.
  Mă țin mai strâns de Cole...asta am făcut toată viața m-am agățat de Cole iar el s-a agățat de mine și astfel am reușit cumva amândoi să rezistăm 18 ani.
  Cole stă în același cartier rău famat ca și mine. Doar că pe când mamei mele nu ii păsa deloc de mine, doar de faptul că atât timp cât încă trăiesc, ea își poate primii bani de la stat și să își cumpere prafurile care îi fură mințile, pe lângă ea, mamei lui Cole ii păsa de el. Și îi păsa și de mine. Uneroi, când îi dădea să mănânce lui Cole imi dădea și mie deșii nici ei nu aveau prea multe. Odată mama lui a muncit o lună întreagă ore duble la servici ca să îi facă cadou lui Cole de ziua lui o excursie la grădina zoologică. El a vrut să mă ia și pe mine așa că am mers împreună și a fost cea mai grozavă zi din viața mea de copil. Pe atunci deșii imi era greu, deșii nu aveam ce să mânăc în mai mult de jumătate din timp, mergeam la școală cu haine murdare și rupte, pe atunci încă credeam că lucrurile or să se îndrepte. Imi tot imaginam că poate cumva, mama o să se trezească din lumea ei imaginară indusă de substanțele nocive și că o să înceapă să îi peste de mine. Dar au trecut aproape 18 ani de când avea șansa să se schimbe și desigur, nu s-a schimbat nimic.
  Lucrurile au mers mai bine un timp cu ajutorul mamei lui Cole, ne-a mers mai bine. Însă pe când noi aveam abea 10 ani, mama lui s-a îmbolnăvit. Cancer pulmonar în ultima fază. Nu au avut bani de tratamente și mama lui s-a stins la scurt timp după asta.
     Mi-l aduc aminte și acum pe Cole. Cu părul lui blond ciufulit și ochii săi verzi atât de îndurerați și răvășiti, ținându-o pe mama sa de mână în ultimele clipe și strigătul său atunci când cei de la protecția copilului au venit să îl ia și să îl ducă intr-un centru de plasament.
   Nu l-am văzut pe Cole 3 luni de zile. Nu am știut nimic de el timp de trei luni de zile. Am trăit fără să am habar dacă o să îl mai revăd vreodată.
  Acela a fost cea mai grea perioadă din viața mea. Atunci nu îmi păsa nici de faptul că nu mi-am cunoscut tatăl niciodată. Nu imi păsa că mama nu mă iubea și că nu dădea doi bani pe mine. Atunci tot ce imi doream era să îl revăd pe Cole.
  Și cumva, intr-un moment în care universul a fost generos cu mine, a adus înapoi.
  Cole a fost adoptat de un unchi îndepărtat care îl luase în grija doar pentru banii pe care îi primește, la fel ca mama, dar mie și lui Cole nu ne păsa. Tot ce conta era că puteam din nou să fim împreună.
  
   Simt că motorul se oprește și atunci imi revin din visare. Sar jos de pe el și mă duc spre marginea lacului.
  Aud pași în spate și știu că Cole vine după mine.
  Mă las jos pe malul apei iar Cole se pune lângă mine:
-Am adus prânzul!
  Mă întorc spre el și văd că îmi flutura în fața o pungă maro din care vine un miros divin.
  Rânjesc și mă întind după pungă. Scot din ea un covrig mare cu brânză și încep să îl mănânc:
-Oh, uite, covrigi și gogoși. Un prânz plin de vitamine și nutrienți.
  Cole rânjește și el la mine:
-Nu mai fi atât de pretențioasă, printeșo'!
  Imi dau ochii peste cap și îi dau una în braț apoi ne hlizim amândoi.
  După ce mâncăm covrigii, mă las pe spate ca să privesc cerul iar el face la fel. Ne uităm la formele pe care le fac norii și văd niște păsări zburând.
  Mă întreb cum e să fii atât de liber. Să dai pur și simplu din aripi și să te ridici în aer. Deasupra tuturor. Să simiți vântul în timp ce plutești. În timp ce zbori departe, oriunde vrei tu:
-Aș vrea să fiu o pasăre! îi mărturisesc eu lui Cole
-De ce? îl aud întrebam
  Mă mai uit o dată la păsările de pe cer:
-Pur și simplu aș vrea să știu că atunci când cad o să pot să dau din aripi chiar înainte să ating solul, nu să mă fac una cu el.
   Il simt pe Cole lângă mine aprobând din cap pentru că el înțelege. Amândoi suntem intr-o cădere liberă de ceva vreme și e doar o chestiune de timp până când o să incepem să vedem fundul prăpastiei și apoi pur și să ne izbim de el și să ne transformăm în praf.