Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 37

      Alba - 19 ani

       Soarele dimineții îmi mângâia umerii în timp ce mă indreptam spre cofetărie îmbrăcată în rochița mea mov cu o curea albă și pantofi cu toc negri cu curelușe.
   Stiul meu vestimentar s-a schimbat radical de când m-am mutat la Seattle. Dacă înainte aveam în garderobă doar bluze, tricouri și blugi vechi de culori închise, acum am rochii, fuste și cămași de culori deschise.
   Mi-am aranjat până și părul altfel. L-am tuns. Acum e mai scurt. Imi ajunge până la umeri și e mereu ondulat nu drept cum era înainte.
  Incerc să privesc în trecut dar atunci când o fac, ocazional, mă simt mândră de ceea ce am devenit. De ceea ce am realizat. Mă simt împăcată. Simt că mi-am îndeplinit jurământul față de Cole.
   Dacă mă uit în trecut și compar cu ce aveam atunci și cu ce am acum, e ca și cum aș fi primit o a doua șansă de la viață. O șansă să mă reinvetez. Să îmi creez o nouă lume.
  
     Livi îmi zâmbește când intru în cofetărie și o salut. Mă duc în spate să îmi las geanta apoi mă întorc să aranjez niște prăjituri în vitrină.
   Aud clopoțelul de la ușă și niște pași care se îndreaptă spre tejghea anunțând primul nostru client de astăzi.
-Bună ziua, cu ce vă pot...
  Îmi încep eu discursul dar când mă întorc și îmi ridic privirea rămân cu gura căscată iar cuvintele pur și simplu se pierd.
   Ochii săi albaștrii se fac mari la fel ca și ai mei din cauza surprinderii.
  El se uită la mine, eu mă uit la el:
-Ben...
-Alba!
   Fără să mai spun nimic, ocolesc tejgheaua iar el își deschide larg brațele când eu mă arunc în ele.
  Mă ridică și mă strânge la piept.
  Inspir adânc și simt cum în inima mea înflorește un nou sentiment.
  Imi ridic capul ca să îl privesc pe Ben și apoi buzele noastre se năpustesc unele spre altele.
   Se devorează cu pasiune. Cu dor și cu iubire:
-Doamne, ce dor mi-a fost de tine! mărturisește Ben
  Îi zâmbesc:
-Și mie mi-a fost dor de tine. Dar ce faci la Seattle?
-Studiez aici. De aproape 5 luni.
   Scutur din cap:
-Asta e o nebunie. Cum de nu ne-am mai intalnit până acum?
  El ridică din umeri și își lipește fruntea de a mea:
-Poate că pur și simplu așa a fost scris să fie. Ca eu să intru în cofetăria în care tu lucrezi și să te revăd astăzi deoarece acesta e destinul!
  Mă sărută:
-Așa a fost scris, ca eu să te iubesc pe tine și tu să mă iubești pe mine!
  Mă sărută din nou:
-Crezi în destin, Alba Robinson?
  Murmură el peste buzele mele:
-Cred în tine, Ben Shaw! Deci cred și în destin deoarece sunt sigură că încă de la început, tu mi-ai fost destinat!
   Ben rânjește, îmi dă o șuviță de păr după ureche și se apleacă să imi șopteacă :
-Ți-am spus încă de la început, Alba Robinson, că eu voi fi cel care va distruge toate barierele din jurul sufletului tău și va pătrunde în el deoarece am știut că să te iubesc și să fiu iubit de tine, va fi un privilegiu!
   Inima mea se umple de iubire. Ii iau fața în mâini și îl sărut.
  Ne sărutăm ca și cum nu am fi stat despărțiți niciodată.
  Acesta e un efect secundar al iubirii. Nu contează cât timp stai departe de persoana iubită, atunci când o revezi, e ca și cum despărțirea nici nu ar fi existat.
   Aceea e iubirea iar acum eu cred în ea.
  Iubirea e pură.
  Iubirea schimbă.
  Iubirea salvează.