Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 18

    Alba - 17 ani

      Am ajuns pe strada mea în jurul orei zece jumătate seara. Încă de când am luat colțul am avut o presimțire rea și când am ajuns mai aproape de casă și am văzut luminile aprise am știut că încă odată, intuiția mea nu mă dejamăgise.
  M-am apropiat încet de pervaz și am priviti în casă.
  În sufragerie erau mai mulți oameni, femei și bărbați cu pahare de băutura în mână și țigări între buze. Cele trei femei pe care le puteam vedea, printre care era și mama mea, erau îmbrăcate precum niște prostituate și pentru o clipă am simțit o impunsătură în suflet.
  Imi venea să intru in casă și să strig la ei. Să o iau pe mama de acolo, să îi spun că merită ceva mai bun, dar apoi imi aduc aminte cum mereu mi-a spus că sunt un nimic. Că nu o să reușesc în viața și că sunt o târfă exact ca ea.
  Imi aduc aminte toate palmele pe care le-am primit de la ea, fie meritate fie nemeritate.
   Imi mai amintesc și toate dățile când am ajuns acasă și am găsit-o moartă de beată undeva pe podea și a trebuit să o car singură la ea în cameră și uneroi să îi curăț voma.
  Am strâns pumnul și am oftat apoi m-am îndepărtat de geam și apoi de casă. Dacă mama are de gând să își distrugă viața e total alegerea ei însă eu nu aveam să mă las trasă în jos cu ea.
    Am pornit pe aleea întunecată și am plecat spre singurul loc unde mă simțeam în siguranță. Alături de Cole.

    ***

    Dimineață m-am trezit cu o durere îngrozitoare de cap. Cole m-a dus până la școală și i-am spus că nu e nevoie să vină după mine pentru că o să merg să am grijă de Lizzi.
   Măcar de ar trece durerea asta de cap, mi-am spus atunci când parcurgeam holul spre prima oră.
   Durerea a persistat și următoarea oră, cea de matematică și a devenit și mai rău când a început să mi se facă frig iar obrajii imi ardeau.
  Am simțit o impunsătură în spate și  când m-am întors, Ben Shaw mă privea atent:
-Ești bine? a mimat el din buze
   Am dat din cap că da însă mințeam. Când pe la jumătatea orei am simțit cum imi vine inapoi batonul de cereale pe care îl mâncasem în acea dimineață, am ridicat mână:
-Domnule Yang?
-Da, Robinson?
-Pot să merg până la baie?
  Însă nu i-am mai așteptat răspunsul. Pur și simplu mi-am inșfăcat geanta și am ieșit din clasă ca o furtună. Probabil că arătam ca o nebună dar nu imi păsa, tot ce imi doream în clipa  aceea era să ajung la baie.
  Cum am pus piciorul pe gresia băii cum am vomitat în chiuvetă. M-am prins cu mâinile de marginea chiuvetei și am dat totul afară din mine, senzația de acid din gât iritându-mi pielea.
   Două mâini mi-au prins părul care imi cădea pe frunte și pe obraji și l-au adunat la spate. Mi-am ridicat ochii și l-am privit în oglindă iar el mă privea pe mine.
  Am dat drumul la apă. Mi-am clătit gura și m-am șters cu dosul palmei apoi m-am intors spre el:
-Ce faci aici, Ben? E toaleta fetelor.
  El a ridicat din umeri:
-Te-am văzut cum ai ieșit din clasă și nu puteam să stau liniștit până când nu știam cum te simiți.
  Am făcut un pas dar m-am simițit slăbită și era cât pe ce să cad însă Ben m-a susținut cu brațele sale:
-Și bine am făcut că am venit.
   Și-a trecut un braț pe sub picioarele mele și m-a ridicat în brațe.
-Ben...
-Șttt. Doar pune-ți capul pe umărul meu. O să am eu grijă de tine, Alba Robinson.
  Am vrut să protestez dar am renunțat. Brațele sale erau puternice și protectoare. O senzație atât de străină pentru mine așa că l-am lăsat să mă ducă cu el.

   Probabil că am ațipit între timp pentru că m-am trezit intr-o cameră pe care nu o știam, întinsă intr-un pat care cu siguranță nu era al meu.
  Ușa s-a deschis și cu jumătate de zâmbet pe față, Ben a intrat în cameră.
-Te-ai trezit!
   Avea în mână o tavă pe care era un bol cu supă. L-a pus pe pat lângă mine și s-a apropiat.
  Și-a lipit buzele de fruntea mea:
-Febra ți-a trecut pentru o vreme dar acum îți crește iar. Trebuie să mănânci ceva ca să poți lua medicamente.
  M-am ridicat în șezut și când mi-am aranjat plapuma, am observat că nu mai eram îmbrăcată în hainele mele.
  Aveam pe mine doar un tricou care nu era al meu și lenjeria:
-Aaaa...Ben, unde sunt hainele mele?
  El a părut să se crispeze o clipă dar apoi a zâmbit:
-Ai vomitat pe ele când te-am adus și nu te puteam lăsa așa, așa că te-am schimbat dar jur că nu am văzut nimic!
  El credea că mă deranja că mă văzuse în lenjerie, poate că ar fi trebuit să mă deranjeze însă creierul meu se concentra pe altceva din ceea ce el tocmai spusese.
  El m-a adus acasă la el. Probabil că i-am vomitat în brațe și în loc să mă lase să mă descurc cum ar fi făcut orice băiat, m-a spălat și m-a schimbat.
  I-am zâmbit și am luat bolul în față și am luat câteva linguri din supă:
-Mmm! E bună! Cine a făcut-o?
  El a părut să ezite o clipă:
-Camryn.
-Camryn Miles? De la noi de la școală?
-Mda, ea.
   Camryn, superba blondă. Șefa majoretelor, aparent care face și supa.
-Am rugat-o să îți aducă și câteva haine ca să ai in ce sa te schimbi.
  Ben a arătat spre o grămajoara de haine puse pe un taburet.
   El s-a apropiat de mine și mi-a luat o mână între degetele sale:
- Eu și Camryn suntem prieteni buni. Ne cunoaștem de când suntem mici dar vreau să știi că suntem doar atât. Prieteni.
-Nu e nevoie să îmi explici.
  Ben a scuturat din cap și s-a uitat la mine:
-Nu. Vreau ca tu să înțelegi asta, Alba. Eu și Camryn suntem doar prieteni, nimic mai mult.
   M-am trezit dând din cap. Faptul că el simțea nevoia să clarifice asta față de mine îmi aducea un roi de fluturi in stomac:
-Am terminat.
-Bine.
  A zâmbit și a luat bolul pe jumate gol și l-a pus pe noptieră.
-Cât e ceasul?
-E aproape 9.
-9?
  Si atunci toată bula aceea de perfecțiune s-a spart. Era nouă iar eu eram acasă la Ben Shaw, în patul lui și mâncăm supă:
-Oh, Doamne! Lizzi!
  Ben a văzut că încep să mă agit și a încercat să mă liniștească:
-E in regulă! Camryn a stat cu ea. Domnul Fray știe că ești bolnavă și a spus că îți transmite însănătoșire grabnică.
  Am dat pătura la o parte și am vrut să mă dau jos din pat:
-Dar tot trebuie să plec. E târziu și e...
  Am dat sa ma dau jos din pat dar încă eram slăbită. Acea stare pe care doar o gripă urâtă ți-o dădea:
-Hei! Ușurel! Nu trebuie să pleci. Încă ai febră.
  Ben m-a pus inapoi in pat si m-a acoperit cu plapuma:
-Dar...dar e casa ta și...
-Exact. E casa mea și nu te pot lăsa să pleci așa.
  A pus o mână pe fruntea mea și s-a încruntat.
-Arzi din nou. Medicamentul ar trebuii să își facă efectul în curând.
-Dar părinții tăi? am întrebat eu
-Nu iti face griji pentru ei. Sunt plecați vreo 3 zile.
  M-am lăsat pe spate și Ben mi-a aranjat perna apoi s-a întins lângă mine:
-Dar părinții tăi. Vrei să îi sun?
  Am căscat și am scuturat din cap:
-Mama probabil e prea praf ca să îi pese unde sunt eu iar Cole lucrează până târziu. mi-a scapat mie porumbelul
   M-am uitat la Ben să văd dacă a remarcat partea în care spuneam că mama e praf. Dacă a remarcat, nu arăta asta pe fața lui.
   A dat doar din cap și și-a pus brațele în jurul meu iar eu am închis ochii și înconjurată de căldura lui, am adormit în scurt timp.