Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 28

 
    Alba - 18 ani

      Încă o lună mai târziu

        Relația mea cu Ben mergea din ce în ce mai bine iar acum că mă impacasem cu Cole eram mulțumită.
  Fiecare nouă zi scursă insemna un pas mai aproape de absolvire și de plecarea de acasă.
  Nu am discutat prea mult cu Ben despre asta însă știe că îmi doresc să plec imediat după ce termin școala.
  El încă nu știe sigur unde o să meargă. A aplicat la mai multe facultăți și a fost admis la câteva dintre ele.
   Nici eu cât nici el nu știm unde o să ne ducem dar nu îmi fac griji. Știu că cumva, o să o scoatem la capăt.
  Ben mi-a spus să am incredere în el iar eu asta fac.

    ***

     Vineri dimineața mă trezesc mai devreme chiar ca și în mod normal.
  Mă îmbrac cu o rochie albastră simplă pe care am cumparat-o săptămână trecută de la reduceri, imi iau niște pantofi joși fără toc și ies repede din casă.
   Asta e ziua. E ultima zi de școală.
  Mă plimb pe străzile pustii și urmăresc răsăritul apoi mă îndrept spre școală.
   Lumea incepe să se adune abea după ora 8 jumătate.
  Intru în școală și îmi scot roba din dulap apoi ies în curte.
  Ben mă caută și ne așezăm unul lângă celălat.
  Ascultăm discursurile profesorilor și al directorului apoi pe rând mergem să ne luăm diplomele.
  La final toți elevii sunt felicitati. Părinții, prietenii și familia fac poze cu ei.
  Eu însă nu am pe nimeni acolo în afară de Ben.
  Vrea să facem poze însă cineva mă bate pe spate.
  Când mă întorc, dau de un buchet mare de flori iar în spatele lui e Cole cu un rânjet mare pe față:
-Cole! Ai ajuns!
-Nu aș fi lipsit pentru nimic în lume!
  Mă lipesc de el și îl îmbrățișez, mă strânge puternic și eu simt că îmi dau lacrimile. Nu aș fi ajuns niciodată aici dacă nu ar fi fost el:
-Felicitări, prințeso!
-Mulțumesc, Cole!
  Îmi ridic ochii spre el și probabil că observa lacrimile care mi se adună deoarce devine mai blând:
-Nu plânge, prostuțo! Asta ar trebuii să fie una dintre cele mai fericite zile din viața ta!
  Dau din cap:
-Știu doar că...eu, îți mulțumesc Cole! Îți mulțumesc pentru tot!
  El dă din cap și îmi face cu ochiul de parcă ar știi că în spatele cuvintelor mele e mult mai mult decât se lasă rostit.
   Facem poze și râdem. Până și Cole și Ben reușesc să stea într-o poză pe care ne-o face Camryn.
  Amândoi stau de o parte și de alta a mea.
  Ben are o mână pe după talia mea și Cole la fel.
  Și cumva, e un lucru diferit în acea poză. Un lucru pe care l-am observat doar atunci când poza a fost scoasă.
  Eu sunt singura din cadru care privește spre cameră deoarece, ambii băieți privesc spre mine.
  Amândoi mă privesc pe mine.

      ***

       Jessica - prezent

         Bunica scoate dintre paginile jurnalului o poză. Își plimbă câteva clipe degetele peste ea ca și când ar rememora acea zi.
-Așa cum a spus și Cole, asta a fost una dintre cele mai fericite zile din viața mea.
   Bunica îmi întinde poza iar eu o iau curioasă. Privesc marginile îngălbenite și imaginea puțin decoloratată din cauza timpului.
  Însă bunica are dreptate. Poza asta e diferită. Transmite ceva atunci când o privești.
  Ea stă în mijloc, cu părul ei brunet și ochii albaștrii îndreptați spre aparat și zâmbește.
  Însă băieții sunt altceva. Total diferiți la fel cum spune și bunica.
  Il recunosc pe bunicul cu părul brunet și celălalt, cel blond șaten trebuie să fie Cole.
   Trebuie să recunosc că ambii au trăsături frumoase și ambii o privesc pe bunica.
  Însă mai e ceva, dacă te uiți atent, chiar și din profil poți vedea că bunica e singura care zâmbește.
  Cei doi sunt serioși. Cole e puțin încruntat iar bunicul pare foarte atent la ceva.
  Amândoi se uită la bunica de parcă ea ar fi totul pentru ei. Amândoi o privesc cu posesivitate și cu certitudinea că ar face orice pentru ea:
-Te-au iubit mult amândoi.
   Bunica dă din cap și cu un oftat scurt spune:
-Da. M-au iubit amândoi. Poate chiar mai mult decât ar fi trebuit.