Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 20

   Alba - 17 ani

      Cole mă asculta când îi povestesc tot ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore. Nu a intervenit aproape deloc, doar m-a lăsat să vorbesc și din momentul în care am povestit cum am domrit în patul lui Ben, pe fața lui Cole a apărut o expresie de nedescifrat:
-E atât de diferit de cum credeam că este. Adică toate etichetele și tot ce vezi la școală sunt doar o imagine pe care și-o crează lumea.
-Nu știu ce să spun, Alba, mie tot mi se pare că ceva nu e in regulă în toată treaba asta. În locul tău aș avea grijă.
  Am oftat:
-M-am săturat să tot am atat grijă, Cole. M-am săturat să îmi analizez fiecare pas și să mă tem de orice mică schimbare.
-Știu. Dar vreau doar să fii atenta bine? Nu vreau să te văd suferind.
  Mă mai înmoi puțin și îi zâmbesc. Mă ridic și îl pup pe Cole pe obraz apoi imi pun brațele în jurul său:
-Mulțumesc, că ai mereu grijă de mine, Cole!

   ***

      Luni când am ajuns la școală, Ben Shaw mă aștepta în parcare.
  A venit cu un zâmbet mare spre mine in timp ce coboram de pe motorul lui Cole.
-Hei, frumoaso!
  M-a pupat pe frunte apoi și-a ridicat capul spre Cole:
-Hei! Nu cred că am apucat să ne cunoaștem. Sunt Ben!
-Cole!
  Ben îi întinde mâna iar Cole o acceptă cu ezitare totuși:
-Ne vedem mai târziu, Alba!
  Cole pornește motorul și în câteva clipe a dispărut pe șosea.
  Ben își pune o mână pe după umerii mei și mă conduce în școală și apoi la primul curs unde suntem colegi.

   ***
  La masa de prânz se întâmplă cel mai ciudat lucru, Ben mă invită la masă.
  Nu mi-am permis aproape niciodată în cei patru ani de liceu să mănânc la cantină, mereu imi aduceam eu ceva de mâncare sau nu mâncam, dar la cantină aproape niciodată.
  Sala era mare, zgomotoasă din cauza elevilor care reușeau să mănânce și să vorbească în același timp.
  Era gălăgie până când am intrat noi. Ben mi-a ținut ușa și după ce am intrat m-a luat de mână. În catvea clipe, am văzut cum toate capetele din cantină se întorc spre noi.
  Am simțit că mă inroșesc și am vrut să îmi retrag mâna din a lui Ben dar el m-a prins mai bine:
-Haide să ne așezăm!
  M-a condus spre o masă din mijlocul sălii. De ce trebuia să fie fix în mijloc. Masa era aproape plină și îi recunoșteam pe toți. Erau din echipa de fotbal și majorete printre care era și Camryn.
   Ben i-a salutat iar eu am făcut la fel si apoi m-am așezat:
-Mă duc să iau ceva de mâncare. Stai aici până mă întorc.
  Înainte să spun ceva, Ben a dispărut și s-a pus la coadă.
  Lumea era gălăgioasă, băieții din echipă imi mai aruncau cate o ochidă iar fetele se uitau la mine cu superioritate de parcă locul meu nu ar fi fost aici, și probabil că aveau dreptate.
  Doar Camryn îmi zâmbea prietenește:
-Nu am avut șansa să îți mulțumesc pentru haine! Le am in dulap așa că pot să ți le dau astăzi inapoi!
  Ea a scuturat din mână ca și cum nu ar conta și a luat o gură de mărul ei:
-Dacă îți vin poți să le păstrezi.
   Am dat din cap:
-Mulțumesc!
  Ben s-a întors cu două tăvi pline de mâncare. Am făcut ochii mari:
-Ai de gând să hrănești o armată?
-Am uitat să te întreb ce vrei așa că am luat câte ceva din fiecare.
  M-am întins după un iaurt cu fructe și un senviș cu curcan și am început să mânăc.
  Ben mi-a zâmbit și el, s-a pus pe scaunul de lângă mine și a luat un cartof prăjit.
  M-am uitat in jur și am observat că încă suntem priviți.

   ***

       O săptămână mai târziu Ben a trecut pe la restaurant la sfârșitul programului meu.
  Din momentul în care s-a așezat la o masă mi-a fost destul de greu să continui să îmi fac treaba așa cum trebuie deoarece ii simțeam privirea asupra mea și aveam dreptate deoarece de fiecare dată când mă uitam in direcția lui, mă privea și îmi zâmbea.
  A stat până când ultimii clienți au plecat.
  Atunci când am închis casa de marcat, s-a ridicat de la masă și a venit spre mine cu un zâmbet jucăuș.
  M-am prefăcut că iau o cârpă și încep să șterg tejgheaua:
-Hei!
-Hei! S-a făcut cam tarziu, nu crezi? îl întreb
  El ridică din umeri și se uită o clipă în jur:
-Voiam să te aștept ca să te pot conduce.
  Am simțit stânjeneală. Nu voiam să mă conducă. Ben făcea parte din partea aceea de lume din care eu nu am făcut parte niciodată. O lume în care nu e locul meu.
  Ben mi-a dat șansa să văd ceva nou, să cunosc ceva nou, el face parte din acea viața bună, o viață pe care mi-aș dori-o. Și de aceea nu vreau să îl infectez cu viața mea actuală.
  Nu vreau să mă conducă spre casă. Spre casa unde mă așteaptă o mamă alcoolică și dependenta de droguri împreună cu iubitul ei traficant. Nu vreau să mă conducă pe acele străzi pe unde am alergat de multe ori cu lacrimi în ochi când fugeam de acasă pentru că nu mai rezistam.
   Așa că am încercat să găsesc o scuză:
- Trebuie să fac curățenie și să aranjez mesele așa că nu are rost să aștepți atât de mult...
-Nu și astăzi!
  Ne întoarcem amândoi și o vedem pe doamna Ruth venind spre noi cu un plic în mână și un zâmbet mare pe față:
-Astăzi nu trebuie să faci curățenie!
  Imi întinde plicul și mă strânge în brațe:
-La mulți ani, Alba! Să îți cumperi ceva frumos de ei! Acum haide, mergeți!
  Ii face cu ochiul lui Ben apoi dispare în bucătărie. Când mă uit la Ben văd că e încruntat:
-E ziua ta?
-Mâine.
-De ce nu mi-ai spus?
   Ridic din umeri, imi iau geanta și trec pe lângă el mergând spre ieșire. Ben mă urmează:
- Alba!
-Ce?
-De ce nu mi-ai spus, că e ziua ta?
-Pur și simplu nu îmi plac zilele de naștere.
   El continuă să vină după mine până când suntem unul lângă altul:
-Tuturor le plac zilele de naștere.
-Mie nu? In regulă?!
  De fapt adoram zilele de naștere. Însă nu am vrut să îi spun asta. Nu am vrut să îi spun cum mereu mi-am dorit ca mama să îmi ureze la multi ani și să mă aștepte cu un tort când ies de la școală poate chiar să mă lase să dau o mica petrecere. Însă asta nu s-a întâmplat niciodată. Și nu am de gând să stau și să îmi plâng de milă așa că pur și simplu tratez zilele de naștere ca oricare alată zi normală.
  Simt mâinile lui Ben pe umerii mei și aproape că tresar. Nu mi-am dat seama când s-a apropiat atât de mult.
  Imi ridic ochii spre el și îi simt degetele pe obraz. Imi las ușor capul în palma lui.
-E in regulă, Alba.  Poate că încă nu mă cunoști destul de bine, dar vreau să îmi acorzi o șansă. Șansa de a-ți demonstra că poți avea incredere în mine.
  Face o pauză și privirea ii devine mai intensă. Atât de intensă incât mi se pare că poată să primească direct în mintea mea și să îmi citească gândurile:
-Poți să ai încrede în mine, Alba. Îți promit că o să am grijă de tine.
   Inima mea a tresărit la cuvintele o să am grijă de tine.  Voiam asta. Era lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult mereu.
  Ca cineva să aibe grijă de mine. Cuiva să îi pese de mine. Iar acum se poate să fi cunoscut acea persoană, și nu îmi vine să cred că e Ben Shaw.
  Mi-am ridicat privirea spre ochii săi albaștrii și am dat din cap pentru că el aștepta încă un răspuns.
  A zâmbit ușor și și-a lipit blând, buzele de ale mele.