Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 22

Jessica - prezent

-Da, mamă. E în regulă. Nu mă deranjează să mai stau câtva zile.
- Îmi pare rău, scumpo, știu că voiai să ajungi acasă mai repde ca să ieși cu prietenii tăi dar tatăl tău a fost solicitat și de alte cazuri urgent și știi cum e el...
-Nu poate să refuze. închei eu.
- Da.
-E ok. Înțeleg. De fapt nu mă grăbesc acasă. Eu și bunica ne distrăm foarte bine.
-Mă bucur să aud asta, scumpo!Trebuie să închid acum! Salut-o pe bunica din partea mea și ne vedem în catvea zile! Te iubesc!
- Și eu te iubesc!
Închid telefonul și îl pun pe pat apoi cobor în bucătărie unde buni pregătește niște fursecuri. Casa miroase minunat.
-Bună, buni!
-Bună, scumpo!
O pup pe obraz apoi îmi iau un pahar cu suc de zmeură și mă așez la masă.
Buni pune în tăvi aluatul și scoate un rând de fursecuri din cuptor. Miros atât de bine încât îmi lasă gura apă.
Faptul că buni deține o cofetărie a făcut ca noi, nepoții ei să avem un mare avantaj. Mereu ne aduce sau ne gătește cele mai bune deserturi pe care le-ați mâncat vreodată:
-Vrei să te ajut?
-Ah, nu, dragă. Sunt aproape gata.
-Buni?
-Da?
-Crezi că ai putea să continui să povestești în timp ce lucrezi.
O văd că zâmbește și dă din cap:
-Deci ia să vedem. Unde am rămas?
-Era ziua ta și Ben ți-a făcut cadou postul acela de la cofetărie.
-Ah, da! Aceea a fost cu siguranță una dintre cele mai bune zile din viața mea.
Am devenit curioasă când bunica a zâmbit mai larg și a continuat să povestească...

Alba- 18 ani

Ben m-a condus acasă și m-a lăsat la câteva case distanță de a mea. Am coborât din mașină. A coborât și el. Ne-am sărutat câteva clipe în mijlocul străzii apoi el s-a urcat în mașină și a plecat iar eu am mers spre josul străzii și abea când am ajuns în dreptul casei mele l-am observat pe Cole.
Stătea sprijint de motorul lui și se uita la mine cu o față serioasă.
-Cole? Hei!
Am început să mă apropii de el:
-Unde ai fost? Am venit după tine acum o oră și nu mi-ai raspuns la telefon.
-Oh, Cole!
Mi-am căutat telefonul prin geantă și am văzut că am trei apeluri nepreluate de la el.
-Scuze, dar mi-am pus telefonul pe silențios astăzi la școală și am uitat să îl mai scot.
Nu spune nimic dar după expresia lui îmi dau seama că nu îl mulțumește răspunsul meu și atunci îmi aduc aminte.
Mă lovesc cu palma peste frunte:
-Cole! Oh, Doamne! Îmi pare atât de rău că am uitat!
Chiar dacă nu ne sărbătoream zilele de naștere niciodată, eu și Cole aveam o tradiție și mereu de aniversările noastre ieșeam în oraș, ne cumpăram cele mai dulci bomboane pe care le găseam la magazin și beam bere ieftină lângă lac.
-Îmi pare așa de rău! Sunt o prietenă îngrozitoare!
Cole oftează și se apropie de mine:
-Mnda, cam ești.
Apoi în colțul gurii îi apare un zâmbet iar eu mă relaxez:
-Dar am să te iert pentru că e ziua ta!
Mă ridică și mă strânge în brațe:
-La mulți ani, Alba!
Cole se dezlipește de mine și scoate din buzunar o cutie pe care mi-o întinde.
Mă uit confuză la cutie:
-Haide, deschide-o!
Deschid cutiuța roșie și în interiorul ei dau de cel mai superb lănțișor pe care l-am văzut vreodată:
-Oh, Cole...
Îmi plimb degetele peste cele două litere A&C.
Imi ridic ochii spre el:
-Cole, e prea mult. Nu pot să îl accept.
Vreau să îi întind cutia dar el mă concediază cu un semn din mână:
-Știu cât de mult muncești, Cole. Stai, de asta ai facut ore suplimentare în ultimele două săptămâni? Ca să îmi cumperi mei asta?
-Am vrut să ai ceva de la mine, Alba! Nu împlinești decât odată în viață 18 ani iar acum lasă-mă să îți pun lănțișorul și bucură-te de el.
Il iau pe Cole în brațe:
-Mulțumesc!
Apoi îl las să mi-l pună la gât.
Imi duc mână la el și mă joc cu medalionul. Ii zâmbesc larg lui Cole:
-Acesta este simbolul prieteniei noastre. O să îl port cu mine mereu.
A dat din cap și apoi ne-am urcat pe motorul său ca să mergem la lac.

Jessica - prezent

Ochii mi se fixează pe mâna bunicii care se ridică din reflex spre gât și observ cum degetul ei arătător și cel mare cuprind un medalion micuț.
Fac ochii mari:
-Incă îl porți!
Bunica zâmbește:
-L-am purtat încă din ziua în care am împlinit 18 ani și o să îl duc cu mine în mormânt. Nu l-am dat jos nici măcar odată.
Dau din cap.
-Bine, haide să mâncăm niște fursecuri și să îți mai povestec.
Am zâmbit fericită și am luat un fursesc și am așteptat tot mai dornică ca bunica să înceapă din nou să povestească.