Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 9

Alba - 17 ani

Duminică seara, când mă întorc acasă simt un nod în gât. Nu știu de ce dar am o presimțire că o să se întâmple ceva.
Când intru în casă și aud voci din sufragerie îmi dau seama că am avut dreptate.
Incerc să merg pe vârfuri și să mă strecor în camera mea:
- Alba! vocea mamei e groasă și totuși răgușită în același timp de la prea multe țigări
Mă opresc. Oftez încet și mă întorc. Inima începe să îmi bată mai repde când mă uit la ea, la fața ei. Fața unei persoane care nu m-a dorit niciodată:
-Ray vrea să vorbească cu tine!
Mi se face pielea de găină și nu știu dacă să fug sau să mă ascund.
-Acum!
Spune mama și mă prinde de braț. Mă trage după ea în sufragerie unde Ray stă tolănit pe canapea lângă doi bărbați. Pe jos e plin de doze de bere și mucuri de la țigări.
Își ridică toți trei ochii spre mine și urăsc privirile dezgustătoare pe care mi le aruncă cei doi ,,prieteni" ai lui Ray:
-Ah! Uite-o! Pe unde dracu umbli toată ziua?! Nu ești niciodată acasă!
Imi înghit nodul din gât și spun încet:
-Am școală și am un servici.
Ray rânjește:
-Un servici? Tu? Ce poate lucra o fată ca tine? Ești un nimic, dragă. Cine să te angajeze pe tine?!
Izbucnește în râs iar ceilalți fac la fel. Se ridică în picioare și vine spre mine. Primul meu impuls e să fac un pas în spate dar rămân pe loc chiar și atunci când e la doi pași depărtare de mine.
Se oprește și se uită la mine:
-Totuși, nu ești urâtă! Ai putea să oferi ceva servicii, nu-i așa, băieți?
Rânjește iar mie mi se face rău. Mă uit spre mama dar ea nu se uită la mine. Inima imi bate și mai repde când Ray întinde mâna spre mine și mă apucă de braț.
Însă mă zmuncesc. Se încruntă și mă apucă iar de braț. De data asta mă strânge mai tare și mă împinge iar eu imi pierd echilibrul și cad lovindu-mă cu spatele de măsuța din mijlocul camerei.
Durerea imi face locul să puslseze dar cei din încăpere râd. Când îmi ridic privirea, Ray se uită la mine:
-Dispari de aici!
Mă ridic și trec pe lângă el apoi alerg afară din casă respirând intretăiat, alerg spre singurul loc unde mă simt în siguranță.

***

Lacul era liniștit ca întotdeauna. M-am așezat pe malul său și mi-am tras genunchii la piept.
Voiam să merg la Cole. Singurul loc unde mă simt în siguranță, e alături de el.
Dar apoi, când am ajuns în fața casei sale și am văzut că lumina de la fereastra sa era stinsă, pentru că probabil dormea după o zi in care muncise de dimineață până seara așa că nu am putut.
Dintr-o dată mi s-a făcut silă de mine deoarece îl amestecam pe el in toate rahaturile care înseamnau viața mea.
Așa că am mers mai departe până când am ajuns la lac iar acum uite-mă acum aici, singură.
Imi strâng mâinile în pumni până când unghiile imi intră în carne.
Nu plânge! Nu plânge!
Imi incleștez maxilarul și nu dau drumul lacrimilor care imi incețoșează vederea.
În toată viața mea am plâns doar de două ori iar asta, nu o să îi dau voie lui Ray și răutăților sale să fie un motiv pentru care să plâng.

***
Razele soarelui care imi intră în ochi sunt cele care mă trezesc.
Deschid ochii și văd cum soarele se reflectă pe suprafață apei.
Când dau să mă ridic simt un junghi în spate. Poate să dorm pe pământ nu a fost o idee chiar atât de bună.
Mă scutur cât pot de bine și apoi plec spre școală. E încă devreme așa că dacă mă grăbesc poate o să apuc să folosesc baia din vestiarul fetelor.
Când mă dezbrac ca să intru la duș, imi dau seama că nu de la pământul pe care am dormit mă doare spatele ci de la vânataia din stânga de sub coaste.
Mă bucur că am un schimb de haine în dulap, mă îmbrac și mă duc la prima oră. Mate. Grozav, nu puteam să îmi încep ziua mai bine!

După ora de matematică, trebuie să mă întorc în sala de sport deoarece am oră de educație fizică. Sinceră să vă spun, nici ora asta nu îmi place. Sunt antitalent la tot ce înseamnă sport și ora de sport e doar un stres în plus.
Mai ales că toate fetele din clasa mea sunt îmbrăcate cu echipamente scumpe Adidas iar eu am doar o pereche de colanți de nici nu mai știu când care încep să îmi cam rămână mici și mi se mulează prea tare pe corp și un tricou, simplu alb.
Când intru în sală, am oroarea să văd că e împărțită în jumătate deoarece intr-o parte se antrenează fetele iar în cealaltă sunt băieții din echipa de fotbal care fac exerciții.
Las capul în jos și mă îndrept cât pot de repede spre partea unde sunt fetele.
Multe dintre ele nici nu mă bagă în seamă, altele se uită cu superioritate la mine, altele pur și simplu mă privesc și mă analizează intrebându-se probabil ce o mai fi și cu fata asta. Care o fi povestea ei.
Exact așa cum face Camryn Miles.
O știu pe Camryn. Adică nu o știu, o știu. Nu am vorbit niciodată cu ea, dar nu ai cum să fii elev la liceul nostru și să nu o cunoști.
Camryn e cea mai frumoasă fată din școală, cu părul ei blond și ochii aceia verzi, senini și normal că a fost iubita lui Ben Shaw. E șefa majoretelor și e deșteaptă. Are o mulțime de premii la științe și pe lângă asta, trebuia să fie și al naibii de drăguță.
Ceea ce e surprinzător, deoarece atunci când vezi o fată ca ea, te aștepți la cineva care are toane și fițe dar Camryn nu e așa.
-Robinson!
Imi întorc privirea spre profesoara de sport atunci când mi se adresează:
- Nu mai visa și treci la alergat!
Imi pun trupul în mișcare și alerg în jurul sălii. Văd că băieții se uită în partea noastră, mai ales spre Camryn care e desigur, superbă chiar și transpirată.
Il observ pe Ben Shaw, văd cum mușchii i se incordează când termină de făcut flotările și se ridică în picioare.
Chiar în clipa aceea, de parcă ar fi știut că îl privesc, își ridică ochii și se uită la mine. Adica chiar în ochii mei.
Eu sunt prima care își lasă privirea în jos și alerg spre locul unde profesoara împarte echipele de volei.
Normal că nu mă pricep nici la volei. Incerc să lovesc mingea când vine spre mine dar atunci când îmi ridic capul, simt cum amețesc iar mingea cade lângă mine iar echipa adversă are un punct:
-Scuze! strig eu spre fetele din echipa mea
Jocul se reia și Camryn servește. Când mingea vine spre mine, imi ridic brațele ca să o lovesc dar privirea mi se incețoșează și o ratez.
Fac câteva pași dezechilibrându-mă și simt că nu pot respira bine. Aud un fluier și undeva în depărtare aud voci apoi văd podeaua și după aceea e totul nergu.

***

- Alba! Alba!
Deschid ochii și în fața ochilor am un cap blond încadrat în lumină, iar pentru o clipă mă gândesc că poate am murit, dar apoi ochii verzi ai lui Camryn se uită îngrijorați la mine:
-A deschis ochii! strigă ea
Ii simt mâinile pe frunte:
-Nu o mișcă! îi spune o voce masculină
Când mă bezmeticesc destul de bine cât să mă ridic văd că pe lângă Camryn, e și profesoara de sport. Iar ceilalți colegi ne privesc de la mică distanță:
-Alba? Ai leșinat. Ești bine? mă întreabă profesoara
Dau din cap:
-Sunt bine.
-Cred că cel mai bine ar fi să o duc până la asistentă să o consulte.
Toate trei ne întoarcem ochii spre Ben Shaw. Doamna profesoară se uita la mine apoi dă din cap spre Ben:
-E o idee bună.
Camryn mă ajută să mă ridic dar încă sunt puțin amețită și mă clatin pe picioare dar imediat sunt prinsă de niște brațe puternice. Ii simt mâinile pe talie și pe coapse și intr-o secundă mă ridică în brațe.
Toată lumea se uită la noi în timp ce Ben Shaw traversează sala de sport cu mine în brațele sale.
-Știi, nu e nevoie să mă duci în brațe.
Ii spun eu când cotim pe coridorul unde e cabinetul. Il văd cum zâmbește ușor:
-Și să risc să leșini lângă mine?
Imi dau ochii peste cap.
Asistenta vine repede spre noi când mă vede în brațele lui Ben, dar eu o asigur repde că nu e nimic atât de grav.
Mă consultă și îmi ia pulsul:
-Ai mâncat ceva astăzi?
Scutur din cap. Cred că nu am mai mâncat nimic de ieri dimineață dacă stau bine să mă gândesc. Asistenta imi zâmbește:
-Probabil că de asta ai leșinat. În rest nu pare nimic neinregulă cu tine.
M-am dat jos de pe pat iar ea a venit după mine când am ieșit și am observat că Ben Shaw era încă acolo:
-Ar trebuii să mergi la cantină să îți iei ceva de mâncare și apoi o să te simiți mai bine.
Am dat din cap și i-am mulțumit asistentei. A fost chiar drăguță cu mine, chiar mi-a părut rău când m-a intrebat ce e cu vântaia aceea iar eu a trebuit să o mint și să îi spun că mă lovisem de marginea patului când făceam curățenie.
Nu apuc să fac bine câțiva pași că sunt din nou luată pe sus:
-Ce naiba faci?
-Ai auzit ce a zis asistenta, trebuie să mănânci. Așa că mergem la cantină.
-Pot să merg pe jos.
El a scuturat din cap și mâinile sale m-au prins și mai bine:
-Nu vreau să risc.
Ii vedeam doar profilul. Avea fața senină, buzele pline și obrazul fin ca și cum s-ar fi ras în dimineața asta. Parul ii era puțin ciufulit din cauză că nu apucase să și-l aranjeze după ora de sport și cumva imi venea să îmi trec eu degegle prin el și să îl aranjez.
Ce naiba te apucă, Alba?
Am ajuns la cantină iar Ben m-a pus pe un scaun și s-a dus să ia ceva de mâncare.
S-a întors cu două tăvi pline. Era suc de portocale, de struguri și de căpșuni. Era un senviș și era o salată. Erau cartofi prăjiți și era pizza. Era o brioșa cu ciocolată și un măr.
M-am uitat la el:
-Nu era nevoie să îmi iei mâncare.
El ridică din umeri:
-Nu mă deranjează.
-O să îți dau banii înapoi.
Oftează și îmi zâmbește iar ochii ii lucesc:
-Nu vreau banii înapoi, bine. Am vrut să îți cumpăr mâncare.
Am ridicat o sprâncenă:
-De ce ai vrea să îmi cumperi mâncare?
- Doamne, totul trebuie să fie atât de complicat cu tine?
O zicea pe un ton exasperat dar zâmbea:
-Am vrut pur și simplu. Acum poți să îmi mulțumești dacă vrei și să mănânci.
L-am privit o clipă întrebătorare. Mir nimeni nu îmi oferea niciodată nimic. Mai alea persoanele precum Ben Shaw. Dar ceva din privirea lui, m-a făcut să trec peste suspiciunile mele și să intind mâna după sucul de căpșuni.
Ben a rânjit și a luat și ei sucul de portocale. Apoi am mâncat amândoi din ceea ce a adus el.
-Mersi. am spus
-Poftim?
-Nu mai repet încă odată!
El a izbucnit în râs și părea și mai frumos decât de obicei. Înțelegeam de ce toate fetele erau îndrăgostite de el. Ben Shaw era pur și simplu irezistibil.