Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 8

     Alba - 17 ani

       Era aproape de pauza mea de prânz iar restaurantul nu era aglomerat deloc așa că voiam să îmi iau ceva de mâncare și să ies puțin în spate dar chiar atunci am auzit clopoțelul de la ușă care anunță un client nou.
   M-am uitat in direcția aceea și nu mi-a venit să cred cine era. Ben Shaw venea cu atitudinea lui relaxată și zâmbetul pe buze spre tejghea.
  Dintr-un motiv pe care nu îl pot explica, mi-am îndreptat puțin postura.
- Bună!
  Se uita la mine zâmbind și era atât de relaxat încât părea în largul lui deșii cred că puteam număra pe degete de câte ori a fost aici și tot mi-ar mai rămâne opt degete.
- Bună! îi spun și eu inapoi. Cu ce te pot ajuta?
-Aș vrea două porții de cartofi prăjiți cu cașcaval, o salată și o cola!
-Aici sau la pachet?
-La pachet.
  Mi-am dat seama că mă urmărește cu privirea așa că am încercat să nu greșec când bătut codul comenzii și i-am întins bonul:
- Face 12, 34!
   El mi-a întins banii iar eu i-am băgat în casa de marcat.
- Poți să iei un loc acolo! i-am indicat eu o zonă cu scaune. Și o să te strigăm noi când comanda ta o să fie gata.
  El mi-a zâmbit:
-Mersi, Alba!
  M-am uitat repede la el dar deja se îndrepta spre zona cu scaune. De unde nai...Ah! Ecusonul meu! Desigur.
   Mi-am luat și eu o cola și o revistă culinară și am ieșit în pauză.

   ***

      La finalul programului am luat două pungi cu hamburgeri și cartofi prăjiți și am mers la atelierul lui Cole.
  
  Când am ajuns Noah și-a ridicat ochii spre mine și a rânjit:
- Bună, frumoaso!
- Hei, Noah!
-Cum îți mai merge?
-Nu atât de bine ca ție! se uita admirativ la mine iar eu pufnesc
  Aproape tot ce iese pe gura lui Noah e cu aluzie sexuală dar ne-am obișnuit toți cu el.
-Uite ce am adus! Vrei?
  Ii întind o pungă de mâncare.
-De la tine aș mânca orice, iubito! imi face cu ochiul iar eu încep să râd.
- Hei! Aia e mâncarea mea !
  Cole apare din hală cu un zâmbet mare pe buze. Se apropie și mă pupă pe obraz iar eu îl împing intr-o parte strambând din buze:
- Ești murdar!
-Pe mine nu m-ar deranja să mă murdărești tu! rânjește Noah spre mine
  Cole se strâmbă:
-Frate...
  Dar apoi rânjește și mă trage spre el să mă îmbrățișeze iar eu mă prefac că mă sufoc. Noah râde.

   ***

  Cole mă duce acasă undeva în apropierea muzeului nopții. Intru în casă și ascult cu atenție.
  Nu se aude nici un zgomot. Nici televizorul și nici sforăitul lui Ray.
  Merg in bucătărie să îmi iau un pahar de apă fără să aprind lumina și aproape că fac un infarct când mă împiedic de ceva și aud un geamăt.
  Imi ia câteva clipe să îmi dau seama că e mama întinsă pe podea.
  Incerc să o mișc dar imi dau seama că e dusă în lumea ei.
  Mă bucur că măcar e îmbrăcată. Au existat și dați în care am găsit-o dormind pe jos, goală.
  Imi vine să o las acolo dar pe jos e rece și îmi e teamă că o să se răcească. Iar ăsta e singurul lucru de care mai am nevoie în clipa asta. Ea clar nu e in stare să se îngrijească și atunci ar trebuii să am eu grijă de ea.
  Mă aplec și o apuc de brațe și încerc să o trag.
  Mama e cam la fel de înaltă ca și mine, 1,70 dar cu siguranță are încă vreo 10 kilograme peste cele 55 ale mele.
  Reușesc să o trag până pe hol și cumva ajung în sufragerie lângă canapea.
  O apuc mai bine și încerc să o ridic ca să o pun de canapea dar alunecă și cade iar pe podea.
  Mă dor brațele și în clipa asta imi vine să plâng de furie.
  Trebuie să îmi mușc buzele ca să nu dau drumul lacrimilor de frustrare care imi incetoseaza privirea.
  Reușesc cumva să o rostogolesc și să o urc pe canapea.
  O acopăr și mă uit la ea cum sforaie inconștientă. Lumina de la lampa de pe stradă intră pe fereastră și îi cade direct pe față astfel încât ii văd perfect fața.
   Are trăsături plăcute și poți să vezi că cândva a fost frumoasă însă acum, avea pielea lăsată și cearcăne, era neagră pe sub ochi iar în jurul gurii avea riduri.
  Mama are abea 35 de ani dar drogurile, țigările și alcoolul au făcut-o să îmbătrînească înainte de vreme.
   Am părul ei brunet și gura aceea cu buza de jos mai groasă decât cea de sus, dar pe când ea are ochii căprui ai mei sunt albaștrii precum cerul. Probabil că pe ei ii mostenisem de la bărbatul care imi era tată. Un bărbat pe care eram sigură că nu o să îl cunosc niciodată.
  Imi întorc capul de la ea și îmi strâng pumnii, nu vreau să o mai privesc pentru că văd prea multe asemănări între mine și ea. Însă știu că pentru mine, mama reprezintă exact opusul aceea ce imi doresc eu să fiu. Ea reprezintă cele mai negre coșmaruri ale mele.

***

   Nu am reușit să închid un ochi toată noaptea așa că atunci când văd că afară se luminează, mă strecor afară din casă.
  Mă plimb prin orașul încă adormit, așa cum e aproape peste tot intr-o zi de duminică la ora 6 dimineața.
   Hotărăsc să merg pe pod și să mă uit la apă. O privesc cum curge și mă gândesc cum acum trece prin orașul acesta și mâine va fii la sute poate chiar mii de kilometri depărtare. Apa asta e cumva ceea ce imi doresc eu.
  Mă îndepărtez de marginea podului și încă privind apa, nu îmi dau seama când mă lovesc de cineva.
   Mă impleticesc și fac câțiva pași înapoi însă podul e denivelat și papucii imi alunecă. Dau din brațe încercând să îmi recăpăta echilibrul dar e in zadar.
  Mă lovesc de una dintre balustradele podului dar sunt prea înaltă ca aceasta să fie punctul meu de sprijin și în loc să mă ajute, gravitația mă trage pe spate și simt cum o clipă partea de sus a corpului meu cade în gol dar apoi un braț imi prinde mâna și sunt trasă inapoi cu putere.
  Imi dau seama că gravitația se joacă cu mine cum te-ai juca cu o păpușă de cârpă, și mă lovesc de corpul persoanei spre care am fost trasă.
   Imi ridic capul și dau de niște ochi care mă privesc încruntați. Doar că eu cunosc ochii aceia:
-Ești bine? mă întreabă Ben Shaw
  O clipă nu pot decât să mă holbez la el. La modul în care sprâncenele aproape i se unesc din cauza încruntăturii și modul în care ochii săi albaștrii mă cercetează.
  Imi revin și îmi dau seama că încă sunt lipită de corpul său. De tricoul  întins peste trupul său bine făcut.
  Fac un pas în spate. Sunt pe cale să îi spun că sunt bine când îmi dau seama că aproape am căzut de pe pod în apa care cine știe cât e de adâncă și atunci mă enervez. Mă incrunt eu:
-Ce mama naibii ? Fii atent pe unde mergi!
  El pare surpsin și ridică din sprâncene:
-Poftim?
-Aproape că am căzut din cauza ta!
  Ii arăt eu marginea podului. Gura lui se strâmbă când spune:
-De unde știi că e vina mea? Nici tu nu ai fost atentă pe unde mergeai!
  Am deschis gura pentru că nu îmi venea să cred!
-Incrdibil!
  Mi-am încrucișat brațele la piept și am ridicat o sprâncenă:
-Dai vina pe mine?
-Nu!
  Ben Shaw expiră zgomotos și după o clipa spune:
-Ok, imi pare rău!
  Imi zâmbește și nu pot să îi ignor gropițele:
-Acum, nu mi-ai rapsuns, ești bine?
  Pare sincer interesat așa că spun pe un ton plat:
-Sigur. Da. Sunt bine.
  Mă răsucesc pe călcâie și încep să cobor de pe pod.
-Hei! Stai!
  Ii aud pașii în spatele meu dar nu mă opresc nici măcar când ajunge în dreptul meu:
-Hei! Unde te duci?
  Mă uit la el cu o față plictisită:
-Hmm...nu văd de ce te-ar privii pe tine unde merg eu?
  Nu știe ce să îmi răspundă, așa că tace o clipă dar apoi întreba sarcastic:
-Ești mereu atât de bine dispusă dimineața?
-Ești mereu atât de curios?
  Surâde dar eu nu ii întorc zâmbetul și continui să merg. Sper ca el să renunțe și să se îndepărteze dar continuă să meargă alături de mine. După un timp mă uit la el:
-Ce faci?
-Ce fac?
-De ce mă urmărești?
  Se uită în spate apoi în fața și apoi la mine cu o față serioasă:
-Nu te urmăresc. Din câte văd e o stradă publică așa că mă pot plimba pe ea.
  Oare chiar se putea să fie atât de imposibil? Cum am ajuns eu să mă plimb și să mă inslut cu Ben Shaw la șase dimineața într-o duminică după ce era să cad de pe un pod?
  Ii arunc pe furiș o privire. E îmbrăcat lejer, ca și când ar fi ieșit la alergat. Văd cum mușchii de pe abdomen i se contactă cu fiecare mișcare pe care o face.
  Ben Shaw are clar corpul pentru care e cunoscut. Acel gen de corp carora le place fetelor.
  Când mă uit la fața lui, constat că și el mă privește.
  Dacă aș fi mai timidă, poate că acum m-aș inroși deoarece eram sigură că mă prinsese holbându-mă la el,noroc  eu nu sunt timidă.
  Il văd cum rânjește:
-Iți place ceea ce vezi ?
  Aroganța lui mă irită. Mă opresc din mers și la fel face și el. Ridic o sprânceană sfidătoare:
-Nu știu. Ție îți place?
   Rânjetul său se lărgește și mai mult când spune:
-Nu voiam să mă uit, dar având în vedere că mă înviți să o fac...
  Își plimbă privirea pe trupul meu. Sunt îmbrăcată cu o pereche de blugi simpli și o cămașă albastră, nu prea are ce să vadă dar nu asta e ideea.
   Dar înainte să mai spun ceva, am ajuns la o stradă care se bifurcă iar el urmează să o ia spre zona care duce spre partea bogată a  orașului.
   Se apropie de mine și o clipă cred că  o să mă pupe sau o să mă ia în brațe. Sunt gata să îl pleznesc in oricare dintre situații dar apoi el  nu face decât să îmi zâmbească larg:
-Ne mai vedem, Alba!
  Apoi își reia alergarea iar eu rămân câteva clipe cu gura căscată și îl privesc.
-Ce naiba tocmai s-a întâmplat? șoptesc
   Apoi scutur din cap și pornesc spre cartierul meu care e exact în capătul opus de cel a  lui Ben Shaw.