Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 5

    Alba - 17 ani

       Cole mă lasă în fața casei aproape de miezul nopții.
  Mereu încerc să ajung acasă cât de târziu posibil astfel sper să evit orice întâlnire cu mama sau iubiții ei.
  Ii fac cu mâna lui Cole și merg spre ușă. O deschid cu grijă și imediat ce pun piciorul în casă, inima incepe să îmi bată mai repde.
  Pășesc cu grijă pe hol. Aud sforăituri din sufragerie și știu că Ray doare acolo. Eu imi țin respirația și trec de hol ca să ajung la camera mea.
  Respir din nou doar atunci când închid ușa în urma mea.
  Camera mea nu arată deloc ca o cameră a unei adolescente de 17 ani. Nu am postere, poze, sertare pline de farduri sau casete de bijuterii.
  Tot ce am e un pat in mijlocul camerei. O masă pe care eu o consider birou și încă o mobila mică cu trei sertare unde imi țin hainele care nu sunt deloc multe.
  Mă descalț și îmi dau jos hainele de pe mine și mă bag în pat.
  Aș vrea să fac un duș dar baia e pe hol și nu vreau să risc să îl trezesc pe Ray așa că închid ochii și mă culc.

   ***
 
     Deșii e sâmbătă mă trezesc mai repde decât ar face-o un adolescent de varsta mea.
  De fapt mă trezesc mai repde decât majoritatea oamenilor intr-o zi liberă.
  Mă duc repde până la baie și mă îmbrac cu o pereche de blugi vechi și un tricou simplu negru, imi las părul brunet desfăcut și mă strecor afară din casă.
   Cole doarme mai mult sâmbăta și apoi merge la atelierul unde lucrează. Cole e cu un an mai mare ca mine și a terminat școala anul trecut. E foarte priceput la tot ce ține de mașini și piesele lor așa că și-a găsit un loc de muncă.
  Amândoi adunăm bani ca atunci când eu o să termin liceul să ne punem planul în aplicare și să dispărem de aici.
 
   Când intru pe ușa micului restaurant, clopoțelul de la ușă sună. Ruth, proprietara restaurantului și șefa mea, imi zâmbește.
-Bună dimineața, dragă!
- Bună dimineața, doamnă Ruth!
   Mă duc în spatele tejghelei, imi iau un șorț și mi-l leg la spate. Face parte din uniforma restaurantului.
  Doamna Ruth e o femeie în jur de 50 de ani care a deschis împreună cu soțul ei un mic restaurant și acum eu sunt angajata ei. Imi place mult de ea, e foarte blândă și nu se enervează niciodată, nici măcar atunci când la început mai încercam uneroi comenzile clienților.
  
   ***

   Programul meu de sâmbătă se termină la ora șapte seara. O salut pe doamna Ruth și pe soțul ei inainte să plec.
  Mă îndrept spre atelierul unde știu că o să îl găsesc pe Cole.
  E undeva intr-o curte din partea mai retrasă a orașului. Are o hală și în curte sunt mașini desfăcute.
  Aud muzica încă de când intru pe poartă.
   Zâmbesc când îl văd pe Cole aplecat peste motorul unei mașini cu tricoul lipit de corpul său din cauza transpirației. Fredonează odată cu melodia și pe mine mă pufnește râsul.
  Se întoarce și se uită la mine:
-Ai venit, prințeso?
  Mă apropii de el și mă așez pe marginea mașinii:
-Ți-am spus să nu îmi mai spui așa. Și da, am ajuns.
  Arăt cu capul spre mașină:
-Lucrezi ceva aici sau doar îți exersezi talentele muzicale?
  Știe că îl tachinez așa că începe să râdă.
-Oh, unii dintre noi mai și muncesc, prințeso! Nu știai că pâinea se câștigă cu sudoare?
  Știe prea bine că știu asta. Văd că pe fața lui se așterne un rânjet:
-De fapt, cred că nu știi.
  Lasă jos cârpa pe care o avea în mână și își deschide larg brațele venind spre mine.
  Eu strig și sar de pe mașină iar el începe să alerge după mine.
-Nu te apropia de mine, Cole!
-Oh, haide, vreau doar să îți dau o îmbrățișare!
  Mă prinde de mână și mă trage în brațele sale iar eu strig și chicotesc. Strâmb din gură când îl aud râzând:
-Lasă fata în pace, și treci la muncă, Cole!
   Zâmbesc când îl văd pe Mick, șeful lui Cole apărând din hală. Cole îmi dă drumul iar eu merg spre Mick și îl îmbrățișez:
-Ce mai faci, puștoaico?
-Mă străduiesc cât de mult pot.
  El dă din cap. Mick e unul dintre oamenii mei preferați. Probabil unul dintre singurii care mi-ar duce lipsa dacă aș pleca din oraș. Probabil că el și doamna Ruth.
  Mă lasă să stau și să mă uit la Cole în timp ce muncește și el imi spune tot felul de povești interesante din tinerețea lui. Știu că nu are copii și că nu a fost căsătorit niciodată dar că inima lui e luată de o fată cu care a fost la liceu. Era un înger. Ne spune el mereu iar Cole își dă ochii peste cap când Mick nu îl vede și îmi rânjește complice.
  Când Cole termină treaba, ne urcăm pe motorul lui și mergem în oraș.
  Nu e ca și cum ne-am permite să mâncăm la un restaurant scump sau ceva așa că trecem pe la o alimentară și cumpărăm niște produse din care o să pregătesc ceva pentru cină.
  Intotdeauna mi-a plăcut să gătesc și s-ar putea să mă pricep destul de bine la asta dar nu prea am timp să îmi exersez talentul. Doar dacă nu pui la socoteală când gătesc pentru mine și Cole sau atunci când prepar un hamburger sau o porție de cartofi prăjiți la servici.
  Uneroi citesc reviste culinare dar toată mâncarea de acolo conține ingrediente pe care eu nu mi le permit și și dacă mi le-aș permite nu aș avea o bucătărie unde să le folosesc. Bucătăria mea de acasă e in paragină și apoi doar când îmi imaginez ce față ar face Ray să mă vadă amestecând intr-un bol în timp ce scot un blat din cuptor și îl ornez cu ciocolată in timp ce el și mama trag ceva pe nas. Nu, mersi.
  
    Nici bucătăria lui Cole nu e cu mult mai bună, dar unchiul lui ne lasă să o folosim atât timp cât ii lăsăm și lui mâncare.
   Prepar pieptul de pui și fac o salată cu cartofi. Am luat chiar și niște biscuiți pe care îi înmoi în cafea și îi torn ciocolată topită peste ca desert.
  După ce mâncăm, Cole pune farfuriile în chiuvetă:
-A fost delicios, Alba!
-Mersi!
  Se sprijină de chiuvetă și se uită la mine:
-Mi-aș fi dorit ca lucrurile să fie altfel.
  Dau din cap pentru că înțeleg ce vrea să spună:
-Da, și eu.
   De obicei nici eu și nici Cole nu lăsăm gândurile negre să ne apese. Încercăm să acceptăm cât putem și să trecem peste orice:
-Dar măcar în câteva luni o să termini liceul și atunci o să fim liberi.
   Ii zâmbesc:
-Liberi.
Imi zâmbește și el:
-Liberi. Fără nimeni care să ne spună ce să facem. Fără părinți care nu ne vor. Doar noi doi. Liberi pentru totdeauna.