Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 21

   Alba - 18 ani

    Ziua mea de naștere a început ca oricare alta. Cu mine strecurându-mă din casă cât de repede posibil pentru a evita posibilitatea de a mă întâlni cu Ray sau mama.
   Dar imediat cum am ieșit din casă am realizat că era ceva diferit.
  Afară ploua așa că am observat mașina de pe alee doar când aceasta s-a oprit lângă mine.
Geamul s-a lăsat jos:
- Alba!
  Mi-am întors capul. Vocea lui Ben era acoperită de ploaie dar am înțeles când mi-a spus să intru în mașină și asta am făcut.
  Imediat ce am intrat și mi-am pus centura m-am uitat spre el:
-Ce faci aici ?
-Am venit să te duc la școală.
-Mai este încă o oră până încep cursurile. îi amintesc
-Știu dar nu eram sigur la cât pleci și nu voiam să te ratez așa că am venit mai repde.
Am simțit cum mă topesc pe interior.
-In plus, Am vrut să fiu primul care îți spune la mulți ani!
Se apleacă spre mine și mă sărută:
-Fii atent la drum! strig eu
El doar râde și mă ia de mână. Conduce o vreme și ploaia se oprește. Realizez doar după un sfert de oră că mergem spre marginea orașului.
-Ce facem aici ?
-Haide, am o surpriză pentru tine!
Ieșim amândoi din mașină și Ben își împletește degetele cu ale mele:
-Privește în sus!
Mă uit în sus și...wow!
-Răsaritul!
  Zeci de nuanțe de roșu, portocaliu și galben. Vedeam răsăritul destul de des dar acum era ceva diferit. Priveliștea din acest loc și probabil persoana alături de care sunt, face lucrurile mai bune:
-E superb!
  Ben își pune brațele în jurul meu și eu îmi sprijin spatele pe pieptul său și privim răsăritul:
-Vreau asta, Alba.
-Ce vrei? l-am întrebat confuză
-Vreau să fiu persoana asta. Persoana cu care o să privești fiecare răsărit din viața ta.
I-am zâmbit, am închis ochii și mi-am lăsat capul pe pieptul său.

***

După școală am mers să am grijă de Lizzi:
-Chiar trebuie să lucrezi de ziua ta? m-a întrebat Ben
-Faptul că e ziua mea nu schimba cu nimic faptul că îmi trebuie bani.
Am coborât din mașina lui, am închis portiera și am mers spre casa vecină de a lui Ben:
-Dar nu îți petreci ziua cu familia?
Am simiți cum mi se pune un nod în gât și am lăsat ochii in jos prea stânjenită să îl privesc.
-Familia mea...e mai complicat. Noi nu ne petrecem zilele de naștere.
Am ridicat privirea și mă așteptam să văd confuzie sau să mă judece dar tot ce am văzut a fost înțelegere. A dat din cap:
-E in regulă, Alba.
-Nu. Nu e în regulă. Ne cunoaștem prea puțin. Tu știi prea puține lucruri despre mine.
  Și îndoielile pe care le aveam la început au revenit. Ben nu știa nimic din viața mea mizerabilă. Ben era prea bun pentru mine:
-Nu cred că ceva din ce facem noi aici are vreun sens. Adică până la urmă ce facem noi aici?
- Hei! Hei! Oprește-te! Nici să nu te gândești să faci așa ceva!
Ben s-a apropiat de mine și mi-a luat capul în palme, obligându-mă să îl privesc în ochii albaștrii:
- Nu cred că o să meargă chestia asta dintre noi. spun eu încet
El scutură din cap:
-O să meargă, Alba. Deja merge, trebuie doar să ai încredere în mine.
-Dar tu știi atât de puține despre mine. Iar atunci...atunci când o să aflii totul, nu o să mai vrei să fii cu mine.
-Nu imi pasă de nimic, Alba! Tot ce vreau e să fiu cu tine! Te vreau pe tine, nimic altceva.
Ochii lui sinceri și vocea lui rugătorare mi-au făcut inima să se topească. Mi-am mușcat buza de jos și privirea i-a coborât în acea direcție apoi m-a privit din nou în ochi:
-Vreau să fiu cu tine, Alba. Dar pentru asta e nevoie să ai încrede în mine. Ai incredere în mine ?
Și fără să stau pe gânduri mai mult de o clipă am dar din cap. El a părut ușurat și a zâmbit larg apoi și-a pus o mână în jurul umerilor mei și m-a condus în casa domnului Fray.

   Lizzi mi-a urat la mulți ani și am fost total luată pe nepregătite atunci când Ben a scos un tort din frigider.
-Surpriză!
Lizzi a bătut din palme:
-E de ciocolată cu fructe! Uite! Îți place? Eu și Ben l-am ales ieri!
M-am uitat la Ben și am simiți cum mă îndrăgostesc de el mai mult:
-Mi-ați cumpărat un tort ? Împreună?
-Da! Ben a venit să mă ia de la școală și am mers la cofetărie!
Nu îmi venea să cred. Am simiți că mi se adună lacrimi în ochi și am strâns-o pe Lizzi în brațe:
-Mulțumesc mult, scumpo! E un cadou grozav!
Ben a venit spre mine și mi-a întins o hartie micuță:
-Ce e asta?
Am luat hârtia și pe ea era un număr de telefon:
-E numărul cofetărie la care am fost ieri. Au un post disponibil.
Am ridicat ochii spre el:
-Vrei să spui că...
-Ai putea să lucrezi acolo ca și cofetar.
-Dar eu nu...nu am nici o experiență.
- Alba, am mâncat ceea ce ai gătit. Am garantat eu pentru tine. Postul e al tău dacă îl vrei!
Mi-a făcut cu ochiul:
-La mulți ani, iubito!
Fără să mă mai gândesc la nimic am alergat spre el și i-am sărit în brațe. S-a dezechilibrat puțin dar a râs și și-a pus și el brațele în jurul meu:
-Mulțumesc! Mulțumesc!
Am spus în șoaptă deoarece nu puteam să vorbesc mai tare, ar fi fost posibil să încep să plâng.