Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 33

   
Alba - 18 ani
   
       Întreaga viață mi-a trecut prin fața ochilor precum un film derulat cu încetinitorul.
  Fiecare moment din ea  până acum.
  Am văzut degetele lui Ray apăsând trăgaciul.
  Am văzut glonțul părăsind pistolul.
  Am așteptat să simt durerea.
  Am așteptat.
  Însă nu am simțit-o.
  Am fost azvârlită pe asfalt. Împinsă din fața glonțului.
  Mâinile mi s-au julit de asfalt și încet am întors capul.
   A părut o eternitate dar cu toate astea a fost destul de puțin încât să îl văd pe Cole în picioare. În locul în care stăteam eu, cum își duce o mână spre tricoul care începe să se umple de roșu.
  Își ridică o clipă ochii și privește în ai mei și apoi se prăbușește:
- Cole!
  Ray stă încă cu pistolul în mână și pare șocat ca și când abea acum realizează ceea ce a făcut. Însă Ben reușește să îl dezarmeze și să îl imobilizeze.
-Cole!
   Mă ridic din locul în care sunt și mă târăsc lângă el.
   Respiră precipitat și își apasă o mână pe piept.
  Îmi pun și eu o mână peste a lui:
-Cole?
  Fiorul de groază îmi străfulgeră corpul.
  Îi caut privirea:
-Cole?
-Alba!
-Trebuie să oprim sângerarea!
   Mi-am apăsat mână peste rana lui.
  Ben vorbea la telefon cu cei de la salvare. Mă apropii mai tare de Cole:
-O să fii în regulă! Ajutoarele o să fie aici în orice clipă! Trebuie doar să reziști!
  I-am ridicat capul pe genunchii mei și l-am luat de mână în timp ce apăsam și rana. Cu cealaltă îi mângâiam părul:
-Alba!
-Ștt! O să fie bine!
-Alba...eu, îmi pare...
-Nu!
  Am scuturat din cap cu ochii in lacrimi:
-O să fii bine!
   Buzele lui Cole erau pătate de sânge și zâmbetul său aproape că m-a făcut să izbucnesc în plâns:
-Tu o să fii bine, Alba!
-Nu!
-O să fii în regulă!
    Vocea imi tremura:
-Cole! Nu...nu poți să mă părăsești! Nu pot să trăiesc fără ține!
   El a dat din cap blând:
-Poți. O să fii bine. Acum îl ai pe el.
   S-a uitat în direcția lui Ben:
-Acum știu de ce Dumnezeu l-a adus în viața ta. El o să fie aici. O să aibe grijă de tine când eu nu o să mai pot.
   Am scuturat din cap și două lacrimi mi-au curs pe obraz:
-Cole?
  S-a uitat în ochii mei iar ochii săi de culoarea carameluilui, cei mai frumoși ochi pe care o ființă umană i-a avut vreodată, au strălucit.
-Te iubesc, Alba Robinson!
   Apoi a zâmbit ușor și mi-a șoptit:
-Ți-am spus că am să te iubesc până la ultima suflare și exact asta am făcut!
   Cole a tușit. A mai tras odată aer în piept apoi ochii i s-au fixat pe un punct fix, undeva deasupra capetelor noastre iar mâna sa și-a slăbit strânsoarea.
  L-am scuturat:
-Cole?
  Nu s-a mișcat:
-Nu! Te rog! Te iubesc!
  Tot corpul mi se zguduia din cauza plânsului.
-COLE! Nu!...nu...Te iubesc! Îmi pare atât de rău!
  Mi-am aplecat corpul peste al lui și mi-am lipit fruntea de pieptul său acolo unde e inima sa.
  Am ascultat.
  Am așteptat.
  Am ascultat.
  Nu am auzit nimic.
  Inima lui s-a oprit.
  Organul care îl ținea în viață a încetat să mai funcționeze.
-Alba...
   Am simțiți brațele blânde ale lui Ben. Mi-am ridicat capul spre el:
-Cole a murit. am șoptit eu
   Afirmația asta mi-a zdruncinat întrega ființă.
  Durerea din piept a fost atât de mare încât am strâns din dinți și m-am chircit.
  Mi-am dus o mână în dreptul inimii și mi s-a părut că nu mai bate.
  Pentru o clipă am crezut că durerea e atât de mare încă inima mea refuză să mai bată. Însă apoi am simiț.
  O zvâcnire din interior.
  O zvâcnire care îmi demonstra că eu sunt aici și trăiesc pe când el a murit.
  Plânsetul meu...strigătul meu de durere a fost atât de puternic încât am fost nevoită să îmi astup propriile urechi.
   Ben m-a ridicat în brațe.
   Eram atât de amorțită pe interior încât abea mai simțeam ceva din exterior.
  Am apucat să mai privesc odată spre corpul lui Cole întins pe iarbă și tot ce mi-am dorit în acea clipă a fost să mor.
   A fost prima dată în viață mea când mi-am dorit cu adevărat să mor.