Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 46

Alba - 82 de ani

Jessica - 28 de ani

Am condus cât de repede am putut. Drumul era liber deoarece era trei dimineața și mi-am permis să trec pe roșu de vreo două ori.
Am parcat și am intrat repde în spital.
Mama cu tata și Trenton cu Cassie erau deja acolo. Jared cu Lexie aveau să ajungă mâine dimineață la prima oră iar Jacob și Tsresha urmau să fie aici in vreo oră.
Toată lumea era agitată. Mama a venit spre mine imediat ce m-a văzut și m-a îmbrățișat:
-Mamă, ce s-a întâmplat?
-Oh, scumpo! Bunica nu s-a simțiți deloc bine in ultimele zile iar în seara asta au fost nevoiți să o aducă la urgențe.
Un fior mi-a străbătut șirea spinării.
-Dar acum...cum se simte acum?
Am întrebat înghițind în sec:
-E mai bine. Au stabilizat-o. Deocamdată nu o putem vizita, îmi pare rău că te-am pus pe drum degeaba...
-Nu. E în regulă. Nu am alt loc unde ar trebuii să fiu mai mult decât aici.
Mama dă din cap înțelegătoare:
-Mă duc să iau o cafea ! ne anunță Cassie
Mama dă din cap și merge cu ea. Eu mă îndrept spre scaunele din sala de așteptare și mă așez.
Mă uit la tata și la Trenton cum povestec în șoaptă. Trenton lasă capul în jos iar tata îl bate pe umăr de parcă îl încurajează.
Îmi duc din instinct mâna spre burta umflată și simt cum mă încearcă un sentiment de tristețe.
Vreau ca bunica să îmi cunoască copilul. Vreau ca acest copil să o cunoască pe ea.

***

Până dimineață întreaga familie Shaw e aici.
Mai bine zis clanul Shaw. Suntem atât de mulți încât ocupăm întreaga sală de așteptare.
Eve și Asthon au venit odată cu Jared și Lexie. Mia și West au ajuns imediat după mine. Jacob și Teresha împreună cu Elena și Izzi au venit și ele. Lucas și Dakota au adus și gemenii, pe Landon și Penny iar Landon și Avery au adus-o pe micuța Bella. Julian a venit și el cu soția lui. Gaby e pe drum iar mama și tata cu Trenton și Cassie nu au plecat nici o clipă de aici.
Pe rând am adus de mâncare sau ceva de băut pentru fiecare. Dar nimeni nu a vrut să plece.
Eram precum vulturii și ne năpusteam asupra oricărui doctor sau asistent pe care îl vedeam pe hol și îl bombardam cu întrebări despre starea bunicii.
Răspunsul era același.
E stabilă dar încă nu s-a trezit.
Mă durea deja spatele de la statul de atatea ore pe scaunul acesta tare. Însă nu voiam să mă plâng. Nu aveam nevoie de vreo prelegere din partea mamei cum că ar trebuii să plec acasă să mă odihnesc.
Clanul nostru a ocupat sala de așteptare întreaga zi până când spre seară deoarce nu aveam vești noi, Avery și Dakota au plecat cu copiii iar Asthon a plecat pentru scurt timp ca să îl aducă pe Theo de la aeroport.

***

Nici o veste nouă pe parcursul nopții.

***

Probabil că am ațipit între timp deoarece o atingere ușoară pe mână m-a trezit. Mama îmi zâmbea:
-S-a trezit!
M-am ridicat repde de pe scaun și am realizat că era dimineață.
M-am grăbit spre salonul bunicii. Gălăgia se auzea încă de când luai colțul.
Salonul ei era plin de lume.
Întreaga familie la un loc. 4 generații Shaw toate la un loc intr-o singură cameră.
Bunica era în pat in șezut și o ținea în brațe pe Penny.
Ceilalți stăteau în jurul ei.
Când am intrat, bunica mi-a zâmbit.
M-am așezat și eu lângă ei și am ascultat diversele discuții.
Am auzit amintiri, și planuri pentru viitor.
Bunica a fost nevoită să îi dojenească pe Trenton și Cameron când au început să se certe pentru budinca de la cantină.
Cearta s-a încheiat ca mai mereu, cu Trenton făcându-l pe tata boșorog arțăgos iar tata spunându-i lui Tren să se maturizeze iar apoi Tren îi scotea limba.
Mă uitam la ei și îmi dădeam seama că mi-aș dori să fiu așa la bătrânețe. Mi-aș dori să pot să mă ciondănesc cu cineva dar de fapt cearta aceea să nu însemne nimic.

***

O asistentă vine și ne anunță că ora de vizite e spre sfârșite și se alege cu o mulțime de huiduieli ceea ce o face pe bunica să îi certe dar și să râdă.
Toți își iau rămas bun și iasă pe rând din salon până când mai rămân doar eu și mama:
-Jessica, scumpo, poți să mai rămâi o clipă, te rog?
Mă uit la mama iar ea zâmbește și iasă din salon.
Mă apropii de buni iar ea îmi face semn să mă așez pe scaunul de lângă pat.
Se așează mai bine cu capul pe pernă și se uită spre mine:
-Tu Jessica, ești prima mea nepoată și de asta, o să îți încredințez ție asta!
Bunica se întinde spre noptieră și scoate din sertar o agendă.
Il recunosc imediat. E jurnal ei. Mi-l întinde:
-Vreau să îl iei tu.
-Mi-l dai mie?
Ea dă din cap:
- Dăi-l mamei tale și spune-i că poate să ne scrie povestea.
Fac ochii mari:
-Vrei să o publice?
Bunica închide ochii și înspiră adânc:
-Vreau ca lumea să știe că noi am existat. Vreau să știe că am luptat. Vreau să știe că ne-am iubit.
Bunica vorbește mai greu și respiră precipitat:
-Bunico? Ești bine?
Nu răspunde. Încep să mă panichez.
Mă ridic de pe scaun:
-Bunico? Ajutor! Am nevoie de ajutor.
Mă aplec spre ea și o iau de mână:
-Bunico, te rog nu mă părăsii!
-Ștt...Cole și Ben mă așteaptă! E vremea să mă alătur lor... cuvintele i se pierd
Zâmbește cu ochii închiși ca și când le-ar vedea imaginea.
O aud cum mai trage odată aer în piept și apoi aparatele încep să piuie când inima i se oprește.
Asistentele năvălesc în salon. Încearcă să o resusciteze dar știu că bunica nu o să se mai întoarcă. Mă uit la ea și încă mai are pe față acel zâmbet așa că știu că oriunde e acum, a găsit ceea ce căuta.
Pacea și fericirea.
În final iubirea.

Iubirea, mi-a spus bunica, e
Pură
Iubirea schimbă.
Iubirea salvează.

Sfârșit!