Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 38

Alba - 19 ani

1 an de la moartea lui Cole

Tocurile pantofilor mi se afundă în pământ atunci când pășesc pe pământul moale acoperit de iarbă proaspăt tunsă.
Soarele apune în spatele dealurilor iar eu înaintez în liniște printre pietrele funerare.
Cu un an in urmă. Exact în această zi am avut parte de cea mai oribilă zi din viața mea. O zi care cu siguranță mi-a marcat întreaga existență.
Mă opresc în fața pietrei pe care o cunosc.
Nu am adus nici o floare pentru că știu că el ar râde de mine dacă aș aduce flori.
Mă apropii și mă las jos. Mângâi ușor literele în relief care îi alcătuiesc numele:
-Hei, Cole!
Nodul din gât și lacrimile amenință să curgă:
-Imi pare rău că nu am venit mai des. Dar am reușit, Cole! Am plecat! Am scapat de mama și de tot! Am o nouă viață și e grozavă...
Vocea îmi tremură și o lacrimă mi se prelinge pe obraz chiar dacă zâmbesc:
-Imi pare atât de rău că nu ești aici să te bucuri împreună cu mine. Sper că mă privești de acolo de sus și că ești mândru de mine.
Mă las și mai în jos:
-Deoarece ție îți datorez totul, Cole! Te iubesc și mi-e atât de dor de tine!
M-am întins pe iarbă și m-am uitat spre cer unde începeau să răsară stelele.
Am închis ochii și pentru o clipă mi-am imaginat că el e lângă mine.
Cole mi-a zâmbit și la fel am făcut și eu.
Ne-am întins pe iarbă și am privit stelele la fel cum făceam și pe vremea când eram copii.
Poate Cole nu a fost iubirea vieții mele, dar cu siguranță a fost persoana pe care am iubit-o cel mai mult.