Am să te iubesc până la ultima suflare

Capitolul 27

    Alba- 18 ani

        Peste încă o lună

       Viața mea era cu siguranță schimbată.
   Dacă aș fi comparat ceea ce aveam acum cu ceea ce era viața mea acum câteva luni aș vedea o mare schimbare.
   Acum lucram la cofetărie trei zile pe săptămână de la 2 la 6 și la restaurant încă 3 zile cu programul de la 4 la 10. În zile ocazionale mai aveam grijă de Lizzi.
  Încercam să adun cât de mulți bani puteam. Deșii mă certasem cu Cole, planul meu nu s-a schimbat nici măcar o clipă.
  În momentul în care o să mă văd cu diploma de absolvire în mână, o să dispar.

   ***

       Ray avea una din zilele alea proaste. Am avut ghinionul de a da peste el în bucătărie.
  A strigat la mine că sunt un nimic. Mi-a tras o palmă și abea am reușit să ies din casă înainte să îmi provoace și alte stricăciuni.
   Am fugit la Cole. Singurul loc unde mă simțeam în siguranță.
  Când m-a văzut cu obrazul umflat și plângând a vrut să meargă la Ray și să îl învețe o lecție dar eu l-am oprit și i-am spus că tot ce ar face, ar fi să inrautățească lucrurile.
   Cole m-a luat în casă și mi-a dat niște gheață.
  M-a ținut în brațe și m-a mângâiat ușor pe cap:
-Când o să împlinești 18 ani o să plecăm de aici. O să dispărem fără să mai privim în urmă.
   În acea seară am jurat amândoi că asta o să facem.

   ***

    Amintirea acelui moment încă îmi face pielea de găină dar încă sunt hotărâtă.
  Cu sau fără Cole, am de gând să respect acest jurământ.

     Chiar dacă dacă eu și Cole ne-am evitat în ultima lună, în momentul în care am mers la lac și el era deja acolo, am știut că era momentul ca toată chestia asta stupidă să înceteze.
  Era spre asfințit iar el stătea cu spatele lângă lac.
  Când mi-a auzit pașii s-a întors surprins dar când a dat cu ochii de mine, nu a zâmbit așa cum făcea întotdeauna și asta m-a durut.
  S-a ridicat și s-a uitat la mine cu o privire rece și fără să spună nimic a trecut pe lângă mine:
-Cole?
  M-am intors:
-Cole, te rog, stai!
  S-a oprit dar nu s-a întors spre mine. Amândoi gresisem și eu trebuia să îmi cer scuze și el la fel și nu aveam de gând să las orgoliul să fie cel care să ne strice prietenia.
-Ce se întâmplă cu noi?
  Mă apropii de el și când îmi pun o mână pe unerul său nu se retrage:
-Cole, îmi pare rău!
   Se întoarce spre mine și îmi ia palma între ale sale. Se uită câteva clipe la mânile noastre apoi își ridică ușor ochii spre mine:
 - Nu vreau să fim așa. Nu imi place când suntem certați. Nu pot să te pierd, Alba. Nu o să pot niciodată să supraviețuiesc într-o lume în care tu nu ești. 
  Am dat din cap :
-Știu. Și eu simt la fel legat de tine.
   Fac un pas mai aproape de el și îl privesc în ochii de culoarea caramelului:
-Dumnezeu știe, că te iubesc, Cole! Întotdeauna te-am iubit și o să te iubesc.
  Imi cobor vocea și devine imploratoare:
-Eu doar...nu te iubesc la fel cum îl iubesc pe el. E pur și simplu alt gen de iubire. Tu ești ca și fratele meu mai mare, Cole. Tu ești familia mea!
   El dă din cap:
-Știu. Înțeleg asta.
    Deșii după expresia de pe fața lui nu prea părea că înțelege. Ca și cum ar fi fost capabil să îmi citească gândurile a adăugat:
-Faptul că ințeleg nu face lucrurile mai ușor de acceptat, dar, o să încerc deoarece nu vreau să te pierd.
  Își ridică mâinile și îmi cuprinde obrajii cu ele. Se asigură că mă privește în ochi:
-Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut, Alba și atunci eram doar un puști.
   Zâmbește ușor:
-Acum că sunt un adult știu că o să te iubesc mereu...Am să te iubesc până la ultima suflare!