Mi a răspuns instant la sărutul ce devenea din ce în ce mai lung și puternic. Am coborât cu săruturi fluturaș până la gâtul ei reușind să i găsesc punctul sensibil și am început să mușc și să îi sug pielea.
Și a dus mâinile după gâtul meu iar eu m am poziționat între picioarele ei apoi i am lăsat câteva semne pe gât. Mi am strecurat mâna în tricoul ei și am reușit să îi desfac sutienul apoi l am dat jos cu grijă, așezându-l după perne și am revenit la ea. I am ridicat tricoul până la gât dându i săruturi pe abdomen apoi am scăpat și de el și l am aruncat rapid unde am apucat.
Am început să îi las semne și pe piept iar ea se foia dintr o parte în alta. Mi a dat tricoul jos și mi am lipit pieptul gol de al ei în timp ce ne sărutam. Cu mâna stângă am coborât la pantalonii ei și i am tras lent în jos apoi i am așezat lângă sutien și mi am desfăcut și eu cureaua.
*peste patru luni, în septembrie*
Mi am verificat ceasul încă odată înainte să mă întâlnesc cu Yoongi. Am decis să mi beau cafeaua de dimineață în această sâmbătă calmă cu el la un local simplu ca să discutăm dat fiind faptul că situația din ultimele săptămâni era cam tensionată.
Yoongi e omul tuturor când vine vorba de sfaturi și încurajări.
Ne am așezat la o masă de două persoane.
-Bun, poți să mi explici din nou toată situația? întrebase Yoongi calm.
-Uhm, mi am dres glasul apoi mi am pus coatele pe masă. -Deci, știi că Taehyung începuse iar să o placă pe Yn după excursia aia cu pădurea etc?
Yoongi a dat din cap.
-Păi am cam făcut o prostie... Am crezut că sunt împreună și m am sărutat cu Ema ca să le întorc roata, știind că Taehyung o plăcea pe Ema. Dar nu cred că Yn mă mai place.
Ema fiind o fată populară din liceu.
-Iar acum Taehyung nu mai vorbește cu mine și Yn cred că mă urăște?
Mă uitam stânjenit la Yoongi care chicotea. - Uite, îți zic ceva dar nu știi de la mine, spune el în șoaptă apropiindu-se, - Mi a șoptit o sursă că Yn și Taehyung chiar sunt împreună dar se spune că Yn nu l ar place.
M am uitat șocat la Yoongi care își sorbea cafeaua admirând priveliștea. Totul era liniștit, localul era aproape plin dar totuși foarte spațios și tăcut.
-Pe bune?! am țipat iar toată lumea s a uitat urât la mine.
-Shhhh, mi a șoptit Yoongi, fi mai calm, Jungkook, mai am tea.
I am făcut semn să continue iar acesta s a apropiat și mai mult de urechea mea și mi a șoptit de parcă vorbeam despre CIA.
-Mâine seară , acasă la Namjoon : petrecerea anului. Spun doar două cuvinte : fete goale. Și mi s a șoptit și că Taehyung și Yn vor veni. Voia Namjoon să te anunțe dar i am zis să lase în seama mea. E șansa ta să afli ce e cu adevărat între ăștia doi și apropo, câteva fete care te plac m au contactat și vor să te cunoască mai bine la petrecere. Ai face bine să nu superi doamnele.
Yoongi se uita la mine cu un rânjet. Am ridicat sprancenele sorbind din cafea. - La cum îl știm noi pe Taehyung, probabil că o va duce pe Yn în camera lui preferată din casa lui Namjoon, așa cum face la toate petrecerile cu iubitele lui,mi a spus el.
-Iar eu o să fiu acolo să îi opresc la timp, am continuat iar Yoongi a început să chicotească iar,apoi m a bătut pe umăr.
După aproximativ 15 minute, spre uimirea mea, a apărut și Jimin care părea foarte lipicios pe lângă Yoongi Hyung.
M am uitat Suspicios la cei doi care arătau ca un cuplu măritat. - Voi doi sunteți super apropiați, am punctat.
Jimin s a uitat la mine și și a dat ochii peste cap. Pare că sunt super diferiți unul de altul dar se completează super bine. Yoongi e calm și matur iar Jimin e ca un adolescent plin de hormoni, dar când sunt împreună sunt ca o singură persoană . Amândoi aroganți dar drăguți.
-Chiar prea apropiați, am continuat iar Yoongi s a uitat urât la mine.
-Vorbim despre noi doi altă dată, acum trebuie să punem la punct relația ta complicată, mi a spus Jimin.
CITEȘTI
Mobster Boss //Jjk
Fanfiction-jk/yn- Unde Jungkook ajunge să renunțe la tot pentru tine. 22/03 # 1 - Jungkook 19/08 # 1 - fanfiction 1/04 #1 - kpop 2018 a jungkook fanfiction