postum
îl citeam pe Kant în vid de șemineu
iar tu filozofai
în poala mea
un câmp cu flori artificiale
și mă țineai strâns între pleoape
ca și cum aș fi prizonierul
mort al
venelor tale
atât de teamă îți era
clocoteam
sociopat
în templul sângelui tău
îmi era dorul de tine stea
de aceea îți sărutam ochii
ca pe o ultimă zăpadă în
plămânul otrăvit al unei
cizme
să nu curg înrobit în carapacea
buzelor tale
tu erai oarbă
poate de aceea ai început să-l citești
pe Kant cu ai mei ochi
mi-am scos vederea
și-am așezat-o cuminte
în copca
craterelor tale...
nu mă auzeai
dar îți mișcai degetele robotic
pe obrazul meu
însângerat de lanțuri
mi-am scos timpanul
ca un răsucit de pumnal
în albastrul pielii
și înfrânt
mi-am îmbălsămat corpul într-un
pian ce-mi umbla prin plete
Chopin tremura sub scalpul tău palid și plin de margarete..
era modul meu de a te iubi
un șemineu și o carte
un fundal ancestral
ca un cavou medieval
așa ți-am datorat în goană fericirea
un prag călcat doar uneori
și ai fi trăit de două ori
precum un veșnic sărutat
la care nu mai sunt imun;
am învățat
că de acum
nu te voi iubi decât postum...
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poetrypoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
