crematoriu planetar

23 1 0
                                    

sunt carbonizat într-o rămășiță
stelară acum
ieri doar mă aventuram într-un corp
astronomic
și mă durea glezna unui plămân
când am pășit pentru prima dată
pe firul răsăritului
auzeam cum îi foșnește o coastă
la atingerea degetelor mele
cum saturn pipăia ostentativ
hematomul umerilor mei
cu o pensulă
acum
sunt carbonizat într-o rămășiță stelară
spațiul cenușii mele
este plin cu lichid teluric
încât
m-am închistat
într-un craniu planetar
și mă simt atât de liber
precum un nasture
tremurând pe o cămașă răvășită sau
un dor crescând
dintr-un os de lacrimă

nu știu cum am ajuns
să fiu ars într-o gură
de stea

dar atâta de dulce se simte
plasma unui strigăt
încât
mă doare
cratărul lacrimei

aș fi rămas
poate
în capusulă
să-mi admir perla neagră a pielii

și-aș fi tăcut în chinuri

ca un dor strivit între două inimi

Poezii în mansarda tăcerii Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum