sunt carbonizat într-o rămășiță
stelară acum
ieri doar mă aventuram într-un corp
astronomic
și mă durea glezna unui plămân
când am pășit pentru prima dată
pe firul răsăritului
auzeam cum îi foșnește o coastă
la atingerea degetelor mele
cum saturn pipăia ostentativ
hematomul umerilor mei
cu o pensulă
acum
sunt carbonizat într-o rămășiță stelară
spațiul cenușii mele
este plin cu lichid teluric
încât
m-am închistat
într-un craniu planetar
și mă simt atât de liber
precum un nasture
tremurând pe o cămașă răvășită sau
un dor crescând
dintr-un os de lacrimă
nu știu cum am ajuns
să fiu ars într-o gură
de stea
dar atâta de dulce se simte
plasma unui strigăt
încât
mă doare
cratărul lacrimei
aș fi rămas
poate
în capusulă
să-mi admir perla neagră a pielii
și-aș fi tăcut în chinuri
ca un dor strivit între două inimi
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poésiepoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
