uitarea de sine
m-am născut într-o zi de vară
când mama
și-a ucis fiul în narcotice
fluvii
eram vomitat
un atom de opium
în timp ce mestecam mescalină
sub îndrumarea
doctorilor
și atunci iubeam întunericul
iubita mea era mai mică
decât mine
nu a fost vomată încă
dar mi-a spus după
că burta ei e mult mai apetisantă
vaginul ei e încăpător
țopăiam de fericire
când imoral
mi-am ridicat sternul pe
ombilicul ei fragil
și i-am sărutat ca un adult sângele
de pe țâțe
era o experiență pe care o trăiesc
și-acum
când de abia m-am născut
musca încă face ceai în urechile mele
iar zgomotele claxoanelor clădesc
în prăpastia plămânului meu
stupefiante
și așa își sfârșește ceasul lanțul sechestrat
poate aș fi fost mai viu dacă la naștere ca și în lighean
cercul arcuit al lumii m-ar fi acceptat
vomat...
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poesiepoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
