uitarea de sine

22 3 0
                                    

uitarea de sine

m-am născut într-o zi de vară
când mama
și-a ucis fiul în narcotice
fluvii
eram vomitat
un atom de opium
în timp ce mestecam mescalină
sub îndrumarea
doctorilor

și atunci iubeam întunericul
iubita mea era mai mică
decât mine
nu a fost vomată încă
dar mi-a spus după
că burta ei e mult mai apetisantă
vaginul ei e încăpător
țopăiam de fericire
când imoral
mi-am ridicat sternul pe
ombilicul ei fragil
și i-am sărutat ca un adult sângele
de pe țâțe

era o experiență pe care o trăiesc
și-acum
când de abia m-am născut

musca încă face ceai în urechile mele
iar zgomotele claxoanelor clădesc
în prăpastia plămânului meu
stupefiante

și așa își sfârșește ceasul lanțul sechestrat

poate aș fi fost mai viu dacă la naștere ca și în lighean

cercul arcuit al lumii m-ar fi acceptat
vomat...

Poezii în mansarda tăcerii Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum