sunt 1000 de motive
de a mă sinucide
degetele mi-au fost înghețate
în gâtul unei sfori
iar picioarele mi-au
fost legate cu sârmă
ghimpată
de un nimb al parchetului
nu mă pot sinucide
gleznele îmi sunt înfășurate
într-un lacăt strident
astăzi
trăiesc
jertfa unui martir
căruia credința a devenit
mocirla în care gleznele
îmi sunt jupuite
de lanțuri
am 1000 de motive
de a mă mutila
să-mi scot mațele cu un pumnal
din baie
și de a le dărui
cimpanzeiilor
drept hrană pentru cină
sau peștilor
în schimbul
unei branhii
aș putea să respir
centimetru cu centimetru
mi-aș da voie
să trăiesc în pielea unui pește
în timp ce
întrebările se dezrobesc
pe fâșia metafizică
a acvariului
acolo de unde existența
nu este decât o
secundă
iar secunda nu este decât
ancorarea unui ochi de pește
fixarea unei insecte în crusta
unui oftat
îmi voi rupe oare lanțul de la glezne?
cu cât înaintez
voi reuși să-mi spanzur existența
de tavan
precum în umbra unui fluture
se rostogolesc furnicile
în cearșaful noroios
al unei cizme
mi-am dorit atât de mult să mă spanzur
încât mi-am spânzurat încheieturile
cu sfoara căreia i-am
estropiat gâtul
nu am niciun motiv
însă
de a mai trăi
niciunul de a te mai privi
niciunul de a mai visa
sau de a mai fi sclav conștiinței
niciun motiv de a mai cauta motive
și totuși
gleznele îmi sunt încă îmbrățișate
de sârmă ghimpată...
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Thơ capoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
