te-am vazut trecând pe strada mea
cu o cămașă albă
și cu ochelari
părul din nisip
prins într-un ungher
de stalactite
și tot priveai în jurul tău cum
plouă cu meteoriți
cum pământul se crăpa în oase
de pasăre
cerul își trase sigiliul
deasupra norilor întemnițați
în ochii tăi
de metal
și cât de albă erai
aproape că rugina negrului meu
din suflet
se lumina
într-o floare
de mai
în părul tău
se camuflează
răsăritul
și timpul
și viața
și visul
eu te-am văzut trecând pe strada mea
ca pe o speranță
ce i-a fost prea lene să mă salute
sau să mă întreba ceva
o speranță trecând fără scop
prin fața mea
și-așa tot trece
în fiecare zi
aceeași tu
cu părul
prins
în stalactită
cămașă albă
și timp captiv într-un colier crăpat
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poetrypoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
