III o piatră un copac și o frunză
fratele meu a devenit un copac din grădină
iar tata
o frunză prin care aceleași
raze de soare
invadează abisul limbului
deșurubat era norul ce ploua
pe tencuiala
abstractă a secundelor
fiece clipă țipa de durere
gura lor duhnea a rugină
mie nu-mi păsa
nu tremuram ca o frunză
nici nu cădeau crengile din mine prin vântul
calcinat
ci ca o piatră introspectivă
ascultam
cum furnicile
zdrelite
behăie
capturate în piuneze
și nu-mi păsa
detașat observam cum capul
cadavrului meu
era ros de către broaște
și nu-mi păsa
îmi era dor să-mi doresc să-mi fie bine
nici asta nu simțeam
și nu-mi păsa
ci doar admiram artificial
lumea
o piatră
admira lividă
o frunză pironită
într-un pom amorf
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poetrypoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
