Poezii în mansarda tăcerii

A lor e vina, nu a mea

Întotdeauna eu am fost de vină
Când umbra mi-am strivit-o sub bocanc
Sau când scuipam amarnic din vitrină
Oamenii ce mă priveau stricat.

În goana morții rătăceam precum
Un clovn ținut în lesă de granit.
Niciodată eu nu am fost iubit,
Și tot în trecere

ei mă numeau nebun...

Tot vina mea a fost când nu puteam zâmbi
Sau când tristețea mă năruia fatal,
Dar ei mă huiduiau în fiecare zi
Și mă loveau cu pietre din canal...

Eu tot zâmbeam

și tot zambeam
la Ei

căci rolul meu era să-i bucur în final
dar nu puteam
când săbii de metal
se-aproiau tardiv spre carnea mea

și-atunci mă întrebam: E oare vina lor?sau poate e a mea?

și nu știam ce să răspund
mă adânceam tot mai profund
în insomnii
sau chiar beții
mă și drogam
cu opiu
cu cancer
și cu cocaină
știind confuz că totul mi se întâmplă
fiindcă sunt de vină

nicidecum nu consideram
că aș putea fi victimă

sau că într-o zi ca oricare alta
- tristă -
m-aș putea pierde fără de viață
în batistă
din cauza unui accidental
stupefiant

dar ei nu încetau să râdă
de mine
și nu pentru că în acest mediocru carnaval
aș fi fost un bun
comediant
ci pentru că ruine curgeau
din machiajul meu
și
zâmbetul acesta deformat
îi hipnotiza

ei se holbau
pentru întâia oară speriați
și simțeam că aș putea conta
cu-adevarat

dar când am devenit
atât de fericit?

mi-am devenit străin
uit că lacrimile
mi-au asuprit
în ochi
venin
că am fost bufon
și că m-ați obligat
să-mi ard haina
de om
și ce-i un zâmbet forțat
când aripile unui vis
se prăbușesc
pe un chip ingrat?
ce-i un cer invadat
de meteoriți
mocniți
într-un nor demodat?
ce-i un crâng frânt
fără stele ori nori
sau ce-i un plâns
fără măști sau actori?
speranțele toate-n pustiu mi se strâng
și dezarmat
sfâșiat
terminat
declar că m-ați învățat prin durere
să plâng...

E vina lor când oasele-mi scrâșneau
pe asfalt
și miroseau
a cianură
când sângele-mi ardea pe gură
sau când din mulțimea densă
scăpasem din lesă

precum o haită de lupi
dintr-o cușcă în miniatură

ce spectacol a urmat când v-am ucis
pe toți
ce delir
ce foșnet
ambiguu
de sânge

ce animal am devenit
și cât de fericit
mă simt

într-un trup de tinichea

a cui a fost vina? A lor sau a mea?