I reîncarnat în piatră
știi
întotdeauna mi-am dorit
să fiu impasibil
ca o piatră
într-o baltă de oase
nămolul
să verse
asupra-mi
voma
de clei
pielea să bruieze pe nisip
în timp
ce orele mi se descompun
pe crusta
de bazalt
a cordului
și să nu-mi pese
de soarele
ce apune
deasupra
oamenilor de metal
cu aceeași coadă
de pește
fluturându-și razele
pe
capetele limfatice
ale pietrelor
să curgă holocaustul
din măduva cerului
precum picăturile
de lavă
slobozesc
materia terestră
a aerului
să-mi sprijin meduza
de un dinte
al unei inscecte patrupede
să mă masturbez
într-o celulă
a unei măsele
ce urmează să-mi înfulece craniul
oasele scrâșnesc imperturbabile
în dantura
gazată
a unor amfibieni
în marmura gingiilor lor
mi se topesc organele
și să nu-mi pese
să nu fiu decât
un corp
ce contemplează
în nămol
să închid granița timpului
cu o cheie din granit
să-mi desfac întâi pielea
pieptului
să înlătur plămânii
sterili
și-apoi
să capturez nămolul
holocaustul
și amfibienii
cu tot cu pământ
în temnița meditativă a pieptului meu
împietrit
și să nu-mi pese
că odată
mi-a păsat
de toate aceste apatice
inutile
vomate
decepții existențiale
CITEȘTI
Poezii în mansarda tăcerii
Poésiepoemul unui om singur și bolnav În mine oasele scrâșnesc a vâlvătaie cum timpul desfășoară în secunde o muză stearpă sedusă în fecunde, sau pe umeri cerul cu unda sa greoaie.. Viermii toți din colon mi se desprind ca-ntr-un abis se cern anchiloz...
